Fii tu exemplul de la care alții s-ar putea inspira!

1
160

“Da, asta era libertatea: să simtă ce-și dorea, indiferent de părerea altora.”
Paolo Coelho – Al Cincilea Munte

Când am decis să fiu liberă nu știam ce este libertatea, nu cunoașteam sensul profund al acestui cuvânt.
Aveam să-l descopăr…

Se zice că nu poți schimba omul și, în mare măsura așa si este. Cum poți să ștergi ani de obiceiuri, luni de gânduri, săptămâni de vicii? Aproape imposibil… și totuși o modalitate există, altfel cum ar evolua omenirea? Cum am putea deveni mai buni, mai deschiși?

Nu cred că știu ce-am vrut să mă fac când aveam să fiu mare… sau poate am știut cândva, dar am uitat.

Am știut ce nu îmi place și știu ce nu vreau să (mai) fac.. asta e sigur un început.

Există momente în viața oamenilor menite să-i facă să deschidă ochii, să-i deschidă larg.

Momentele astea apar fără ca tu să le cauți, apar de la sine, apar pentru că “sinele” le cheamă…

M-am întâlnit cu un astfel de moment… Vine spontan, se face auzit ușor, ca mai apoi să înceapă să urle și să nu scapi de el până nu iei atitudine.

Atitudine, ce înseamnă? Înseamnă să-ți ridici mânecile cămășii și să faci curățenie în minunata și neprețuita ta viață.

Curățenia se face în partea de viață unde e dezordinea mai mare. La mine locul întâi îl ocupa job-ul.

Într-o țară străină este de așteptat ca drumul spre succes să plece de la cote joase. De ce? Pentru că nu poate fi altfel și pentru că este cel mai bun mod de a învață.

Eu am învățat și prin puterea exemplului vreau să învețe și alții. Nu-mi doresc să dau sfaturi, sunt prima care nu ține cont de ele… Deciziile se iau în zgomot sau în liniște, singuri sau în mulțime. Se iau independent de ce zic ceilalți, fie ei si foarte apropiați sufletului vostru.

Nimeni nu este mai în măsura decât voi s-o faceți.

Și cum sfaturi nu ofer decât la cerere, o să vă dezvălui pașii pe care i-am urmat eu în renunțarea la un job care nu îmi aducea decât satisfacție materială și aia la un nivel mediocru!

Așadar:

1. DECONECTEAZĂ-TE – uneori a sta singuri, fără internet, telefon, televizor ajută foarte mult. Fă liniște și o să te auzi… fii receptiv!

2. FĂ O LISTĂ – cu ceea ce vrei. Știi ce vrei? Nimic mai simplu. Mergi cu încredere spre într-acolo. Nu știi ce vrei? Nu-i nimic, vei afla. E doar o chestiune de timp.

Totuși, ar trebui măcar să ai o vagă idee despre lucrurile pe care nu le vrei, nu-ți plac, nu te inspiră.

3. ORDINE – fă ordine în gânduri și-n simțiri… Elimină surplusul care-ți îngreunează existența.

4. IMAGINEAZĂ-ȚI – imaginația este una din calitățile umane cele mai de preț. Vizualizează-ți succesul și nu o să întârzie să apară, te asigur.

Amy Cuddy spunea așa: “Fake it ’till you belive it.”

5. RISCĂ – sună a clișeu, dar îți pot garanta că dacă stai să pui mereu în calcul totul, o să ajungi să ai mai mulți ‘contra’ decât ‘pro’.

Riscul implică sacrificiu, înseamnă că zona ta de confort ce ți-ai împrejmuit-o cu atâta sârguință o să facă parte din trecut…

Trecutul nu-l ștergi, trecutul te-a făcut să devii ceea ce ești azi, dar vine un moment când trebuie să culegi roadele prezentului pentru a ne putea bucura pe deplin de viitor.

În încheiere insist să-ți reamintesc că singurul care poate decide în ce direcție o ia viața ta ești TU.
Fii tu exemplul de la care alții s-ar putea inspira.

Articol scris de Andreea Radu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ