Iubirea ca marfa de troc

3
304

“Love is free, free is love”. Versul din melodia lui John Lenon m-a făcut să mă gândesc mult la iubire şi libertate, dacă într-adevăr acestea două pot fi una.

Mulţi dintre noi gândim că atunci când intrăm într-o relaţie totul se schimbă. Trebuie să depindem mereu de celălat, el/ea te va iubi şi tu va trebui să dai la schimb aceleaşi lucruri. Unii îşi doresc de la partenerii lor mai mult şi vor să îi schimbe, alţii se lasă sau nu transformaţi, până se ajunge la o limitare reciprocă. O închidere în mici colivii imaginare din care unii niciodată nu mai reuşesc să iasă de “dragul iubirii”.

Iubirea necondiţionată

Necondiţionarea în iubire începe de la a lăsa ego-ul de-o parte. Nu iubim ca să primim la schimb iubire. Sentimentul ăsta nu e o marfă cu care se face troc. De cele mai multe ori avem tendinţa de a confunda iubirea cu ceva ce simţim pentru aceia care ne satisfac nevoile. “Dacă nu îmi mai faci complimente, dacă nu îţi mai faci timp pentru mine sau dacă nu îmi mai găteşti, înseamnă că nu mă mai iubeşti…” se poate auzi des asta prin certurile cuplurilor.

Genul acesta de sentiment, combinat cu satisfacerea nevoilor personale, duce în final la îngrădirea libertăţii celuilalt. Asta pentru că uneori mergem pe ideea de “iubesc pentru a fi iubit” sau “iubesc pentru că sunt iubit”. Cred că nu ar trebuie să existe manipulări şi străduinţe inconştiente pentru a obţine afecţiunea, atenţia, grija şi banii celuilat. Cel mai des facem asta pentru că uităm ori nu am fost învăţaţi că iubirea nu e dependenţă, ataşament, posesivitate şi nu îl obligă pe celălat să existe lângă noi pentru totdeauna.

Sună ca o utopie ce spun aici, dar dacă puţin câte puţin reuşim să îi eliberăm pe cei de lângă noi din coliviile în care îi închidem, dacă am scăpa de fricile că poate nu ştim cum să fim fericiţi fără ei… poate că iubirea ar fi ceea ce este cu adevărat. Fericire.

Putem să iubim fără să avem aşteptări?

Indiferent de apartenenţa la un grup, experimentăm viaţa şi iubirea individual… deci libertatea în iubire înseamnă să îl laşi pe celălat să fie, fără condiţionări, să te adaptezi la ceea ce este el fără impuneri. Aşteptările de cele mai multe ori se transformă în frustrări şi de aici toată seria înconştientă de tristeţe, dezamăgire şi alte lucruri negative. Poetul sufit Rumi spunea într-un vers… “let the lover be” care în româneşte ar suna “lasă-l pe iubit să fie”, un vers simplu, direct pe care dacă l-am pune în practică poate că ne-am reda libertatea unii altora.

Iubirea, orice formă ar avea ea, nu te închide şi nu te limitează. E drept că nu e simplu să laşi ego-ul la o parte, să nu ceri nimic la schimb, să nu te laşi pradă ataşamentului, dar asta nu înseamnă că nu putem încerca să fim conştienţi de ce suntem pentru noi şi pentru ceilalţi.

Osho spunea că “Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.”

Scris de Liliana Simionescu.

3 COMENTARII

  1. Buna!

    Uite, sa zicem ca sunt de acord cu ce ai scris, insa, in acelasi timp, am urmatoarea situatie: Un cuplu casatorit, de ceva timp, un copil, amandoi inca frumosi, cu o viata sociala activa, dezvoltati personal, intelectuali. La un moment dat, relatia lor ajunge intr-un punct in care nu mai exista pasiunea de la inceput, momentele tandre si intime sunt tot mai rare, aceasta situatie este pusa pe seama lipsei de timp, stres de la serviciu. etc. La un moment dat, sotul incepe sa banuiasca faptul ca sotia il inseala, nu neaparat fizic, insa toata energia ei se concentreaza asupra unui coleg de serviciu. Discuta cu ea, ii spune despre acest lucru si ea nu recunoaste nimic. Avand in vedere ca relatia lor nu mai merge insa totusi au atatea activitati si lucruri in comun, care crezi ca e calea de urmat in cazul de fata?

    Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ