Numerologie

2
1002

Am fost la o ședință de numerologie.

Ce știam (sau doar credeam) dinainte era că numerologia este un sistem prin care fiecărui număr îi sunt atribuite niște caracteristici psihice, astfel încât pe baza datei de naștere și a numelui se poate face un profil psihologic care explică anumite aspecte din trecut sau poate previziona asupra viitorului.

Percepția mea, fără să studiez îndeaproape, e că numerologia este asociată mai mult sau mai puțin cu un soi de misticism, fapt care, pe undeva îi răpește din greutate.

Acum, după această ședință la care am fost pot să spun că nu este vreo magie-vrăjitorie, că numerologia poate foarte bine să fie punctul de plecare într-un proces asumat de vindecare, de îmbunătățire personală. Desigur, dacă te duci cu siguranța că ți se va da în bobi sau ți se va ghici în cafea, atâta vei primi și nu vei reuși să vezi mai departe. De aici cred de fapt că vine percepția enunțată mai sus, cred că oamenii se mulțumesc cu a primi niște confirmări, cumva se distrează pe seama celui care oferă informația, la modul “ia să vedem, o nimerește sau nu?”.

Eu am mers la această ședință având încredere deja în sistem, dacă nu aș fi avut probabil că nu m-aș fi dus. Știam deja că acele calcule vor spune ceva adevărat despre mine, ceea ce așteptam era să văd cum mă mișcă pe mine informația și mai ales ce pot face cu ceea ce primesc, vroiam să vad ce aspecte mi se vor clarifica și mai ales ce drumuri de parcurs mi se vor arăta. Acestea au fost așteptările cu care am pășit în cabinetul relaxant. Calculele erau deja făcute pentru că atunci când am făcut programarea mi s-a cerut data nașterii și numele complet. Așa că discuția a debutat având în față o foaie plină cu numere care în următoarele două ore mi-au dezvăluit lucruri interesante. Nu mă apuc acum să scriu cum sunt eu, cum mă descriu pe mine numerele pentru că nu cred că pentru voi are vreo importanță să știți.

O să punctez câteva aspecte cu care am rămas după întâlnirea asta:

  • Ceea ce mi-au spus numerele eu aflasem deja în formarea în psihoterapie pe care am făcut-o, plus în terapia mea personală. Deci ceea ce eu am aflat despre mine în 6 ani, numerele mi-au dezvăluit în două ore, ceea ce poate fi un avantaj, desigur. Dezavantajul este că practic în două ore am înghițit ce altădată am înghițit în 6 ani. A se înțelege de aici că informația despre tine, indiferent de unde vine, are nevoie să fie nu numai înghițită ci și digerată iar digestia necesită timp. Poți mânca și digera pe îndelete, ani de zile sau poți înfuleca de-odată dar trebuie să ții seama de faptul că pentru digestie tot ai nevoie de timp.
  • Mare parte din informația primită a avut un puternic impact asupra mea și, repet, erau lucruri pe care deja le știam, multe dintre ele fiind deja abordate într-un proces terapeutic. În psihoterapie, lucrurile se întâmplă treptat, în ritmul pe care tu îl impui, niciodată nu primești mai mult decât poți duce în acel moment. Ceea ce mă face să cred că și la numerologie este la fel, adică ție ți se dă toată informația, dar tu iei doar atât cât poți duce. Posibil deci să pleci de acolo și cu informație „ne-auzită”.
  • Un anumit aspect, să zicem că de natură mai spirituală, și anume faptul că eu văd lucrurile într-un fel și indiferent de argumentele pe care le aduc, indiferent cât insist, lumea nu înțelege, iar eu ajung să fiu extrem de frustrată, mi-a fost explicat și am plecat de acolo cu o liniște, care-i foarte prețioasă.
  • Încă o dată am luat cunoștință de acele aspecte ale vieții mele asupra cărora am mult de lucrat pentru a putea funcționa în armonie, în echilibru.
  • Numele mele, pentru că am două, nu sunt folosite amândouă, deci practic mă lipsesc de potențialul ce zace într-unul dintre ele. Așa că am decis să le folosesc pe ambele, chiar dacă nu m-am născut în Rusia. Mihaela Roxana sunt numele mele și în ciuda faptului că Mihaela este numele pe care-l folosesc, Roxana este primul nume ales de părinții mei.
  • Numerele, prin însăși natura lor logică și matematică, conturează foarte bine traseul de urmat de acum încolo. Foaia pe care am primit-o este ca o hartă care mă ajută să știu unde mă aflu și să găsesc drumul pe mai departe.
  • Chiar dacă numerologia este o hartă, drumul eu îl parcurg. Numerologia nu parcurge drumul în locul meu și nici numerologul.
  • În serviciile numerologului intră întocmirea hărții, descifrarea ei dar și consilierea și acompanierea clientului pe traseul ce-l are de parcurs. De aici decurge și recomandarea ca atunci când apelezi la serviciile lui să iei în calcul mai ales consilierea, asumarea unui travaliu transformator pentru tine. Dacă reduci numerologia doar la întocmirea și descifrarea hărții îți asumi riscul de a fi încercat doar să faci ceva. (este o parabolă pe care o știam, dar mi-a fost servită așa că o servesc și eu către voi: când spun că “încerc să schimb ceva la mine”, spun de fapt că „în cerc” schimb…adică plec dintr-un punct, mă deplasez în cerc și ajung fix în același punct, soluția fiind nu doar să încerci ci chiar să faci!)

Ședința de numerologie la care am participat s-a desfășurat la UPPERSELF, Bulevardul Aviatorilor, Nr. 92, București sub îndrumarea D-nei Doina Enache, Holistic Development Coach.

Ca o concluzie, la cald: numerologia este fără doar și poate un instrument ce poate fi folosit în evoluția personală, are un potențial imens, depinde acum de fiecare cum și cât îl folosește. Este ca o sapă, o poți folosi doar ca să șezi și să te sprijini de ea sau poți săpa fundația unei case, doar de tine depinde!


Dacă practici sau ai cunoștință de practici care crezi că și-ar găsi locul aici, fiind de folos cititorilor Motivonti, aștept să mă contactezi la mihaela.vasilescu@gmail.com

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ