Imaginează-ţi un buton!

0
68

Se spune că imaginaţia e cea mai puternică “armă” pe care o deţinem şi tind să cred că aşa este!

Îmi amintesc că-n copilărie îmi imaginam foarte multe lucruri. De exemplu, dacă mă supăram foarte tare pe mama sau tata (adesea fiindcă mă certau) îmi imaginam cum încui uşa de la camera mea. Nu aveam o cheie, dar îmi imaginam că o încui astfel încât ei să nu poată să vină să mai vorbească cu mine. Eram cu adevărat supărat şi gândul că nu i-aş mai vedea o vreme mă calma.

Desigur că ei veneau la mine de fiecare dată şi, văzând că plâng, foarte afectat de faptul că m-au certat, încercau să mă împace, să mă calmeze – mereu terminau cu enervantul: “Hai să facem pace, vrei?”. Dar nu conta, eu tot “încercam” să îmi încui camera cu o cheie imaginară.

În ziua de astăzi când ceva mă enervează foarte tare încerc imediat să mă calmez – ţipatul nu face bine nimănui! Aşă că-mi imaginez un buton pe care-l apăs. Am făcut o regulă: când apăs butonul roşu imaginar trebuie să mă calmez. E o regulă pe care o am cu mine însumi, o regulă “personală”.

Şi da, ştiu, sună ca o nebunie, dar îmi imaginez acelaşi buton mare şi roşu mereu lângă mâna mea dreaptă: fie pe masă, fie pe un perete – şi cu acel gest simplu de apăsare (gest care nu mai este imaginar) mă calmez.

Mici sisteme de operare

Oamenii trăiesc prin sisteme de operare. A te spăla pe dinţi în fiecare dimineaţă e un sistem de operare. Facem asta pentru că am fost obligaţi de părinţi când eram mici. La fel şi cu spălatul mâinilor înainte de masă… La fel şi cu “mulţumesc” sau “saru-mâna”.

Unele studii arată că durează aproximativ 21 de zile ca un om să-şi creeze un sistem de operare. Şi exact asta am făcut eu cu butonul roşu.

Am repetat de atâtea ori apăsarea unui buton imaginar ca să mă calmez încât acum are un efect placebo aproape instant. Mă calmez pentru că vreau, desigur, dar şi pentru că corpul meu fizic ştie că prin vizualizarea unui buton roşu el trebuie să îşi aducă pulsul la normal. Sunt un nebun, nu?

Ei bine: gândeşte-te la ceva ce faci în mod repetitiv şi ai vrea să nu mai faci!

Spre exemplu: fumezi, te uiţi prea mult la televizor sau poate laşi vasele nespălate prea mult?

Creează pentru oricare din ele un buton imaginar şi vezi dacă are un efect asupra ta.

Dacă fumezi încearcă să-ti imaginezi foarte departe de tine un buton mare şi roşu de fiecare dată când simţi nevoia să-ţi aprinzi o ţigară. Ca să nu aprizi nenorocirea du-te şi apasă butonul acela mare care-i în partea opusă a camerei! Simte-te prost dacă butonul nu-i apăsat.

Dacă laşi prea mult vasele nespălate imaginează-ţi un buton cu cronometru: cu cât trece mai mult timp, cu atât butonul se face mai mare. Desgiur, tu trebuie să apeşi butonul până să se facă el mare.

E vorba doar de o joacă…

E vorba doar de o joacă. Nu sunt chiar nebun… :)

O să-ţi imaginezi de câteva ori butonul acela roşu şi apoi vei uita de el… de ce? Pentru că îţi vei crea un mod de operare din a 1) nu fuma, 2) a spăla vasele imediat după masă, 3) a nu te uita la televizor când te plictiseşti…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ