Mi-am scris un mail pe care-l voi primi în vreo 5 ani

6
157

Dumnezeule, mereu m-a speriat întrebarea aceea pe care ţi-o pun angajatorii: “Unde te vezi peste 5 ani?”

POFTIM?!

Habar n-am! Eu, spre deosebire de tine, dragă angajator, trăiesc în prezent. Nu în viitor. Şi nici în trecut. Unde voi fi în 5 ani depinde doar de ce fac ACUM, în prezent, deeeci nu am idee ce ar trebui să-ţi răspund. Pot doar să-ţi spun că sper să fiu fericit, să am o familie, o casă, să fac destui bani cât să plec în vacanţe frumoase, să îmi deplinesc tot felul de vise…

Dar azi am făcut ceva diferit, apropos de “unde mă văd peste 5 ani”. Mi-am dat un mail. L-am programat să ajungă pe 24 ianuarie 2017. Atunci va fi ziua mea, voi face 26 de ani!

Mi-am scris că sper că mai am acest site, motivonti.ro, că sper că m-am mutat din casa părinţilor, că sunt fericit şi multe altele!

De multe ori am finalizat cu: “Sper că încă faci *aici ceva ce vreau să fac şi peste 5 ani*, nu? Sper că nu ai renunţat, idiotule!”

Şi totodată am făcut o listă de lucruri pe care le fac în prezent, că să văd în viitor ce s-a schimbat în rutina mea de zi cu zi.

Vreau ca peste 5 ani, de ziua mea, să fiu fericit când citesc acest mail. Să-mi dau seama că am crescut enorm, că am evoluat, că sunt puternic şi că aici, acum, la 21 de ani, eram pe drumul cel bun. Aveam o viziune corectă spre viitor, oricât de mică ar fi această viziune.

Mi-am urat mulţi ani şi energie. Mi-am dorit o zi minunată.

Chiar dacă ştiu că citind mailul peste 5 ani voi fi într-o mini-depresie… dându-mi seama că am doar o viaţă care trece mult mai repde decât aş vrea… o să-mi revin. Şi mailul mă va face fericit, neapărat.

Puteam, desigur, să fac mailul meu public, să vi-l arăt. Dar e destul de personal.

Dar îţi recomand să faci şi tu asta!

E un exerciţiu minunat să te gândeşti la ceea ce ai vrea să îţi zici ţie, cel de peste 5 ani.

Şi e un exerciţiu minunat să citeşti peste 5 ani ceva ce voiai să-ţi zici în trecut, desigur.

Trebuie mereu să ne conştientizăm evoluţia că să rămânem motivaţi. Iar exerciţiul acesta este perfect!

Cum îmi trimit acest e-mail în viitor?

Păi folosind site-ul futureme.org care, nu, sper că nu se va închide între timp. Nu s-a închis în ultimii 5 ani, deci are şanse să nu se închidă în următorii 5.

Am fost inspirat să fac asta în urma experienţei lui Ovidiu, care şi-a trimis un e-mail acum 5 ani şi l-a primit ieri. Citiţi aici pentru inspiraţie.

6 COMENTARII

  1. M-am bagat si eu in PROVOCARE.Chiar dac tu nu ne-ai `obligat` sugerat acest lucru.Sunt curios peste 5 ani daca mai am aceasta gandire,si cat %am realizat din ce mi-am scris Ar fii bine daca am face toti cititorii tai acest lucru! Sanatate!

  2. Si eu si eu…. sa vedem ce reactie o sa am cand o sa citesc mesajul. Peste 5 ani o sa imi dau seama cat de mult s-a schimbat viata mea…si ce am realizat (cu speranta ca o sa realizez ceva :d ). Multumesc pentru idee :)

LĂSAȚI UN MESAJ