Goana după fericire

7
86

Este clar faptul că deşi fericirea e o noţiune abstractă şi înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoană în parte, toţi încercăm s-o atingem. Dacă unii se consideră fericiţi prin faptul că au succes în viaţa profesională, ceilalţi cred că fericirea adevarată e cea care vine din împlini în cadrul vieţii personale. De multe ori însa, nici macar nu conştientizăm anumite lucruri aparent lipsite de importanţă care ne fac fericiţi. Ceea ce nu prea multa lume ştie este faptul că o persoană care se consideră fericită şi împlinită trăieşte cu până la 6 ani mai mult decât una nefericită.

Fericirea este sensul şi scopul vieţii. (Aristotel)


Care sunt câteva dintre avantajele unui om fericit?

  • Desfăşoară cu entuziasm activităţile de la şcoală sau locul de muncă
  • Au o atitudine pozitivă, motiv care asigură buna desfăşurare a relaţiilor cu ceilalţi
  • Sunt o sursă de energie şi entuziasm pentru ceilalţi
  • Au mai multă răbdare şi nu se lasă enervaţi de probleme minore

Unde poţi găsi fericirea?

Ei bine, aici nu există un răspuns standard pentru că fiecare găseşte fericirea altceva: o ieşire cu prietenii, o dupamiază petrecută în familie, un SMS, o floare, o notă bună, o bancă în parc, un animal de casă, o ieşire la cumpărături. Tot ce trebuie să faci este sa vezi partea buna din fiecare lucru, să înveţi să îl preţuieşti şi să te bucuri de el. Problema este că nivelul de fericire pe care vrei să-l atingi se ridică în permanenţă şi cu cât ai asteptări mai mari, cu atât iti va fi mai greu sa fii fericit. De aceea, sfatul meu ar fi sa alegi un nivel de referinţă cât mai realist şi cu siguranţă vei fi o persoană fericită.

Acum vreau să aud şi de la tine… care sunt lucrurile care te fac fericit?

[Sursă foto]

7 COMENTARII

  1. Un compliment spus din inima, o imbratisare, o cafea buna, o melodie cu sens profund, zambetele celor dragi, jocul cu catelusul meu, o carte citita pe nerasuflate, o plimbare luunga in parc, marea :)

  2. cred ca vezi problema oleaca gresit :) Chestiile astea marunte de care zici sunt bucurii. Ca sa fii mereu fericit, cred ca trebe o cariera plina de provocari, intr-un domeniu ales de tine si stapanit foarte bine, prieteni alesi pe spranceana, un partener pe gustul tau (oricare ar fi ala). Pe scurt, sa fii implinit pe toate planurile

  3. Sa fii implinit pe toate planurile ar fi mai mult decat perfect insa probabil ca is prea putini oameni care pot spune ca sunt. Dar asta nu inseamna ca nu se considera fericiti datorita celorlalte lucruri frumoase ale vietii lor.

  4. sunt fericita:
    in fiecare dimineata, cand vad smileul de pe tavan ce-mi spune: neata, apoi citesc peretele din stanga pe care scrie: dimineata incepe cu un ranjet si ma amuza faptu ca am putut sa scriu asa ceva pe el, ajung la baie, ma analizez, incerc sa-mi vad doar partile bune, sa fiu sigura ca-s nici frumoasa nici urata,nici inculta nici sa dau pe afara (Ca nu-i timpu pierdut) apoi imi fac cafeaua, ii las si mamei cu un bilet:”sa ai o zi minunata””P.S. n-are zahar, nu-ti fac toata treaba!”
    apoi linistita, imi planific ziua, ascult vivaldi-spring, simultan si ma binedispune, si nu mi s-a luat in fiecare dimineata sa fac aceleasi lucruri, mereu mi se pare ca parca s-a mai schimbat ceva. si zambesc. si merg pe strada zambind. si ma simt analizata, dar nu ma afecteaza. singura cu castile n urechi, la 7 dimineata, ranjind.

  5. Ce ma face fericita?
    In primul rand copilul meu ma face fericita….cand o vad ca alearga la mine si striga ,,,Mamiiiiiii…,, sunt fericita si multumita sufleteste.
    Ce ma face fericita ? Soarele, viata asta minunata, familia mea, faptul ca pot sa-i ajut pe altii, florile si multe altele

LĂSAȚI UN MESAJ