Nu îmi recunosc copilul

1
372

Se poate să fi auzit de multe ori de la diferite persoane, rude sau chiar necunoscuţi: “Şi părinţii au de învăţat de la copii”. Şi ai stat şi te-ai gandit pentru o clipă dacă este adevărat. Ei bine, este. Din păcate este puţin recunoscută de către tine, ca părinte, şi mai ales pusă în practică.

Nu contest faptul că orice om învaţă până în ultima clipă. Cred că sensul vieţii este: să te naşti ca să parcurgi un drum frumos în viaţă alături de cei dragi, şi să faci greşeli pentru a învăţa din ele şi a-ţi da seama de ce îţi lipseşte.

Nu vreau să reproşez nimic părinţilor, ci doar să le transmit o parte din sentimentele mele, în speranţa că mă vor “asculta” şi că mă vor cunoaşte cu adevărat. Vă înţeleg, dragi părinţi, aveţi destule probleme la serviciu sau de sănătate, ori în relaţia de cuplu. Problema este că uneori parcă se creează o distanţă între noi şi nu ne mai recunoaştem:

“Eu nu ştiu ce se întâmplă cu tine, nu te mai recunosc, nu erai aşa acum câţiva ani…”

“Parcă te droghezi…”

Oricât de mult ar greşi părintele faţă de copil, ÎNTOTDEAUNA va fi iertat din simplul motiv că toţi copii îşi iubesc părinţii. Şi invers.

Dar să luam un caz în care copilul este certat cu tatăl lui şi nu au mai vorbit de ani de zile din cauza neînţelegerilor. Cei doi îşi fac griji pentru că nu se simt iubiţi. Adevărul este că cei doi se iubesc, doar că nu reuşesc să-şi facă un drum împreună. De ce? Din cauza lipsei de încredere.

Cred că este dureros pentru tine ca părinte să nu poţi petrece timp alături de copilul tău. Poate că şi el s-a schimbat. Nu te mai recunoaşte. Iar acum îi este greu să stabilească direct o legătură emoţională aşa cum ţi-ai dori. Odată cu trecerea anilor, suferim o mulţime de schimbări şi devenim nişte străini. De cele mai multe ori nu ne mai recunoaştem. Pierdem legătura. Important este să o restabilim.

Oare ştii tu ca părinte că orice copil , fie că are 6 sau 26 de ani, îşi doreşte foarte tare să se facă auzit sau “ascultat”?

De câte ori l-ai întrebat:

“Care este cel mai bun prieten al tău?” sau “Te-ai gândit ce facultate vrei să urmezi după ce termini liceul?” sau “Esti fericit cu noul tău loc de muncă?”

Probabil îmi vei răspunde: De prea multe ori! Este de admirat! Din nefericire, există părinţi care nici nu se sinchisesc să întrebe măcar.

Acum, de câte ori l-ai ascultat cu adevărat ce spunea?

” Marius? Da, îl cunosc. E un băiat bun, dar ai grija cu el pentru că şi prietenii pot fi răi uneori. Când vei mai creşte, o să-mi dai dreptate…”

“Facultatea de Psihologie? Îţi respect alegerea, dar zic să te mai gândeşti. Este un domeniu prost plătit la noi. Chiar dacă îţi place, asta nu înseamnă că îţi va aduce fericirea în viaţă. Uite, eu de exemplu câştig aproape 3000 de lei ca medic şi sunt foarte mulţumit. Nu îţi doreşti un salariu mare?”

“Păi de ce nu îţi place jobul tău? Nu procedezi corect, asta este părerea mea. Eşti platit foarte bine, unde mai găseşti tu pe criza asta salariu de 2000 de lei având în vedere calificările tale? Nu-l lua în seamă pe şeful tău.Probleme sunt peste tot. Important este să aduci bani în casă, să ai cu ce să te întreţii.”

Sunt doar câteva exemple, dar destule cât să subliniez faptul că tu încerci în mod natural să ocroteşti copilul. Evident, îţi doresti doar binele lui. Dar indirect, ajungi să-i controlezi viaţa. Dacă tu chiar crezi că l-ai ascultat cu adevărat, te înşeli. Doar ai încercat să-i impui o cale, corectă ce-i drept, pe care tu nu ai urmat-o în tinereţe. Acest lucru duce de cele mai multe ori, mai devreme sau mai târziu la îndepărtarea lui. Odată cu trecerea timpului, realizezi că ai pierdut “controlul” asupra lui şi încerci cu disperare să restabileşti legătura. Şi greşeşti din nou, încercând să te impui faţă de el. Te adânceşti tot mai tare, şi nu doar tu ci şi întreaga familie. De aici apar şi conflictele, injuriile sau acele “pauze” lungi care par să nu se mai termine.

“Dar sunt dispus să sacrific orice pentru copilul meu. Atât de tare îl iubesc…”

Din nou, este de admirat acest lucru! Dar chiar eşti dispus să sacrifici relaţia ta cu el? Poate pentru tine este important ca el să ajungă cineva în viaţa, dar poate pentru el este vital să aibe o urmă de încredere de la tine. Vrei să trăiască pentru tine sau alături de tine?

Cred că cea mai mare mulţumire a copilului este atunci când părinţii se mândresc cu el. Dar de cele mai multe ori, copii aleg căi diferite de a-si satisface părinţii.

“Mă înscriu la facultatea de Electronică, pentru că aşa am hotărât împreună cu ai mei. Este un domeniu căutat şi vreau să-i fac fericiţi pe ai mei”

Se întâmplă ca aceste alegeri să nu fie dintre cele mai bune în viaţă. Din cauza acestor compromisuri, ne vom trezi la un moment dat: “Ce lipseşte în viaţa mea? Pentru că nu sunt îndeajuns de fericit…”

Şi astfel vom încerca să-i acuzăm pe toţi cei din jurul nostru şi vom găsi tot felul de vinovaţi, mai puţin pe noi înşine. Vor urma copii noştri. De teamă ca nu cumva să treacă şi ei prin ce-am trecut noi, vom încerca involuntar să le construim viitorul. Altfel spus, să ne trăim viaţa prin ochii lor, iar succesul copiilor să fie şi al nostru.

“Dar nu am cum să nu fiu protector cu copilul meu, chiar şi la 60 de ani încerc să-i dau sfaturi”

Este de înţeles pentru că implică instinctul matern/patern. Ce poţi să faci, este să îi acorzi putină încredere “oarbă “. Desigur, nu te poţi încrede într-un copil de 5 ani dar poţi asculta cu adevărat un adolescent.

“Ce facultate vrei să urmezi după ce termini liceul?”

“Pai nu ştiu, eu aş alege Psihologia sau Informatica.Dar încă nu sunt hotărât.”
“Sunt două domenii foarte diferite, dar frumoase. Eu ţi-aş propune să te gândeşti şi la medicină pentru că e foarte căutată. Dar e alegerea ta, şi te susţin. “

“Îmi pare rău, nu pot termina facultatea de Psihologie. Ştiu că eu am ales-o. Se pare că am facut o alegere greşită. M-am lăsat influenţat de prieteni, profesori. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Voi încerca să mă redresez. “
“Asta e, noi te vom susţine în continuare, doar eşti copilul nostru. Împreună vom găsi o rezolvare. “

Ce vreau să subliniez aici este faptul că trebuie să-i acorzi susţinere totală şi necondiţionată copilului tău. Chiar dacă greşeşte, va fi eşecul lui. Şi ştiu că îl vei simţi şi tu ca părinte. Dar dacă nu-i oferi şansa să înveţe singur, nu va reuşi niciodată. Poţi încerca sa-l îndrumi, dar fără să-i impui.

Acum poate vei spune:
“Păi cum pot eu să mă încred în copilul meu atunci când are un anturaj prost? Mi-e teamă să nu ia droguri, să nu cadă în anumite dependenţe, patimi sau să renunţe la şcoală”

De obicei, recurgem la astfel de gesturi din cauza anumitor lipsuri pe care le avem în viaţă, majoritatea fiind legate de familie. Poate nu ai acordat destulă atenţie copilului tău. Sau poate nu i-ai oferit spaţiu suficient şi l-ai sufocat cu dragostea ta. Oricare ar fi situaţia, el va avea nevoie să “evadeze”.

Ce poţi să faci tu, ca parinte, este să-l ierţi, şi să-i fi alături în continuare orice ar fi. Nu contează ce a făcut sau cum te-a dezamăgit. Şi cu riscul de a greşi din nou, trebuie să fii pregătit de a merge mai departe şi de a înfrunta greutăţiile vieţii.

Acordă-i timp.

Ia-o de la zero, de mai multe ori dacă este nevoie.

Oferă-i fără a aştepta ceva în schimb.

Iubeşte-l necondiţionat.

În cele din urmă, vei obţine tot ce ţi-ai dorit vreodată: recunoştinţă şi dragoste adevarată din partea lui.

Nu contează ce realizezi tu sau copilul tău în viaţă, ci drumul pe care îl parcurgeţi împreună.

Nu toţi avem aşteptări mari în viaţă, dar cu toţii avem dreptul să ne bucurăm alături de cei dragi.

1 COMENTARIU

  1. E greu să ai un copil, mai ales adolescent, unde diferența de vârstă își spune cuvăntul. Sunt de acord cu ce ai scris tu:Ia-o de la zero, de mai multe ori dacă este nevoie.

    Oferă-i fără a aştepta ceva în schimb.

    Iubeşte-l necondiţionat. Cred că așa ar trebui să procedeze fiecare părinte!

LĂSAȚI UN MESAJ