Interviu cu Ana Nicolescu

1
493

În cei (mai mult de) 15 ani de când o cunosc pe Ana, am avut norocul să o văd în multe ipostaze: fată serioasă, femeie rebelă, femeie cuceritoare, iubită, soție, mamă, prietenă, femeie de afaceri, jurnalistă și cred că dacă mă mai gândesc, sigur mai găsesc. La un moment dat am început să cred cu tărie că Ana ar fi bună ca și consilier pentru alte femei…la cumpărături mă gândeam eu atunci, la haine, cosmetice, bijuterii, oricum chestii ce țin de feminitate (și nu numai). Nu este consilier, dar susține și promovează alegerile conștiente și personalizate și, ceea ce mi se pare esențial, este surprinzătoare prin felul în care reușește să se transforme mereu în “mai femeie” decât este deja.

Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…
Îmi place să cred despre mine că sunt mult mai mult decât femeia la care visam să fiu în copilărie, că m-am depășit pe mine însămi prin alegeri și prin trăiri și că astfel, am ajuns acolo unde îmi place să fiu și mă reprezintă. Sunt mama Măriucăi și a Iuliei și mama emoțiilor pe care această binecuvântare mi le oferă. De 3 ani construiesc blogul Mămica Urbană cu articole și evenimente pentru mame bloggerițe. Acolo mă expun fără bariere, de acolo învăț, leg prietenii, idei, întâlnesc oameni cu care vibrez și care mă ajută să mă definesc și să-mi remodelez viața. De curând, am început să lucrez la temelia agenției Parenting PR, un proiect în care cred foarte mult. Iar în puținul timp rămas liber, sunt soția unui bărbat care mă provoacă constant și nu mă lasă să mă plafonez.

Cum și mai ales când s-a născut Mămica Urbană? Cine erai înainte de Mămica Urbană și cine ești acum?
Mămica Urbană s-a născut într-o după-amiază de octombrie, în 2011, când m-am gândit că ar fi frumos ca toate mamele din redacția în care lucrasem 3 ani, să-și împărtășească experiențele pe un blog. Însă Universul a făcut ca lipsa unui răspuns afirmativ la propunerea mea de întâlnire cu cineva din trust, să mă pună în situația de a scrie doar eu pe acest blog.

Înainte să fiu Mămica Urbană eram o femeie cu experiență în presa scrisă, cu o Facultate de Jurnalism și două masterate în Comunicare și Proiecte Internaționale, cu un potențial de dezvoltare pe organizare de evenimente, o femeie care nu știa despre ea că este frumoasă, care nu avea încredere în ea, care depindea mereu de părerea celorlalți, o femeie care avea prejudecăți și care judeca oamenii după principii rigide. Eram un copil necrescut și nesigur, eram o zbatere continuă. Și nici măcar nu știam că asta sunt.

Odată cu nașterea Măriucăi, au apărut probleme în căsnicie și așa am ajuns la terapie de cuplu. Am menționat nașterea și terapia pentru că acestea au fost cele două triggere care m-au adus la ceea ce sunt eu azi. Datorită lor am ajuns să mă cunosc, să-mi văd potențialul, să mă uit în oglindă și să-mi văd sufletul. Datorită lor am ajuns să am curaj, să stau dreaptă și să vorbesc tare, să-mi spun punctul de vedere, și să pot să mi-l susțin, fără inhibiții, în fața tuturor celor care mă citesc, mă urmăresc, mă ascultă. Datorită lor știu că pot să mut munții din loc dacă asta vreau și îmi propun. Acum sunt o femeie cu lumină în inimă. Și sunt conștientă de această binecuvântare, mă bucur și o sărbătoresc în fiecare secundă.

Ce te-a motivat să faci pasul de la angajat la liber profesionist și apoi de la un proiect care încă are potențial la un altul mai mare?
Lucrurile au curs, pur și simplu. Nu a fost o decizie studiată, asumată și motivată. În această direcție s-au concentrat toate energiile și eu m-am lăsat purtată de ele. Pasul de la Mămica Urbană la Parenting PR l-am făcut pentru a separa jurnalul online de evenimentele pentru mame bloggerițe.

De ce este important pentru tine ca femeile să aleagă conștient și personalizat? Are legătură cu o anumită etapă a vieții tale?
Cred ca are legătură cu momentul în care am conștientizat că sunt unică și că fiecare dintre noi așa este. Are legătură cu momentul în care am aflat că vreau să-mi cresc copilul altfel decât am fost eu crescută (conștientă fiind că părinții mei au făcut tot ce au crezut ei că e mai bine pentru mine) și așa am aflat că nu există metodă de parenting aplicabilă la absolut toți copiii. Și tocmai de aceea este important ca fiecare dintre noi, nu doar femeile, să alegem personalizat, să avem curaj să ne uităm la noi, în noi, și să ne iubim așa cum ne-a lăsat Dumnezeu (fără ca asta să fie sinonim cu plafonarea). Și să avem atâta stimă de sine încât să alegem ceva ce nu este în trend, de exemplu, dar care ne pune în valoare și care vorbește cu adevărat despre noi. Cred că are legătură cu cunoașterea de sine, de fapt. Abia atunci când ajungi să te cunoști, te accepți și te bucuri pentru ceea ce ești.

Știu o groază de oameni care au idei de mici afaceri prin care să-și monetizeze pasiunea, dar se împiedică și chiar renunță din cauza unor frici… Care au fost fricile tale și cum ai trecut peste ele? Ai trecut peste toate?
Eu provin dintr-un mediu în care banii nu sunt un scop, ci un mijloc și nu am pornit la drum cu ideea de monetizare. Am făcut totul așa cum mi-a spus sufletul, am avut încredere în instinctul meu și am crezut foarte tare în ceea ce am făcut. Iar apoi, lucrurile au curs de la sine. Nu am tabele în Excel cu planuri financiare, nu mă gândesc că nu are rost să mă implic într-o campanie umanitară dacă nu îmi aduce vreun venit, nu am vreo frică legată de faptul că nu m-aș putea descurca financiar. Nici nu mă gândesc la partea asta. La ce mă gândesc este ca ceea ce fac să îmi placă foarte mult și să cred în acel ceva.

Cum reușești să-ți împarți timpul, cum te organizezi, cum faci față atâtor “cerințe”?
Timpul mi-l împart la secundă. Fără sincronizare, aș fi o victimă. Diminețile și după-amiezile sunt pentru fete, pentru familie. Diminețile sunt cu alergătură la grădiniță cu Măriuca, la plimbare cu Iulia, din când în când, o oră la sală doar pentru mine. Prânzul este pentru scris și întâlniri. Weekend-urile, exclusiv pentru familie, nu deschid mailul. Seara, timp de 10 minute, încerc să fac Yoga. Nu iese cine știe ce, dar tot e ceva decât nimic. O oră pe noapte, pentru meditație, exerciții de respirație și rugăciune de mulțumire, în pat, între fetele mele mici. Cred că cel mai mult mă ajută să nu-mi pun obiective mărețe, să nu vreau de 5 ori la sală pe săptămână și Yoga o oră pe zi, singură, în aer liber. Îmi place să cred că se numește flexibilitate. Însă, nici Mămica Urbană, nici terapia, nici Parenting PR nu ar fi fost posibile, dacă nu ar fi fost ea, bunica mea, să mă ajute cu fetele, să stea cu ele cât sunt eu plecată, să le crească cot la cot cu mine. Și ei i-ar putea spune “mamă”, fără ca eu să simt vreo amenințare, ci doar o recunoștință profundă, timeless, o bucurie și o mândrie că, la 80 de ani, bunica mea mă ajută mult mai mult decât își închipuie.

Cât de important este pentru tine să ai gânduri pozitive şi cum faci să elimini gândurile negative când vine vorba de viaţa ta de zi cu zi, de familie, de prieteni?
Este esențial să am gânduri pozitive. Mi se întâmplă să am nevoie de ceva, de un contact, de exemplu, de la o anumită persoană la care nu știu cum să ajung și în acea zi să primesc un pachet fix de la persoana respectivă, cu rugămintea să ne întâlnim să-mi propună un proiect. Și lucrurile astea nu se pot întâmpla dacă ai multă energie negativă acumulată, dacă ai gânduri negre, dacă totul ți se pare sumbru. Mie mi se pare că Universul este lângă tine, că vrea să te ajute, să te îndrume, să-ți arate calea cea mai scurtă, luminoasă, cu cele mai multe învățăminte, cu cel mai puțin efort, dar că trebuie, mai întâi, să-i arați că ești eligibil.

Pe mine mă ajută și vibrațiile celor din jur, vibrația casei, vibrația locului din care lucrez. Mă ajută muzica de meditație, o orhidee roz lângă icoana cu Maica Domnului, o lumânare albă aprinsă, respirația profundă și copacii înfloriți. Mă ajută conectarea cu fetele mele, mai ales că Iulia este foarte senzorială și simt că mă conectez cu ea la alt nivel. Toate acestea îmi asigură gândurile pozitive.

Ce părere ai despre dezvoltarea personală?
Îmi place să mă gândesc la dezvoltarea personală ca la o evoluție personală pe care, ca și pe gândurile pozitive, o văd esențială și iminentă. Numai că ea, în cel mai pur înțeles al cuvântului, vine în momentul în care avem curaj să acceptăm ce ni se oferă ca fiind ce e mai bine pentru noi.

Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)
Da, cred. Și ce bine și frumos că există. Cred că datorită ei ne întâlnim cu oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată, dar cu care parcă ne știm dintotdeauna. Ne atragem din alte vieți și ne-am întâlnit aici și acum să rezolvăm, dacă vom ști, ce nu am rezolvat la timp. Și mai cred că legea atracției nu se referă exclusiv la interacțiunea dintre oameni. Cu siguranță putem atrage anumite întâmplări, senzații, doar având clar în minte și în suflet intenția.

Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?
Trăiește clipa!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe înțelegem din acești adolescenți?
Articolul următorCare este ghimpele tău suprem? (video 3 minute)
De când am aflat că primul pas pentru a-mi fi bine este să fac ceea ce-mi place, cu entuziasm și pasiune, călătoresc, fac lucrurile de care mi-a fost teamă până acum, depășindu-mi constant limitele, cunosc oameni noi, le ascult poveștile de viață și scriu pentru Motivonti și pentru www.studio-olandezulzburator.ro. În timpul liber sunt psiholog.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ