Merită, cei care nu te respectă, respectul tău?

9
467

Cred că unul din secretele succesului este pozitivismul. Pozitivismul se reflectă în mod direct atât în atitudinea noastră, cât şi în acţiunile pe care le întreprindem.

Respectul exprimă o atitudine pozitivă. Nu poţi pretinde că respecţi pe cineva dacă nu ai respect pentru tine şi, dacă te respecţi pe tine însuţi, este necesar să îi respecţi şi pe ceilalţi. Dacă te respecţi numai pe tine, iar celailţi au o valoare apropiată de cea a lui epsilon, atunci ai o problemă.

Când celălalt nu îţi răspunde în acelaşi mod, este firesc să îţi schimbi şi tu atitudinea fată de el? 
Desigur! Numai că este foarte important cum o faci.

Iniţial te deranjează sau poate chiar te superi că eforturile tale (mai mari sau mai mici) nu sunt răsplatite aşa cum te aşteptai. Te întrebi de ce se întâmplă asta şi dacă ai făcut ceva care să justifice comportamentul celuilalt. Apoi te enervezi  şi uneori începi să-i răspunzi cu aceeaşi monedă sau, în cel mai fericit caz, îi întorci spatele şi ăl ignori.

Dacă tu adopţi aceeaşi atitudine, renunţi la pozitivism şi la acea stare de bine care ar trebui să te înconjoare. Înseamnă că nu ierţi! Te încarci negativ şi asta se va reflecta în atitudinea si acţiunile tale imediate.

Gandhi spunea: “Cei slabi nu pot ierta niciodată. Iertarea este atributul celor puternici.”

ALEGE SA FII PUTERNIC. ALEGE SA FII POZITIV.

Tu ce crezi? Astept parerea ta!

9 COMENTARII

  1. La fel de important cred ca e controlul de sine. Si sa nu lasi sa te afecteze prea tare cand reactia celeilalte persoane este una negativa daca te asteptai sa fie altfel.

    Si oricum: Love your enemies. It drives them crazy! :)

    • Am o problemă foarte mare acum cu un … “enemy”. Şi adevărul este că datorită lui am dat naştere unei chestii super tari. Dacă nu era el… nu se întâmpla nimic.

      Şi nu i-am fost recunoscător nicio clipă… până când ai scris acest mic citat aici. Acum o să-l anunţ că-i mulţumesc. Poate o ia razna. :)

  2. Gandhi mai are un citat potrivit cu tema, zic eu,care pe mine m-a impresionat foarte tare :)
    “An eye for an eye will make the whole world blind”

    Am si eu tendinta, imprumutata din “softul social”, cum spune un prieten,sa raspund celor care nu ma respecta cu aceeasi moneda sau sa ma supar/judec. Dar incerc sa fiu atenta la comportamentul meu si sa-mi controlez pornirile care nu sunt altceva decat obisnuinta.Sa raspundem cu aceeasi moneda ne hraneste doar egoul.

LĂSAȚI UN MESAJ