Gândul bun şi gândul rău

0
189

James Allen spune că: “O persoană nu-şi poate alege circumstanţele, dar îşi poate alege gândurile şi, indirect dar sigur, îşi poate modifica circumstanţele.

Exact ca în povestea anterioară cu tânărul artist, care avea un prim contract mare de executat, avea un viitor strălucit dar din cauza gândurilor pe care nu a ştiut să le controleze şi pe care le-a mai împărtăşit şi altora, a reuşit să-şi schimbe viitorul într-unul sumbru, fără perspective.

Nimic din ceea ce facem n-ar exista dacă nu am gândi întâi acel lucru. Gândurile noastre sunt forma cea mai elementară a acţiunilor noastre. Ele ne pot face viaţa un iad, ne pot aduce toate problemele din lume dacă perseverăm în a vedea totul în negru, în a da frâu liber fricilor noastre, în a fi pesimişti convinşi dar, în acelaşi timp, ne pot aduce o mulţime de succese şi împliniri dacă reuşim să controlăm gândurile şi să scoatem la suprafaţă dorinţele noastre cele mai scumpe nouă.

Lucius Annaeus Seneca spune că: “Nu există nimic mai jalnic sau prostesc decât a anticipa ghinionul. Câtă nebunie este în a aştepta răul dinainte de a exista?“. Gândurile sunt predecesorii tuturor acţiunilor, deci nimic nu poate fi creat în viaţă fără a fi gândit mai întâi.

În lumea în care trăim astăzi sunt mulţi oameni care încearcă să preia controlul asupra gândurilor noastre. Părinţii, profesorii, şefii, familia toţi încearcă să ne facă să gândim aşa cum vor ei. Asta nu înseamnă că ei ne vor răul, nu, numai că numai noi ştim cel mai bine ce ne trebuie, gândul este cel mai personal lucru pe care îl deţinem. Dacă alegem să ne lăsăm ghidaţi de restul şi noi nu vom lua nicio hotărâre în gândurile noastre, vom ajunge la un moment dat să ne întrebăm cine suntem şi ce vrem noi de la noi pentru că ne vom da seama că de fapt noi suntem ce au vrut alţii să fim, nu suntem ceea ce ne-am dorit noi să fim şi în nici un caz nu suntem cine am gândit noi că suntem. Wow, am zis-o!

Cred că cel mai bine ar fi să ne oprim puţin şi să meditam asupra gândurilor şi acţiunilor noastre, dacă ele sunt în acord cu viaţa pe care dorim să o trăim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ