Interviu cu Laura Baban

2
834

„Mă mănâncă palmele, cuvintele îmi stau în gât. Uneori în timp ce pedalez spre casă, deja scriu, deși n-am pe ce și mâinile mi-s pe ghidonul bicicletei”

Laura scrie. Și nu oricum. Scrie cu sufletul și fiecare postare a sa pe Facebook aduce sute de likeuri, fapt ce a determinat-o să îmbrace toate cuvintele în coperta unei cărți. Și pentru că e izvor de întămplări și imaginație, acum e la cea de-a doua carte pe care încearcă să o publice. Povestioarele ei sunt despre Tic, un cățel năstrusnic care călătorește cu ea peste tot, de cele mai multe ori în coșul bicicletei. Iar alături de ea, pedalează și Andrei. Ghidon langa ghidon, cei doi traverseaza granițele țării și colindă Elveția, Germania și Islanda. Ce-a rezultat în urma experiențelor celor trei (da, l-am numarat si pe Tic, chiar dacă nu masoară nici cât un sfert de om), urmeaza să descoperim în volumul doi. Prin urmare, de la iubiri de pe Mușatini, la iubiri de prin lume, bipezi și patrupezi pedalează cu bucurie în suflet și limba pe afară (iar aici mă refer strict la Tic J ).

Ce te-a determinat sa scrii și să publici o carte?

Ideea nu mi-a aparținut. Nu știu dacă aș fi îndrăznit vreodată să mă gândesc la o carte a mea. Cu numele meu pe copertă. Văleu! Mi se părea mult! Eu stăteam între file și le citeam, nu pe coperți. Stăteam în fața rafturilor de bibliotecă, nu în biblioteci.

Într-o zi Dana Balan (o jurnalistă de care vom mai auzi) mi-a scris: ”Laura, ce-ar fi să-ți aduni textele de pe Facebook și să scoți o carte? Ai deja punct culminant, pierderea și găsirea lui Tic!”. Ideea îi venise în contextul întâmplărilor cu câinii vagabonzi despre care se spunea că l-au ucis pe Ionuț, copilul de 4 ani. Era în desfășurare o campanie violentă împotriva câinilor. Iar o carte cu un cățel ar mai fi îndulcit poate imaginea lor în ochii oamenilor.

Ideea a prins sămânță și a înflorit. Cu ajutorul prietenilor. Disponibilitatea lor m-a determinat cel mai mult să ies cu adevărat de pe ușa unei topografii, să ies cu o carte adevărată în brațe.

Ai trimis primul volum la vreo editură sau te-ai hotarăt de la bun început să il publici pe cont propriu?

Planul inițial era să particip la un concurs care se desfășura pe atunci la Editura Adenium. Un concurs pentru debutanți. Dar scotocind mai mult prin birocrație, aflasem că eu le dau un an din viața mea transcris într-o carte, iar ei îmi iau drepturile de autor și îmi dau la schimb 50 de cărți. Atât. În rest, nu mai aveam niciun cuvânt de spus despre drumul cărții. Și nici despre veșmintele ei.

Am refuzat să merg pe drumul acesta, chiar dacă era deja o autostradă serioasă (cel puțin așa mi se părea mie). Am luat-o pe potecă! Prin desiș și frunziș. Mi-am sunat profesorul din facultate, pe domnul Daniel Condurache și l-am întrebat ce să fac. Mi-a spus: ”Laura, dacă simți că poți să te duci singură, du-te. Nu intra în lumea editurilor, aici te pândesc rechini.” L-am ascultat și bine am făcut.

Ce ai simțit când ai avut în mână prima ta carte?

Am plâns. Încet, stând în fund pe parchet. N-a fost ușor. Dar a fost cu o căruță de prieteni!

Ce așteptări ai avut când ai dat la tipar manuscrisul?

Am vrut să iasă așa cum am visat-o! Luasem drept model de tipar cartea lui Florin Lăzărescu, ”Lampa cu căciulă”. Le trimisesem celor de la tipografia Fed Print poze din toate unghiurile. Să înțeleagă ce vreau! Căci nu cunoșteam noțiunile de forzat, legare prin coasere, tres sau luciu selectiv. Acum am învățat, dar atunci vorbeam prin poze și prin semne…

A avut acesta succesul pe care il așteptai?

Nu m-am așteptat la un succes calculat pe agendă. Eu mi-am dorit să pot oferi o carte tuturor prietenilor care au donat pentru apariția ei. Și-o carte pentru bunica. Una pentru părinții mei. Una pentru soră-mea. Și tot așa, gândeam într-un univers mic.

Interviu cu Laura Baban

La cât timp după terminarea primei cărți, ”Dl. Tic și alte iubiri de pe Mușatini”, ai inceput lucrul la volumul doi?

O jumătate de an, cred. După ce am lansat a doua carte am fugit în Islanda, la Andrei. Mă obosise toată călătoria primei cărți, simțeam că nu mai pot scrie niciun cuvânt. Vreo două săptămâni nici n-am scris. Aveam prieteni care vorbeau despre a doua carte. Eu îmi dădeam ochii peste cap, nu credeam în ea. Apoi s-au mai așezat sentimentele și m-am regăsit. Tot nu mă gândeam la a doua carte, dar măcar mă reapucasem să scriu, mai ales că eram pe o insulă despre care s-au scris biblioteci întregi!

Primul volum are trei eroi principali, adică tu, Andrei, prietenul tău și nelipsitul Tic, care prinde glas în paginile cărții. În cel de-al doilea volum apar și alte personaje care să se prindă de inima cititorului?

Apar, da. A doua carte este despre călătoriile noastre din ultimul an. România, Islanda, Germania, Elveția și Franța. Noi doi și Tic. Mi-am redescoperit nasul jurnalistic, am reînceput să iubesc să miros oamenii frumoși, să-i privesc discret și apoi să le traduc câte un gest prin cuvintele mele, să le creionez o stare, o parte a poveștii. Îl veți întâlni pe Michael, din Rusia, voluntarul cu pantalonii prinși în bretele, căruia cei de la aeroport i-au pierdut bagajul. Pe Ásdís, femeia tipică islandeză, care ne-a dus în câmp să culegem bolovani pentru zidul casei ei. Pe Marc-Olivier, canadianul neliniștit, care a tranversat Islanda făcând autostopul. Pe Janosch, cățelul uriaș pe care l-am plimbat zi de zi în Germania. Tot ce-am întâlnit mai bun, mai frumos și mai cu poveste, despre toți am scris în a doua carte.

Dacă n-ar fi fost Dl. Tic crezi că ai fi publicat o carte numita doar “Iubiri de pe Mușatini”?

Oh, greu de spus. Îți povesteam că n-am scris deloc când am plecat în Islanda. În mare măsură pentru că pe Tic l-am lăsat în urmă, la bunica, în Iași. Îmi lipsea dureros de tare! Fără el sunt tristă și un pic șchioapă. Mai mult, nu știu dacă fără el noi am fi fost inspirați să fim chiar atât de zăpăciți. El e motorul, e năzdrăvan și n-are stare și n-are altceva de făcut toată ziua. Decât să fie comic și balsamic!

Ai deja în spate experiența unei cărți scoase pe cont propriu. Cum ți se pare acum munca pe care o duci pentru a scoate volumul 2?

E o cărare bătătorită, dar tot cu hop-uri. E o nouă carte. Noi și vechi prieteni care iar mi-au întins mâna să mă ajute. Și asta e mare lucru! Nu sunt singură. Partea care mi-a topit inima la cartea a doua este că oameni din toate colțurile României, meșteri și artiști, oameni cu talent cât carul și-au donat lucrușoarele făcute de mâinile lor pentru carte. Și-am făcut peste 10 licitații cu accesorii personalizate din lut polimeric, brățări făcute din ață înodată, coliere din mărgeluțe, cerceluși pictați, o geantă din hârtie reciclată pe care am imprimat primul exemplar al cărții, turtă dulce pictată manual și multe altele! E o carte scoasă din mâini harnice de artiști!

Câți oameni sunt implicați în acest proiect?

Peste 100 de oameni. Oamenii lui Tic!

Ce lucruri importante ai invățat din experiența publicarii unei carți și ce sfaturi sau recomandări ai da cuiva care ar vrea să facă asta?

Am învățat că e foarte scump să scoți o carte singur. Dacă n-aș fi avut ajutorul prietenilor și dacă nu mi-aș fi vândut rochiile, n-aș fi reușit. Dar nu este imposibil! Și banii se întorc și se pun la a doua carte și tot așa. Proiectul crește, oamenii află de noi, ne îndrăgesc, ne citesc. Aș sfătui pe oricine să aibă încredere și să se apuce să-și îndeplinească visul dacă asta își doresc.

Ce va avea in plus volumul 2?

Multă umblătură. Multe bagaje. Mulți oameni noi. Câteva întâlniri cu noi culturi, noi obiceiuri. Și desene! Cartea a primit desene pe care Alina de la Crazy Designs le-a donat pentru Domnul Tic II. Prima carte a avut fotografiile lui Andrei la sfârșit. Dar acum fotografiile își așteaptă răbdătoare rândul la un nou proiect, mână în mână cu cărțile Domnul Tic.

Alege cinci cuvinte care sa-l descrie.

Vesel. Plimbăreț. Cu întâlniri. Cu despărțiri. Dar peste tot, noi rămânem trei! :)

Te gândești și al un al treilea volum?

(Laura își dă ochii peste cap)

Ce te motiveaza să scrii?

Fericirea. Nerăbdarea să povestesc ceva în gura mare. Mă mănâncă palmele, cuvintele îmi stau în gât. Uneori în timp ce pedalez spre casă, deja scriu, deși n-am pe ce și mâinile mi-s pe ghidonul bicicletei. Dar scriu în gând, deschid ușa casei, arunc geanta, îl mângâi pe Tic, deschid laptopul și scriu. Să nu uit. Să retrăiesc. Să se bucure și alții.

Ce te inspiră?

Viața cu Andrei și Tic. Lumea din jur care se derulează sub ochii noștri. Un drum, un cățel, o vorbă auzită în tren, o poză a lui Tic, o poznă a lui Andrei, una a mea. Un cuvânt spus cu mai mult drag ca ieri. Un dor.

Cam cât timp ai dedicat zilnic pentru cartea ta?

N-aș putea spune. Căci eu am un tip de scriitură rară, eu scriu în timp ce ”cartea” se întâmplă. Nu știam cum se va termina volumui II, căci trebuia să aștept să se întâmple. Tot ce apare în carte e real. Iar când mă apuc să scriu, pot sta și două ore să povestesc. Nu mai am ceas când scriu și nu mai aud nimic în jur. Andrei s-a obișnuit, parcă plec de acasă când mă apuc să scriu la carte.

Ți-a afectat aceasta vreodată într-un mod negativ activitățile de peste zi sau programul tau obisnuit?

Andrei se mai burzuluiește că-s inabordabilă și mai apar lucruri urgente. Și poate-am întârziat un pic undeva unde trebuia să ajung. Dar nimic foarte tragic. Știu că dacă nu scriu când mă frământă pe dinăuntru cuvintele, dacă nu folosesc timpul ăla să povestesc, după aceea nu mai scriu niciodată întâmplarea aceea anume. Nu mai revin, pierd starea și pierd cuvintele. Și atunci prefer să întârzii undeva sau să îl împac pe Andrei un pic mai târziu.

Ce făceai înainte de a fi cunoscută drept scriitoare?

Ce fac și acum :) Eu am un serviciu, sunt freelancer. Lucrez ca Social Media Specialist și scriu texte de copywriting. Am câteva brand-uri de care mă ocup zi de zi, eu din asta trăiesc, așa câștig bani să călătoresc, să plătim chiriile, mâncarea, recompensele lui Tic.

Interviu cu Laura Baban

Consideri că a fi scriitor este o meserie sau un hobby?

Pentru mine e un fel de-a fi, căci altfel nu știu cum să nu scriu. Este cel mai drag loc al sufletului meu. N-aș putea-o face ca pe o meserie. Cum? De la 8 la 4 sau de la 9 la 5? La birou sau la o cafenea? Nuuu… Eu scriam uneori pe vine, ca în război. Mă trezeam noaptea și mâzgâleam pe telefon în Notes. Postam pe Facebook cu optiunea să văd numai eu. Dacă ar fi o meserie, aș fi al naibii de neorganizată și ar trebui să mă concediez!

Ai făcut facultatea de jurnalism si masterul în același domeniu. Scriai la un moment dat că motto-ul după care te ghidai era “citește, citește, scrie”. Văd că de scris, ai scris, însă ce obișnuiești să citești?

Oh, citesc și mă adap de la Otilia Cazimir, Lucian Blaga, Magda Isanos, George Topârceanu, Ana Blandiana. Cam astea sunt lecturile mele din ultimul an. Și mă pierd de câteva ori pe săptămână în poeziile de top de pe agonia.ro.

Datorita cărtii tale si postărilor de pe Facebook, Tic a devenit un caracter indragit. Tu ai un asemenea personaj preferat din vreo cartea citita?

Da! Tot Tic. Cel din Cireșarii! E ștrengarul meu preferat!

Cea de-a doua carte depașește granițele țării. Povestește-ne despre locurile în care ai fost și care vor aparea în paginiile noii cărți.

Am să zic doar de Islanda, că altfel nu mai termin! Au fost două luni în care am vizitat o insulă plină de mistere, alături de oameni plini de mistere pentru mine. Am văzut geysere, vulcani știnși, vulcani aprinși, munți de lavă din toată istoria insulei, Laguna Albastră, Laguna Verde, fiorduri albastre, case de lemn unde stă la uscat carnea de rechin, peșteri adânci unde nu mai pătrunde strop de lumină, am urcat pe munți până la căciulile lor de zăpadă, am văzut Aurore Boreale, am bătut în lung și-n lat capitala Reykjavik, am văzut mii de lebede poposite în fiord să-și tragă sufletul în călătoria lor migratoare, am văzut Parcul Național Þingvellir, Parcul Național Skaftafell, Laguna glaciară Jökulsárlón, cascada Dettifoss, de fapt am văzut zeci de cascade, înalte, late, adânci, ascunse printre munți ori cu apa căzând chiar la marginea șoselei. Am văzut herghelii de cai bondoci și stoluri de păsări Pufin. Ne-am plimbat pe plaja neagră, ne-am scăldat în piscini cu apă încălzită de adâncurile vulcanului când afară ningea, am băut skyr și-am cântat pe muzica lui Björk și Sigur Rós.

Tic este cu voi doi peste tot, iar daca nu aleargă în urma bicicletelor voastre, stă cuminte în coșulețul lui. Cum sunt călătoriile cu el? V-a cauzat vreodată probleme?

Sunt sigură că oamenii care călătoresc fără cățel au mai puține probleme. Dar noi nu ne plângem. Nu e ușor, deși e un cățel călător. E cuminte, e prietenos, stă țapăn câteva ore bune, fără să se mirolăie că se plictisește. E nevoie de o oprire la câteva ore (asta e mai greu pe tren, dar deocamdată n-am rămas în nicio gară și niciun tren n-a plecat fără noi). E nevoie de cușcă și mereu mă încurcă, pentru că e mare, i-am ales-o să aibă spațiu. Trebuie să ai mereu apă la tine, într-o călătorie am greșit și-am cumpărat apă minerală fără să-mi dau seama și-a trebuit să umblu prin tren să cer la oameni apă dulce. Unii oameni mai strâmbă din nas și atunci ne mutăm cortul pe alte locuri. Ne descurcăm mereu! Atâta timp cât suntem toți trei, găsim soluții.

Știu că atât tu, cât și Andrei, prietenul tau, sunteti pasionați de biciclete. Spune-ne cum v-ați capatat bicicletele in Konstantz si cum sta Germania la capitolul pedalat.

Bicicletele le-am adus cu noi în România, pentru că avem biciclete adaptate nevoilor noastre cu cățel și cu înălțimi de doi metri :) Iar pedalatul în Germania e vis… Piste peste tot, mașini care nu te claxonează, ba chiar îți dau prioritate, oameni de toate vârstele pe bicicletă.

Care este cea mai frumoasa parte la mersul pe bicicleta pe meleaguri straine?

Că ești în siguranță ca biciclist. M-am îndrăgostit de sentimentul acesta. Îți vine să mergi cu bicicleta toată viața!

În timpul în care ați stat in Germania, ai fost dog sitter pentru Janosch. Cum ți s-a părut experiența și cum de te-ai încumetat să ții în frâu un câine cam de 10 ori cât Tic?

Am avut încredere în Janosch. Un câine crescut lângă oameni, în casă, devine foarte înțelegător cu bipezii. A fost răbdător să-i învăț caracterul. Și m-a ascultat din prima. Niciun stăpân nu ar fi căutat dogsitter dacă n-ar fi avut încreder că are în casă un câine care poate fi lăsat cu un străin.

Nu te intreb unde te vezi peste cinci ani, spune-ne însă minim trei lucruri pe care doresti să le faci pe viitor.

Vreau să facem înconjorul lacului Konstanz pe bicicletă. Vreau să mergem cu motorul toată Germania. Vreau să ne cumpărăm o rulotă și să facem un cerc mare pe hartă.

Cum te pot ajuta cei care vor să contribuie la tipărirea celui de-al doilea volum?

Cei care vor să devină Oamenii lui Tic și astfel să ajute o carte cu patru picioare să plece în lume pot:

  1. Să liciteze pentru obiectele donate de artiști (licitațiile sunt sporadice și neprogramate și se desfășoară sau sunt anunțate pe pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/laura.baban)
  2. Pot să cumpere rochițe de poveste de pe pagina Rochiile Laurei: https://www.facebook.com/Povestile.Laurei
  3. Sau pot dona banuți direct în contul meu: RO96BRDE240SV85776112400 – Titular: Laura Baban Banca: BRD

 

Bine ați venit în povestea noastră! Sper să ne revedem cu cititorii Motivonti și în a doua carte „Domnul Tic”!

Laura nu este doar povestitor, este povestea însăși. Așa că, dacă v-am starnit curiozitatea, haideți să o ajutam să pună pe picioare și cel de-al doilea volum și să-l facem pe stimabilul domn Tic să dea din codiță.

P.S.: 5% din profitul obținut în urma vânzării primului volum s-a dus către Asociația MaxDog.

P.P.S: 5% din profitul obținut în urma vânzării celui de-al doilea volum se va dona sub forma de mâncare pentru animăluțele fără adăpost.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPrețul
Articolul următorEu sunt oglinda ta