Manifest pentru schimbare

0
321

Ieri, citeam pe contul de Facebook al unui prieten comentarii jignitoare la adresa lui pentru că pusese pe net o poză cu bunicii evrei (și mentionase lucrul ăsta). Chipurile, explica persoana înfierbântată de nedreptate, că omul face marketing cu bunicii și că așa încearcă el să se “vândă”. Articolul era despre Holocaust.

Astăzi, citesc cu inima strânsă cât un purice despre cum într-un sat vasluian o elevă de liceu a fost violată de 7 adolescenți. Îngrozitor. Dar ce este și mai grav este faptul că violatorii au fost eliberați și stau acasă tolăniți la televizoarele lor, în timp ce mămicile lor le pregatesc probabil grișuleț cu lapte pentru nenorocirea în care au fost atrași de o fată pentru că, vezi tu, a mers cu ei în mașină. Deci ea e de vină. O spune un judecător care i-a lăsat pe violatori acasă, o spun sătenii care nu pot să perceapă că în România, Europa anului 2015, bărbați și femei pot merge împreună în mașină fără să considere asta un îndemn sexual.

Așa că ajung aici: la un articol despre dezvoltare personală și răutate prostească.

Știți voi, când facem dezvoltare personală învățăm de fapt să funcționăm într-o formă cât mai armonioasă în lumea în care trăim. Să înțelegem perspective diferite, să comunicăm prietenos, să ne iubim mai degrabă decât să ne urâm sau judecăm, să ne acceptăm cu bune și rele, cu bube în cap și nervii la pachet.

Dar parcă totul are niște limite. Iar limitele astea, pentru mine, înseamnă spiritul altui om. Să jignești pe cineva pentru că nu iți place naționalitatea lor, să consideri că un om merită un lucru mai ales în contextul descris de mai sus, arată că pe tine – mă, ghiolbane – te mănâncă niște demoni mari. Nu știu de unde vin ei și nu imi imaginez că sunt niște ființe mistice universale ca un balaur cu șapte capete. Poate vin de la parintii tai, ca nu te-au luat in brate cand erai mic “sa nu te inveti”, poate că n-ai văzut niciodată mai departe de camera în care ai locuit, poate că te-au bătut ai tăi că era ruptă din Rai până nu de curând. Nu știu, repet.

Ceea ce știu însă este că pe tine te roade mai tare decât mă roade pe mine. Că eu îți vad veninul o vreme, apoi plec de lângă el. Dar tu rămâi cu el în gușă probabil toată viața, dacă nu începi să te schimbi. Tu rămâi cu el și de mana lui îți distrugi viața.

Îmi pare rău? Da, mai. Mie îmi pare rău. Că, după atâta vreme de forat în psihicul meu îți spun cu mâna pe inimă că ceva bun ar sta și în tine acolo, undeva. Doar că e departe, îngropat sub un munte de frici și păreri strâmbe.

Se face dreptate? Eu cred că da, tocmai pentru că cea mai mare victimă a răutății tale ești chiar tu. Dar, din păcate, nu cu dreptatea va evolua lumea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ