Încearcă 6 lucruri noi pentru a descoperi cine ești

12
412

Ca la orice început, toată lumea face liste și rezoluții pentru noul an. Unii visează să se realizeze profesional, unii să își găsească jumătatea, alții își doresc ca în 2013 să investească mai mult în pasiunile lor.

Eu ce fac dacă nu știu exact ce îmi doresc? Nu mi-am descoperit încă pasiunile, incă nu știu care este acel lucru care mă face pe deplin fericită și merg mereu pe principiul fericirii de moment, dar la final când trag linie parcă ceva lipsește.

Visele se nasc din experiențe trăite, din dorința de perfecționare și de evoluție. Există o singură problemă: nu ai cum știi în ce direcție vrei să mergi dacă nu știi ce există acolo, în lumea mare. Nu poți ști ce ți se potrivește cel mai bine, ce te face fericit și care este obiectivul care îți va aduce satisfacție maximă dacă nu încerci cât mai multe lucruri în viață, până ce găsești acel ceva al tău. Așa că, AVENTUREAZĂ-TE!

Ridică-te acum din fața serialelor la care te uiți în fiecare seară când îți iei cina, renunță la jocurile pe calculator pe care le joci în mod obsesiv câte 10 ore pe zi, limitează urmărirea prietenilor pe Facebook la 30 min. pe zi și descoperă VIAȚA!

Nu există timp pierdut și nu există regrete atunci când acționezi, sunt atâtea lucruri faine acolo în lume; de ce să nu fi chiar tu acela care se bucură de ele? Din absolut orice experiență poți învăța ceva, un lucru care să te ducă un pas în fața celorlați din jurul tău.

Într-un experiment realizat de cei de la KamilFilms au fost întrebați 50 de oameni de diferite naționalități care este cel mai mare regret al lor în viață. Dacă vrei să aflii care este acel lucru pe care oameni de diferite vȃrste ȋl regret atunci urmărește cu atenție răspunsurile și expresiile de pe fața fiecăruia:

Toți au regretat acel lucru pe care nu l-au făcut. De ce să nu fi tu acela care nu are niciun regret al lucrurilor pe care nu le-a făcut. Toată lumea are pe lista anului 2013 lucrurile pe care vor să le îndeplinească și pasiunile pe care vor să le dezvolte. Dar hai să încercam ceva nou.

Îți propun ca anul acesta să faci 6 lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată până acum și care nu sunt deja în sfera ta de acțiune. Pune acum mâna pe o foaie de hârtie și un pix și notează-ți 6 lucruri pe care vrei să le încerci în anul 2013. Secretul este să le faci până știi sigur că nu îți plac. În domeniul alimentar există o regulă: nu îți poți da seama dacă îți place o mâncare decât după cea de a 5-a îmbucătura. Creierul nostru este programat să respingă din start tot ceea ce e nou și de aceea el are nevoie de timp pentru a procesa dacă ceva îi este pe plac sau nu.

Ceea ce încerc să spun e că dacă tu nu ai încercat niciodată până acum să schiezi și încerci pentru prima oară și cazi, nu renunța – căci s-ar putea ca atunci când simți că zbori pe partie și când simți adrenalina prin vene, chiar să îți placă.

S-ar putea ca din cele 6 să îți găsești pasiunea în unul din ele sau poate chiar în nici unul, dar cu siguranță toate te vor învăța ceva și te vor ajuta în a-ți da seama cine ești tu cu adevărat și care sunt lucrurile care te fac cu adevărat fericit.

Eu anul acesta mi-am propus să:

-> fac snowboarding
-> să fac un curs de prim ajutor
-> să studiez codul penal
-> facepainting
-> să studiez astronomia
-> să fac voluntariat ecologic

Cine știe, poate mă reorientez spre drept sau poate astronomie, dacă nu, cu siguranță o să îmi fac o mulțime de prieteni și o să aflu informații ce îmi vor fi utile în domeniul meu de activitate mai târziu.

Tu ce vrei să experimentezi anul acesta?

Hai să vedem, poate ne inspiram și descoperim lucruri frumoase impreună.

12 COMENTARII

  1. Ideea e sa incerci lucruri noi … altfel cum poti stii sau ajunge la concluzia daca iti place ceva sau nu ….

    Eu obisnuiam sa fac misto de cei care alergau acu alerg 8 km/3 ori/sapt si ma pregatesc de semimaraton …..

  2. Ikebana-e relaxant, stimuleaza creativitatea si util, imi creez propriile decoratiuni pt casa dar si cadouri pentru prieteni, de ce nu si pt straini.. Bafta!
    (numai sa gasesc unde se poate face asa ceva)

  3. Emoționant video, unii dintre ei se abțineau să nu verse o lacrimă când își spuneau regretele.
    –snowboarding
    –baschet
    –invăț să patinez
    –tenis de câmp
    –invăț să conduc o motocicletă
    –învăț să cânt la chitară
    –învaț Italiana
    –mă inițiez în arta fotografiei
    –invăț să dansez
    Unele dintre ele deja le-am incercat și incerc să-mi dezvolt din ce in ce mai mult abilitatile pentru fiecare in parte :)

  4. 1. belly dance;
    2. sa aprofundez lb turca ( ca de invatat m-am apucat sa o invat de anul trecut);
    3. sa fac un curs de prim ajutor
    4. sa invat sa patinez
    5. sa invat sa trag cu arcul

    Mult succes tuturor! Sa reusim in ce ne-am propus. :)

  5. Mi-a placut ideea foarte mult… deci anul asta:
    -ma perfectionez in ceea ce proveste schiatul (deja am inceput)
    -merg pe 5 munti (Vf. Rarau, Vf. Giumalau, Vf. Ousorul, Vf. 12 Apostoli si Vf. Calimani) cu bicicleta
    -fac o cursa de la Vatra Dornei la Suceava si inapoi tot cu bicicleta
    -voi spune ceea ce simt “verde in fata”, fara a ma ascunde in spatele degetelor
    -macar odata la doua seri voi face din ce in ce mai multe exercitii fizice gen abdomene, genoflexiuni, flotari etc.
    -voi asculta cat mai multa muzica pentru a ma simti bine si pentru a ma motiva sa merg mai departe ori de cate ori voi esua… Succes tuturor celor ce si-au propus ceva in viata ;) :)

  6. N-am niciun regret. De când mi-am dat seama că viața trebuie prețuită așa cum e, am încercat pe cât posibil să iau fiecare încercare ca pe o nouă provocare și să mă autodepășesc. Mereu mi-am spus că decât să mă întreb „ce-ar fi fost dacă?”, mai bine să trăiesc împăcată că am făcut tot ce mi-a trecut prin minte și să spun tot ce simt! :)

  7. Toata lumea sa intristat la intrebarea pusa dar,toti au plecat cu zambetul pe buze. Asta nu-mi corfima decat ca, oamenilor le-a facut placere sa vorbeasca despre regretele lor. Orcat de motivat ai fost in viata ta,de destept s-au de realizat parerea mea e ca, nu exista om fara regret si asta este bine oarecum.Intradevar discutiile pe acest subiect te motiveaza si cred ca cineva a observat ca,regretele motiveaza mai mult decat reusitele..frumos articol..

LĂSAȚI UN MESAJ