Imaginează-ți că ești carte!

7
312

Cineva s-a gândit să scrie mai multe lecții, un fel de curs, să transmită informație în scris și ca să se asigure că cititorii acordă toată atenția pentru a înțelege textul, a ascuns printre cuvinte litere în plus ce alcătuiau un cod pe care cititorul trebuia să-l transmită autorului pentru a putea trece la următoarea lecție – descoperind codul corect, făcea dovada parcurgerii cu atenție a textului.

Se știe că de la un anumit nivel cititul devine automatism. Sunt cunoscute deja acele textulețe în care literele dintr-un cuvânt sunt scrise aiurea și totuși citind așa cum o facem de obicei, obținem sensul fără prea mare efort. Ei bine, în cazul lecțiilor mai sus pomenite, când toată atenția mi-am concentrat-o pe găsirea literelor în plus, m-am regăsit la final în posesia unui cod dar am constatat că sensul, conținutul îmi era total străin, nu știam despre ce citisem, deci, cu toate că mă concentrasem mai mult ca de obicei asupra activității de citit, nu am înțeles nimic din text.

Același lucru l-am constatat și atunci când pun diacritice într-un text – întreaga atenție îmi este concentrată pe litere iar la final mă aflu în fața unui text corect din punct de vedere gramatical dar din care nu am înțeles nimic. De fiecare dată când trebuie să fac asta, parcurg o dată textul cu atenție sporită pentru a surprinde și corecta eventualele litere greșite, iar a doua oară îl parcurg automat, cu o privire de ansamblu, fără să mai acord atenție detaliilor – numai așa surprind sensul, ideea acelui text.

În mod voit am ales aceste două exemple – primul în care atenția se concentrează pe descoperirea unor indicii, iar al doilea în care atenția se concentrează pe depistarea unor greșeli, în ambele situații sensul rămânând în plan secund.

Asta se întâmplă când intru în “relație” cu un text. Cu un om procedez asemenea. Și tu faci la fel, recunoaște! Din fericire, însă, nu întotdeauna – sunt texte pe care le citim dintr-o privire la fel cum sunt și oameni pe care-i privim pe de-a-ntregul. Dar restul? Știm noi dacă nu cumva un detaliu pe care ne concentrăm și care poate că nu-i pe gustul nostru, doar el singur, lipsește de sens cartea sau omul?

Îi apreciezi vârsta, constați culoarea ochilor, a pielii și a părului, aproximezi numărul de kilograme, ba mai mult, în funcție de cât ești de rafinat cauți indicii despre nivelul de educație, pândești “decât” în loc de “doar”, vreun dezacord, constați oripilat că se scarpină în cap sau se scobește în nas, te uiți la cum e îmbrăcat, dacă este călcat, asortat, clasic sau modern, te interesezi asupra zodiei, religiei, orientării sexuale și politice….Dar omul, omul îl vezi? Sau îi pierzi sensul și nu mai înțelegi nimic din el rămânându-ți străin în ciuda muntelui de detalii pe care le știi despre el?

Se spune că omul este ca o carte deschisă și îmi place să cred că așa este pentru că, în definitiv, fiecare dintre noi suntem o poveste, cu început, cu intrigă, cu descrieri, dialoguri, capitole, pagini goale, greșeli de tipar, ilustrații și sfârșit. Fiecare dintre noi suntem o carte într-o mare bibliotecă publică.

Care este dorința cea mai mare a unei cărți? Hai, pentru câteva minute imaginează-ți că ești o carte la îndemâna cititorilor! Ce îți dorești cel mai mult? Îți dorești să ți se descopere greșelile? Îți dorești să ți se citească cu atenție toate literele?

Azi mi-am imaginat că sunt o carte și mi-am dorit:

  • Să am un sens;
  • Să fiu citită în întregime;
  • Să aduc ceva – o informație, o emoție, orice, dar să rămână o impresie;
  • Să descoperiți ceea ce vreau să transmit;
  • Să am cititori, nu să mă prăfuiesc pe-un raft;
  • Să aveți grijă de mine, să nu mă rupeți, să nu mă mâzgăliți, să nu mă aruncați.

În timp ce îmi enumeram în gând dorințele mele de carte am simțit emoție….

  • Mi-e teamă de aceia care vor citi doar titlul și nu vor mai deschide cartea;
  • Mi-e teamă de aceia care vor privi doar pozele;
  • Tremur în fața celor ce vor citi cuprinsul, aruncându-mă apoi;
  • Mă revoltă cei ce mă judecă citind doar finalul;
  • Mă înfurie cei ce după doar câteva rânduri vor considera că nu sunt bună;
  • Mă vor distruge aceia care vor rupe din mine o foaie sau mai multe pentru a aprinde focul sau pentru a împacheta ceva;
  • Mă întristează aceia care nu mă vor înțelege;
  • Mă înduioșează aceia care mă citesc și recitesc, găsind de fiecare dată sensuri noi, cei care din când în când se reîntorc la mine ca la un lucru drag;
  • Respect pe acela care chiar dacă acum nu a avut starea să mă citească mă va fi pus pe-un raft și va fi revenit asupra mea cândva;
  • Îl iubesc pe acela care se regăsește în paginile mele.

Noi toți suntem cititori și cărți, deopotrivă.

Fii tu cititorul pe care ți-l dorești atunci când ești carte!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentToleranța începe cu mine
Articolul următorNu contează cât trăieşti, ci cum trăieşti
De când am aflat că primul pas pentru a-mi fi bine este să fac ceea ce-mi place, cu entuziasm și pasiune, călătoresc, fac lucrurile de care mi-a fost teamă până acum, depășindu-mi constant limitele, cunosc oameni noi, le ascult poveștile de viață și scriu pentru Motivonti și pentru www.studio-olandezulzburator.ro. În timpul liber sunt psiholog.

7 COMENTARII

  1. Referitor la oameni, de cele mai multe ori ne inselam in privinta multora dintre ei, aici nu ma refer doar la partea negativa a fiecaruia ci la cea pozitiva, consider ca este foarte important sa acordam mai mult timp analizei in orice situatie.

LĂSAȚI UN MESAJ