Oamenii, între cunoştinţe şi prieteni
Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni dar oricând iese prin oraş dă peste cineva “cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten. Aceşti oameni sunt “cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu.
De ce prefer multe cunoştinţe în favoarea multor prieteni? E simplu: Prietenii necesită timp, atenţie, sentimente. Cunoştinţele în schimb nu îţi cer toate acestea. Ele sunt acolo, ştii cum să dai de ele, ştii unde le găseşti şi, cel mai important, ştii că le poţi cere ajutor exact cum poţi cere ajutor şi de la prieteni.
Eu prefer să am doi prieteni buni, cu care să-mi “consum” timpul şi sentimentele în loc să încerc să am o groază de prieteni. A avea mulţi prieteni e chiar complicat. La un moment dat devine stresant. Apoi începi să-i categoriseşti: “Elena e cel mai bun prieten al meu. De fapt… şi Ion e cel mai bun prieten al meu. De fapt Elena e cea mai bună prietenă fată iar Ion cel mai bun prieten băiat. Uf… şi Gheorghe e un prieten destul de bun.
Cunoştinţele pun pile, prietenii nu
Un lucru interesant pe care l-am observat eu este că cunoştinţele sunt de un ajutor mult mai mare decât prietenii. “Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar cunoştinţele la nevoie se ajută.” aş zice eu.
Un alt aspect interesant sunt pilele. În ţara noastră se vorbeşte atât de des despre “pile” şi corupţie încât tindem să generalizăm şi să considerăm totul corupt. Sugestia mea: dacă are cine să vă pună “pile”, folosiţi-vă de acele pile. Nu mă refer la furturi de maşini şi alte ilegalităţi, ci lucruri omeneşti, de subiectivitate omenească.
O “pilă” pe care eu o caut la cunoştinţele mele este să-mi facă cunoştinţă cu alte persoane pe care vreau să le cunosc.
Admiră, admiră, admiră!
Eu sunt un om care admiră muuuulte persoane. Am o listă interminabilă de persoane cu care vreau să stau de vorbă pentru că le admir. Permite-ţi să admiri oameni. Şi nu, nu mă refer la actori din America, scriitori din Japonia sau filozofi din secolul 13. Puteţi să-i admiraţi şi pe ei… dar admiraţi oamenii de lângă voi.
Precum ziceam, eu admir multe persoane. Simt că pot învăţa ceva de la ele. Sunt gelos pe ideile lor geniale şi deci stând de vorbă cu ei poate mi se transferă puţină genialitate. Glumesc… dar oricum, aproximativ despre asta-i vorba.
Şi cum să-l cunosc eu pe …
Pe Bucurenci, pe Copolovici, pe Cristina, pe Diana, pe Tara Duveanu (blog), pe Adrian Ciubotaru (blog), pe Cabral (blog), Geo (blog) sau pe oricine altcineva. Pe toţi enumeraţi îi admir şi i-am cunoscut personal într-un final.
Cum?
În primul rând cred că am avut subiecte comune de discuţie.
În al doilea rând mi-am dorit să îi cunosc pe toţi…
În al treilea rând am mers din aproape în aproape (din cunoştinţă în cunoştinţă) până i-am cunoscut… dacă nu am făcut singur pasul de a mă prezenta.
Şi de ce să-i cunosc?
Pentru că fiecare din aceşti oameni sunt nişte uşi ce se deschid odată ce îţi devin cunoştinţe.
Mie personal mi-au deschis MULTE-MULTE uşi toţi aceşti oameni. Mult mai multe uşi decât mi-au deschis prietenii.
Concluzie
1. Concentrează-te doar pe unul sau doi prieteni adevăraţi.
2. Admiră, admiră, admiră! De trei ori admiră!
3. Socializează, fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri. Nu eşti prea “mic” pentru ei.
Observaţie: Nu, nu mă folosesc de oameni ca să ajung la alţi oameni. Cine gândeşte aşa e puţin paranoic. :)
Share
S-ar putea să te intereseze şi:
|
|
|
|
|
7 comentarii la Oamenii, între cunoştinţe şi prieteni
Paul
3 Martie 2010 la 8:56 am
Foarte bun articol si totodata foarte folositor…
Andra Muresanu
3 Martie 2010 la 12:24 pm
Metoda pe care o folosesti pentru a cunoaste oameni noi e una “sortita” succesului :).
Succes in continuare si sunt curioasa sa vad ce vei mai scrie in domeniul acesta (comunicare, relatii interumane etc)!
Ariel
3 Martie 2010 la 3:35 pm
@Paul – Mulţumesc :) Ma bucur când cuiva i se pare şi “folositor” ce scriu, nu doar “Tare”, “mişto”, “frumos” etc.
@Andra – Şi tu foloseşti “metoda” asta? Pot să spun că a avut succes până acum şi mă aştept să aibă în continuare (în fond… de aia am şi scris asta). Cât despre ce mai scriu despre relaţii interumane şi comunicare … wow, ce pompos sună. Sună de parcă-s masterand la comunicare şi am o experienţă imensă de viaţă. :D
ciupy
3 Martie 2010 la 7:09 pm
e interesant punctul de vedere din care privesti lucrurile. totusi, nu cred ca se potriveste oricui stilul asta de viata.
trebuie sa-ti placa sa cunosti oameni noi si intr-un fel “necunoscutul”. cand ai prieteni ai o oarecare siguranta ca ai cu cine iesi, ca ai un grup caruia ii apartii. cand e vorba de cunostiinte, nu poti fi sigur ca maine e liber cineva. decat in cazul in care esti genul de om care isi face cunostiinte oriunde, oricand.
Ariel
3 Martie 2010 la 11:49 pm
@Ciupy – eu consider că pot să ies cu cunoştinţe în oraş. sunt atât de multe că sigur e cineva liber. :)
Marin Vasile
4 Martie 2010 la 2:15 am
Intr-adevar, cunostintele iti pot fi de un real folos in multe situatii.
Insa, cei care sunt cu adevarat alaturi de tine si care iti ofera sprijin neconditionat si un ajutor real sunt prietenii.
Cunostintele te ajuta pentru a-si etala puterea sau pentru a putea cere de la tine la un moment dat o favoare ori un serviciu. Chiar daca pare ca te ajuta pro bono, nu este asa. Mai devreme sau mai tarziu se asteapta ca tu sa le intorci favorul.
Ariel
4 Martie 2010 la 8:39 am
@Marin – Ştii ceva despre legea atracţiei? O să scriu şi despre ea.
Priveşte modul tău de gândire: “O să le întorc favorul oricum cândva.” şi compară-l cu al meu: “Ei mă ajută, eu îi ajut, sunt fericit.”.
E vorba de perspectivă. Tu priveşti jumătatea goală a paharului şi atragi astfel de cunoştinţe “naşpa” în viaţa ta. Poate suna penibil dar eu cred în legea atracţiei. :)