Acasa » Dezvoltare personală » Programe » Motivonti se apucă de abdomene

Motivonti se apucă de abdomene

Toată ziua auzim pe la colţ de stradă că-i bine să faci „mişcare” de parcă am sta cu toţii nemişcaţi!

Ei bine, uite că nu stăm nemişcaţi. Motivonti se apucă de abdomene (precum vedeţi, e puţin cam grăsuţ – dar nu de aceea se apucă de abdomene) în ideea de a te ambiţiona şi pe tine să faci mişcare alături de el.

Nu, nu suntem siguri că vei da burta jos, dar cu siguranţă te vei simţi bine după primele zile de făcut abdomene (mai ales după ce-ţi trece febra musculară, muhaha!). Să trecem la treabă serioasă:

Scopul programului

Ce-ţi iese dacă faci abdomene? Aş putea răspunde ironic: „Ochii!”, dar nu o voi face. Hai să enumăr câteva avantaje:

  • Îţi începi ziua în forţă (la propriu şi la figurat).
  • Dispare starea de moleşeală de dimineaţă (citeşte aici).
  • Îţi organizezi timpul pentru a face loc şi abdomenelor în fiecare dimineaţă.
  • Dai burta jos şi faci pătrăţele.
  • Trăieşti o lecţie despre „ambiţie”.

Pe lângă aceste „câteva” avantaje ar mai fi şi faptul că înainte să începi programul îţi setezi un target (adică un număr de abdomene pe care vrei să ajungi să le faci într-o zi) pe care să-l atingi într-un timp relativ scurt. Targetul propus de noi este de 150 de abdomene pe zi.

Programul de abdomene

În prima zi facem câte abdomene putem, dar fără să ne epuizăm. Ideea e că dacă nu ai mai făcut abdomene în ultimul timp vei avea o febră musculară care nu-ţi va permite să evoluezi prea repede în program. Că-s 10, 20, 30, 50… Acolo vă opriţi. E de ajuns pentru prima zi.

A doua zi trebuie să ne începem drumul spre a ne atinge targetul de abdomene ce vrem să le facem pe zi. Deci azi trebuie să facem cât am făcut ieri +25%.

Dacă în prima zi ai făcut 40, azi fă 50. Dacă în prima zi ai făcut 50, azi fă 63. Dacă în prima zi ai făcut 63, azi fă 79. Dacă în prima zi ai făcut 79, azi fă 100. Şi tot aşa…

Restul zilelor trebuie să adăugăm constant 25%. Când am atins 100 de abdomene pe zi vom adăuga doar 10%.

Sfaturi şi detalii

1. Eu prefer să fac abdomenele dimineaţa. Îmi grăbesc metabolismul şi „mă trezesc” mai repede. Seara e posibil să fiu prea obosit ca să lucrez.

2. Eu fac abdomenele pe jos, pe parchet, cu o plapumă sub mine. Nu face abdomenele în pat!

3. Unii oameni spun că este în regulă să împarţi numărul de abdomene dintr-o zi în două serii: o serie dimineaţa şi o serie seara. Poţi face asta, dar precum ţi-am zis mai sus, e posibil ca în anumite seri să nu te poţi ţine de program.

4. Dacă pierzi o zi nu încerca s-o recuperezi punând dublul faţa de cât ar trebui să pui. Mergi în continuare adăugând aceaşi cantitate.

Rezultate

Eu în prima zi am stors din mine 40 de abdomene – eu, om sedentar, cu astm şi talasemie (vasăzică obosesc repede). După cele 40 de abdomene nu credeam că voi mai fi în stare să mă ridic de pe jos… dar în 7 zile am reuşit să-mi fac corpul să atingă 100 de abdomene pe zi fără probleme. (Targetul meu era să fac 100 de abdomene pe zi).

Poţi downloada Excelul făcut de mine, cu câteva mini-funcţii pre-instalate de aici.

Înscrie-te în programul abdomenelor lui Motivonti

Nu, nu percepem taxe, nu percepem nimic. Vrem doar să ştim cum te numeşti şi cum îţi merge programul. Am lansat acest program tocmai în ideea de a face abdomene împrenă – separaţi fiind doar de doua monitoare. Ne vom motiva reciproc ţinând o listă zilnică cu abdomenele făcute.

ÎNSCRIEREA se face aici.

Dacă ne furnizezi şi adresa ta de mail îţi vom trimite un fişier Excel ce te va ajuta să te ţii de program.

Luni, 1 februarie 2010, Motivonti îşi începe propriul program alături de cei înscrişi până atunci. Apoi va ţine un jurnal o dată la câteva zile să spună cum îi merge şi să vă întrebe şi pe voi cum vă merge.

Oricine şi oricând (chiar şi după 1 februarie 2010) se poate înscrie în program.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

39 de răspunsuri

  1. # Dai burta jos şi faci pătrăţele.

    Eventual, faci patratele, dar burta ramane.

    Site-ul asta e un dezastru, mai exact form-ul asta e varza. Dau submit fara adresa de e-mail completata si cand ma intorc inapoi e sters mesajul si tot. Huh

  2. @A.Faith – Da, ştim că mai sunt multe programe.

    @Andrei – Stai, fă-mă să înţeleg. Vorbeşti despre formularul de înscriere? Ce mesaj e şters?

  3. @Astamicu – Eu mă aşteptam să am niţică condiţie fizică după atâta pedalat… sunt sunt la pământ. Să vezi ce frumos este să faci 5-6 zile şi să vezi cum în a 6-a zi faci dublu faţă de prima zi fără să oboseşti. E ca cu bicicleta: vara pedalezi de 3 ori mai mult decât primăvara şi oboseşti de 3 ori mai greu.

  4. m-am inscris si eu. chiar aveam in plan asta si programul asta sunt convinsa ca o sa ma ambitioneze si mai mult :d

  5. @Rhea – să vedem rezultatele de luni încolo. 🙂

    @Andrei – deci te referi la comentariile de aici. păi mi se pare normal. de ce ar comenta cineva ca om anonim aici? de ce ţi-ai ascunde identitatea pe un blog? dacă zici ceva trebuie să-ţi asumi ce zici, deci să-ţi laşi şi adresa de mail ca să pot să dau de tine.

  6. Eu deja faceam abdomene de cateva saptamani si am inceput sa dau grasimea de sub piept jos ca mi se vad deja patratelele… daca o mai tin cateva luni asa ajung sa dau si restul grasimii si sa am niste patratele frumoase… ;))

    Mentionez ca m-am apucat de abdomene la sala de forta. In fiecare seara, dupa ce lucrez o grupa de muschi, fac si abdomene, cam cate 120-150 abdomene, depinde de exercitii. In fiecare seara schimb exercitiile de abdomeme (fac cate doua exercitii a cate 3 serii).

    E buna treaba asta ca asa ne incurajam unii pe altii.

  7. scuze că am dat linkul ăla, vruiam să-l dau pe ăla spre programul de abdomene. ideea era că ar fi fost interesant să ai la bază programul respectiv, nu unul aşa, haotic.

  8. Bă, nu e o idee prea bună să se facă abdomene zilnic, pentru că le faci degeaba. Dacă vrei să-ţi ocupi timpul zilnic, pentru început ar fi ok să faci zilnic exerciţii zilnic, dar grupe de muşchi diferite. Dacă faci doar o grupă de muşchi, tb. neapărat pauză de o zi între serii.

  9. Abdomenele se fac de cel mult 3-4 ori pe saptamana, e cam nesanatos pentru muschi sa faci in fiecare zi. As sugera flotari…
    Oricum, laudabila intentie. Si excelent site!

  10. @Mihai, Afaith şi Kozmy – Nu ştiu, nu pot să zic că am studiat strategii de făcut abdomene şi tot aşa. Nu am cunoştinţe în treaba asta. Ştiu doar că eu am supravieţuit făcând aşa şi am dus-o bine. Şi nu ştiu de ce vi se pare „haotic”… când chiar nu e haotic. 🙂

    @Dan Dumitrescu – Uuu, se bagă şi personalităţile eco la abdomene. Începe să-mi placă. Distracţie plăcută la munte!

  11. @Mihai – să vedem. Suntem 48 de oameni deja care ne apucăm luni de făcut abdomene. Presupun că vor fi 48 de păreri despre efecte mari sau mici… Vom vedea. 🙂

  12. eu fac sport dar nu conteaza asta. la antrenamente fac cateva abdomene dar eu vreau sa fac acasa si nu prea am ambitie.

    chestia asta sper sa ma motiveze ca am de ce sa fac…sa va zic voua 😀

  13. i`m in too 🙂 eu m-am apucat din seara asta :”> ( fac de vreo 2 luni cam in fiecare seara 😛 )

  14. @Vladinho – Eu cred că o voi împărţi în două: dimineaţa / seara. Şi da, ideal este să nu mori acolo, să nu te sforţezi prea tare. Metoda paşilor mici. Azi zece abdomene, mâine 15… 🙂

  15. nu cred că poţi slăbi mult făcând câteva obdomene zilnic, mai bine zis sunt sigur de asta (chiar dacă faci 120 de abdomene la un moment dat). e indicat ca exerciţiile să fie diverse, nu poti „forţa” doar o anumită zonă a corpului. e bine să faci şi câteva flotări, genoflexiuni, fandări şi chiar puţin jogging (dar tinând cont că e iarna nu cred ca s-ar aventura multi)

    totuşi e un început 😀

  16. Si eu m-as apuca de multe lucruri. Stiu ca miscarea si sportul sunt lucruri principale in a ne mentine in forma, dar de ce nu o facem? De ce trebuie sa existe o motivatie sau de ce trebuie sa o faca cineva ca sa ne determine si pe noi?

  17. m-am inscris si eu aseara ..
    dar pana diseara nu cred ca reusesc sa imi fac abdomenele.
    Asteptam motivationalul de luni dim la ora aia, oricum abia la 2 jum am adormit:)
    asa-i cand stai la camin si te iei la vorba

    Spor tuturor cu abdomenele 😀

  18. Ideea la fete nu e sa faci multe, ambdomene ci sa le faci constant. Nu cred ca o fata cu patratele arata foarte bine. E suficient sa n-ai grasime si sa ai muschi putin conturati.

    Asa ca eu vreau sa fac zilnic 50 (cat am facut si azi de altfel).

    Pe de alta parte, cred si eu ca era mai ok sa propui programul 2 hundred sit-ups, sau macar strategia din el. nu cred ca e ok sa propui a face abdomene dupa o strategie neverificata… chiar mi se pare dificil sa faci zilnic cu 50% mai mult, daca nu esti invatat… si mi-e sa nu renunte lumea. 🙂

  19. 50%? Era vorba de 25% pana in 100, iar dupa 100 doar 10%. Pasi mici.

    Si ba da, e testat pe mine. + Cine vrea sa renunte renunta singurel, cine nu, nu. Treaba fiecaruia. Eu am propus sa facem abdomene impreuna nu pentru a da grasimea jos ci pentru a invata diferite chestii mici despre noi, viata si dezvoltare personala. Citeste scopurile.

  20. Eu nu zic ca nu am trecut-o acolo… am vazut ca multi s-au revoltat ca am trecut-o… dar e un scop super-„secundar”. Presupun ca ramane de vazut ce rezultate o sa avem – si deci o sa vedem si cata dreptate am cu acele scopuri – daca le atingem sau nu.

  21. Chestia asta cu abdomenele zilnice nu prea are efect si o spun din experienta proprie .Burta e imposibil sa o dai jos dar ar avea un efect mult mai vizibil daca ati urma urmatorul program . : http://www.youtube.com/watch?v=sWjTnBmCHTY
    Garantez rezultate mult mai bune . Abdomenele clasice antreneaza doar o grupa de muschi

  22. hmmm,eu ma apucasem acum cateva luni de abdomene si faceam in fiecare zi cate 400..si am tinut`o asa cateva sapatamani dupa care ma lovit o lene crunta…si am renuntat,acum m`am apucat iar..fac cate 100 pe zi…dar o sa cresc sa ajung la 400..plus ca o sa ma duc si la fitness..si masaje…dar sa va spun sincer treaba asta cu abdomenele acasa…e asa oarecum..plictisitoare..mai bine se ocupa aparatele de tine si te mentii dupa..ca asa sa faci luni intregi abdomente si alte alea fara rezultat..e enervant..oricum bafta la toti care au vointa multaaaaaaaa!!!!!!!

  23. muschii abdomenului sunt identici cu ceilalti muschi ai corpului si atunci va intreb eu domnii „smecheri” daca faci zilnic nu ii suprasoliciti incat sa nu se mai dezvolte frumos?!daca ai burta si nu faci alta miscare ,alergatul(cea mai imp) bicicleta,inot,orice poti sa-ti propui tu sa faci 34242424234234 de abdomene pe zi …aaa uitasem de un mic regim…..aa daca esti subnutrit ti se vor vedea „patratelele” de la ine dupa 2 sapt :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!