Acasa » Interviuri » Interviu cu Ana Bănică

Interviu cu Ana Bănică

Pe Ana am cunoscut-o total întâmplător la un marş de biciclete. De atunci e aşa cum am văzut-o prima dată: un zâmbet. Nu de mult timp am aflat că se ocupă cu wallstickere (sau stickere de pereţi) şi îşi vinde lucrările alături de prietena ei, Bianca, prin intermediul unor Cai verzi pe pereţi.

Cum să nu iau la întrebări o don-şoară biciclistă, ecologistă, care-şi dă demisia pentru a face ce-i place cel mai mult – şi anume wallstickere?

Deci, uite ce-am întrebat şi uite ce mi-a răspuns:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt un arhitect de interior care a terminat şi un liceu de artă în Constanţa – asta mi se pare destul de important fiindcă acolo m-am format cu desenul… În rest: Am 26 de ani, încă şi pot spune că mama este cea care m-a crescut lăsându-mă să desenez pe uşi, pereţi şi bibliotecă. Tot ea m-a învăţat să fiu ecologistă. Mergeam cu ea în parc şi strângeam gunoaie. O dată chiar am stins un incendiu. Tata e arhitect, mama a terminat arte plastice şi am fost încurajată să mă îndrept şi eu spre un domeniu de genul acesta. De aceea cred că nu iau totul prea în serios uneori. (Şi începe să râdă zicând acest lucru într-o manieră ironică.)

2. Zi-mi mai exact ce este „Cai verzi pe pereţi”?

Păi… a fost la început o idee a colegei mele, Bianca, care a venit din lipsă de chestii interesante pe pereţii noştri. Noi aveam peretii albi sau roz. Am discutat, am discutat şi am zis că ar fi cazul să luăm atitudine. Am ajuns să avem cu timpul un atelier mic. La inceput am tratat totul mai în joacă, dar apoi după ce am renunţat la joburi am luat totul în serios. Momentan nu-i job full time, nu trăim din asta, ne plătim câteva facturi, dar clar nu trăim din asta încă.

3. Zi-mi mai exact ce faceţi cu aceşti cai verzi pe pereţi. Am înţeles că aveţi un atelier dar vrem să ştim mai multe! Ce faceţi de fapt?

Noi desenăm chestii, le procesăm pe calculator, apoi le printăm, le tăiem din autocolant şi le facem wallstickere. Există şi firme mai mari de wallstickere dar noi desenam, tăiem, procesăm şi de multe ori le lipim cu mâna noastră. Lucrăm foarte mult la comandă şi facem stikere personalizate, după descrierile clientilor şi de asta ne distrăm foarte tare. Noi venim cu idei de stickere pentru casa ta pentru că suntem arhitecţi si putem da nişte sfaturi pertinente. Din păcate, lumea nu ne prea cere sfaturi pentru ca nu sunt obişnuiţi să ia sfaturi de la arhitecţi în general.

La noi, la români, e destul de „greu” pentru că „toată lumea se pricepe la orice”! Am făcut nişte workshopuri ca să convingem oamenii să deseneze singuri, să vină cu idei de wallstickere, să-i „dezgheţăm”.

4. Cum este feedbackul din partea celor care văd ce faceţi?

Nu a existat nimeni care să ne spună că nu le place, că nu suntem adorabile şi stickerele noastre la fel. Avem feedback grozav pe Facebook, avem like-uri şi comentarii dar am impresia că încă nu sunt destui oameni care au curajul să-şi lipească lucruri pe pereţi.

5. Ce te motiveaza să faci asta?

În primul rând libertatea de creaţie: mereu facem modele noi! Totodată am ocazia să cunosc oameni noi şi să-i fac să se gândească la pereţii lor goi şi albi. Şi asta-i super pentru că dacă lor nu le mai place la un moment dat pot să-l dea jos. Îl dezlipeşti şi poţi lipi altul.

Schiţa

6. Ai zis că momentan nu trăiţi din asta, dar zi-ne mai exact despre monetizarea acestei pasiuni…

Bani ies, dar putem să ne plătim doar câteva facturi şi costuile de producţie. Ne mai luăm o acadea din când în când… Dar asta nu ne descurajează în nicun fel pentru că are un mare potenţial şi în plus ne place foarte mult ce facem! E o chestie care nu are limite. Poţi face un sticker cu orice!

7. Ce urmează?

Pe viitor vrem să introducem şi altceva în afară de wallstickere… Tot decoraţii de perete, dar de alt tip, din alte materiale, dar pe aceaşi linie – vor fi decupaje, vor fi chestii handmade. Nu vreau sa dau mai multe detalii momentan. Prefer să vă surprindem! Pot spune doar ca unele din lucrurile noi pe care le vom face vor avea şi rol decorativ şi funcţional.

8. Ok, nu eşti (sau nu sunteţi, tu şi Bianca) angajate fulltime, dar nici nu trăiţi din „Cai verzi pe pereţi”. Sunt sigur că cititorii se întreabă cum reuşiţi?!

În general facem amenajări de interior de orice fel – aproape – ca freelanceriţe, însă dacă am putea la un moment dat să trăim doar din stickere şi grafică ar fi perfect.

9. Există un îndemn biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”. Te „foloseşti” vreodată de ce spune acest îndemn, chiar dacă eşti sau nu regligioasă?

În primul rând nu cred că trebuie luat ca îndemn biblic, ci ca sfat bun. Dacă ne e frică să cerem, de unde să ştie cineva că avem nevoie de ajutor? Primul pas e să ceri. Şi nu se referă la cerşit. A cere înseamnă a-ţi arăta intenţiile. Lăsând filosofia la o parte… E UN SFAT BUN!

10. Citatul tău favorit sau după care-ţi ghidezi viaţa?

Citat favorit? Nu cred că am… Nu-mi vine nimic în minte acum. Mă descurc şi fără!

11. Eşti o artistă căreia nu-i plac citatele?! Eu sunt îndrăgostit de citate!

Îmi place foarte mult să citesc, să fiu informată, numai că nu mi-am luat o anumită frază, un anumit tipar după care să mă ghidez. Nu cred că-i înţelept să mergi după o singură idee. Tind să cred că am o „reţea” de idei după care-mi ghidez viaţa.

12. Bun. Mulţumeeeesc!

Cu plăcereeeee!

Nişte Cai verzi pe pereţi:

Cai verzi pe pereţi!
Cai verzi pe pereţi!
Cai verzi pe pereţi!
Cai verzi pe pereţi!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

8 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!