Nevoia de oameni

6
206

“Oamenilor trebuincioşi oamenilor li se întretaie drumurile”, mi-a spus cândva un OM.

Nu mă gândisem la asta prea profund niciodată, dar atunci mi-am dat seama că are drepatate. Noi, oamenii, suntem componentele unui sistem foarte bine pus la punct. În momentul în care una din componente nu-şi mai îndeplineşte rolul, sistemul se dezechilibrează. Desigur, asta e o regulă general valabilă aproape pentru orice, însă eu mă voi referi aici strict la sistemul fomat de relaţiile dintre oameni.

Ceea ce mi-a spus prietenul meu am tradus în variantă proprie cam aşa: “Atunci când întâlneşti un om profită de dreptul nescris pe care îl ai de a beneficia de el ca persoană. Dacă ţi-a fost menit să-l întâlneşti, omul acela este important pentru tine! Cu ajutorul lui ai ceva de învăţat. Poate să iti provoace un zâmbet într-un moment tensionat pentru tine. Sau poate să spuna ceva ce tu nu ştiai.

Cei pe care îi întâlneşti pot fi pozitivi sau negativi. De exemplu, intrii în contact cu cineva care are o atitudine neplacută ţie sau faţă de tine. Probabil că te înfurii pe moment, dar gândeşte-te că tu nu eşti ca el! El reprezintă ceea ce tu nu eşti. Îţi reaminteşte ceea ce tu nu eşti. Asta e partea bună a lucrurilor pe care trebuie să o vezi, nu furia. Comportamentul lui este necorespunzător criteriilor tale de (auto)evaluare şi lucrul acesta ţi-l reaminteşti atunci cand tu ai de-a face cu astfel de oameni. Am putea spune că într-un mod pozitiv îţi alimentezi ego-ul.

Sunt convinsă că oricine ştie expresii de genul: “Un şut în fund, un pas înainte” sau “Ce nu mă omoară, mă face mai puternic”.  Ce reprezintă? O atitudine pozitivă faţă de un lucru rău. Încercă să observi ce nu este evident şi vei descoperi o mulţime de lucruri utile.

Trebuie doar să fii atent la cei din jurul tău. Ei pot fi  oameni pe care îi întâlneşti o singură dată în viaţă, pentru cateva minute sau pot fi oamenii cu care te întâlneşti zilnic. Fiecare din ei este o “poveste” pentru tine. O poveste din care ai ceva de învăţat. Suntem oameni printre oameni şi – aşa cum am mai spus – avem nevoie unii de alţii. Viaţa TA se bazează pe vieţile altora şi pe viaţa ta se bazează alte vieţi.

Am aflat că atunci când zâmbeşti, muşchii feţei acţionează nişte terminaţii nervoase ce sunt în legatură directă cu partea responsabilă cu “fericirea” a creierului. Dacă zâmbeşti, te simţi mai bine.

Mi-ar plăcea să am puterea de a pune pe faţa tuturor oamenilor câte un zambet. Aşa… cam cum pui emoticoanele când foloseşti chat-ul. Toţi am fi multumiţi, fiecare dintre noi, adica fiecare componentă a sistemului de relaţii, ar functiona perfect. Asta ar face ca sistemul să fie perfect. Nu-i aşa că ar fi minunat? :D

“Aminteşte-ţi că toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred.” Gail Devers

6 COMENTARII

  1. Daaa, ar fi minunat! Și să le dai curaj! Și, dacă-i gasești prabușiți, să le întinzi o mână! Și să le spui că sunt importanți! Sau cum am citit eu, undeva, să le spui: ”pe viața ta se bazează alte vieți”.
    Dar oamenii uită. Îi apucă așa… un fel de mâncărimi metafizice (sunt rău, nu-i apucă așa ceva – vin doar față în față cu propriile visuri nenăscute, sau născute dar pierite în accidente sau asasinate).

    Oricum. Nevoia de oameni se potrivește minunat cu sensul vieții, așa cum l-am aflat eu scris: ”…ne aflăm aici pentru a ne ajuta unii pe alții să trecem prin chestia asta, orice-ar fi ea”.

  2. Atunci cand suntem nervosi , sau pur si simplu tristi , suparati … nu mai avem chef de ceilalti oameni . Suntem atenti si ne concentram numai pe problemele noastre , cufundandu-ne in propria capcana . Asta o stiu din propria experienta .
    Si in cazul in care dai si de o persoana cu o atitudine pe care o detesti , atunci e si mai greu .
    E frumos ce ai punctat in articol . Daca ar fi sa facem asa cred ca s-ar schimba omenirea cu totul . Totusi , e destul de dificil .
    Insa , toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred .
    Felicitari pentru articol :) !

  3. Azi imi spunea cineva:”Am descoperit ca este imposibil sa pui zambetul pe fata tuturor oamenilor. Asta face ca incercarea sa fie trista.”
    I-am spus ca prin simplu fapt ca incerci sa schimbi ceva, o particica infima, cat de mica, ai o mare realizare.

  4. mi-a plăcut în special partea cu ce putem învăţă de la oamenii mai puţin plăcuţi care de obicei ne enervează, cu un pic de autocontrol şi atitudinea potrivită transformăm întîlnirea cu aceştia în dezvoltare personală

LĂSAȚI UN MESAJ