Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte

6
271

Mâna întinsă – București 2014 – Dragoș Asaftei (sursă)[/caption]

Ieri spuneam că acum aproximativ opt ani am descoperit o pasiune pentru litere, pentru cuvinte, pentru a scrie. Acum opt ani nu știam să pun virgulele corect, nu știam să pun cratimele corect – acum însă trăiesc din ceea ce scriu. Adică scrisul este sursa mea principală de venit.

Dar în cei opt ani, printre multe alte lecții interesante de viață, am înțeles că oamenii se hrănesc nu doar cu mâncare, dar și cu energie. Bun, poate vorbesc puțin prea metaforic acum. Oamenii se hrănesc cu tot felul de energii – un exemplu ar fi credința. Cunosc oameni care fără credința într-un Dumnezeu (indiferent de religie) ar fi complet diferiți. Cunosc oameni care fără entuziasm ar fi nimic. Oameni care se hrănesc cu entuziasmul celor din jur și devin entuziasmați la rândul lor. Churchill parcă spunea că entuziasmul este contagios.

Scrisul este metoda prin care putem transmite entuziasm, putem transmite credință și putem spune povești. La baza credinței în Dumnezeu, la baza încrederii în sine sau la baza unei prietenii – ba chiar îmi permit să zic că la “orice bază” există o poveste.

Bun, lăsând metaforele la o parte, oamenii se hrănesc cu povești. Povești bune, povești rele, bârfe – nu contează, oamenii se hrănesc cu ele!

Iar hrana cu povești este împărțită, ca orice pe lumea asta, în două mari categorii: povești pozitive și povești negative, povești frumoase și povești toxice, povești albe și povesti negre, povești ale raiului și povești ale iadului.

Nu știu cum reușesc, dar văd că tot mă duc spre zona metaforică… Scuze.

Ce vreau să spun este că în jurul nostru sunt doar povești. Cel mai bun hypermarket? Este Mega Image, am auzit eu la televizor! Sau poate-i Selgros, că ai tu un prieten care lucrează acolo și ți-a zis că au prețurile cele mai bune. Sau poate-i Metro, pentru că e vizavi de casa ta și acolo mergi cel mai des și ai doar experiențe plăcute – și lauzi Metro tuturor prietenilor tăi.

Cel mai bun Dumnezeu? Probabil ți-au zis părinții care este.

Moș Crăciun? O poveste minunată! Dacă mama mi-ar fi pus cadouri sub brad până-n ziua de azi (și am 23 de ani) aș fi trăit într-un oarecare mister: Oare chair există Moș Crăciun? Prietenii mei răd de mine, ei zic că-s părinții nostri … Dar la mine Moșul tot vine și tot vine!

Cea mai bună lamă de ras? Cea mai bună cafea? Cea mai bună destinație turistică? Povești! Unele autentice, reale, altele fabricate, plătite…

Și scriu textul ăsta nu ca să atrag atenția asupra faptului că suntem atacați de publicitate falsă din toate colțurile… Asta știu că știai deja.

Scriu textul ăsta pentru că în ultimii opt ani am învățat că dacă eu nu-mi spun singur povestea, nimeni nu o va spune pentru mine.

Scriu textul ăsta ca să încerc să te fac să înțelegi că ești singurul om responsabil de povestea ta și ai face bine să scrii o poveste faină, pe care să știi s-o povestești cu entuziasm.

Desigur, ar fi bine să fie genul de poveste care merge mai departe fără voia ta… genul de poveste care sună cam așa: “Cauți un fotograf bun? Îl știu eu pe Dragoș, ți-l recomand, e super tare!” sau poate “Bob Marley a fost un om incredibil! Energia cu care cânta… Wow!” – dar povestea, dacă va merge mai departe, va merge pentru că tu vei scrie o poveste faină. Povestea ta n-o poți vinde cu forța. Niciodată.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ