Obstacole în calea schimbării stilului de viaţă

0
353

Decizia de a avea un stil de viaţă mai sănătos vine, de cele mai multe ori, în urma unei provocări pe care o primim noi sau cineva drag nou: de obicei o afecţiune gravă sau mai puţin gravă, dar cu siguranţă una care să ne împiedice să ne trăim viaţa cu poftă, aşa cum îmi place mie să zic.

De puţine ori noi luăm această decizie atunci când suntem 100% în prevenţie şi pentru că noi considerăm că dacă nu avem o boală gravă, atunci suntem sănătoşi. Dar sănătatea nu înseamnă numai absenţa unei boli grave, ci înseamnă să ai energie, vitalitate, bună dispoziţie, să fii echilibrat hormonal şi să ai greutatea la care organismul tău se simte cel mai bine.

De puţine ori noi facem legătura între alimentaţia pe care o avem şi starea noastră generală, sănătatea pielii sau a aparatului reproducător sau starea sistemului nostru imunitar.

Atunci când luăm decizia de a trece la un stil de viaţă sănătos pentru că ni s-a întâmplat ceva mai grav, nouă sau cuiva drag, suntem motivaţi, dar, de multe ori, suntem şi extremişti. Luăm decizii radicale de astăzi pe mâine pentru că timpul nu este prietenul nostru.

Eu aş vrea să mă refer astăzi la cei mai norocoşi, care pot schimba stilul lor de viaţă atât timp cât nu sunt gravi bolnavi, ci doar poate un pic devitalizaţi.

O să vă spun din capul locului că, în afara unor situaţii dramatice, nu cred în schimbările bruşte, întâmplate în câteva zile, nu cred în diete stricte – de fapt sunt chiar împotriva lor (cred în dieta atunci când ne referim la acest termen că definind un stil de viaţă – şi un stil de viaţă nu se poate modifica în câteva zile).

Care ar fi obstacolele care stau în calea schimbării stilului de viaţă?

Aş pune pe primul plan propria noastră persoană. Unii dintre noi nu vor să schimbe nimic din obiceiurile moştenite şi nu acceptă să facă legătură între micile probleme de sănătate (constipaţia, cistita, gastrita, o stare generală de indispoziţie) şi viaţa pe care o duc.

Cred că cu toţii avem tipul acesta de personalităţi în jurul nostru şi, din păcate, nu îi putem ajuta cu nimic, decât cu propriul exemplu, pentru că uneori cuvintele fac chiar mai mult rău.

Nimic nu se poate face în absenţa propriei voinţe – dr Morse spunea, de altfel, că “nu există boli nevindecabile, există pacienţi nevindecabili”. (Dr. Morse – “Sa traim sanatos, fara toxine”)

Trecând mai departe, către obstacole cărora le putem da şi soluţii :), aş menţiona teamă de a fi diferit sau nevoie de acceptare, pe care o avem cu toţii.

Dacă suntem într-o colectivitate care nu este preocupată de a avea un stil de viaţă sănătos şi alege să consume mai mereu produse procesate, atunci nouă ne va fi mai greu să ne mâncăm prânzul sănătos şi poate să rezistăm tentaţiei de nu încerca noile sortimente de ciocolată şi biscuiţi cu care suntem îmbiaţi constant.

De asemenea, în afară de ispita la care suntem supuşi zilnic, atât colegii cât şi prietenii ne pot lua peste picior, dacă alegem să mâncăm diferit.

Cum să trecem peste acest obstacol:

Ar fi mai uşor dacă nu am fi foarte vocali în ceea ce priveşte alegerile noastre – să nu facem caz de ele şi să nu dăm prea multe explicaţii şi chiar indicaţii celor din jurul nostru, când acestea nu ne sunt clar solicitate. Asta poate diminua agresivitatea celorlalţi, care nu se vor simţi atacaţi pentru că nu fac schimbări în privinţa stilului lor de viaţă (nimeni nu acceptă să fie judecat, şi asta pe bună dreptate).

Dacă vorbim despre ispitele care vin de la colegi, prieteni sau chiar şi de la partenerul de viaţă, acestora le facem mult mai uşor faţă dacă suntem pregătiţi cu versiuni sănătoasă de gustări, de dulciuri etc. Dacă dorim să mâncăm mai sănătos, planificarea este cheie, pentru că opţiunile pe care le avem sunt mai puţin numeroase şi nu sunt accesibile chiar la fiecare colţ de stradă.

Un alt obstacol către un stil de viaţă sănătos este nesusţinerea celor din jurul nostru, şi mă refer în primul rând la familia noastră.

Dacă trebuie să gătim, este greu să preparăm mai multe feluri de mâncare; inclusiv coşul de cumpărături arată diferit când alegi să mănânci sănătos.

Ştim cu toţii că dacă suntem pofticioşi şi ajungem acasă înfometaţi, după serviciu, dacă partenerul nostru ne întâmpină cu cartofi şi carne prăjite ne va fi destul de greu să ne abţinem.

Eu recomand aici comunicarea deschisă între parteneri, înţelegerea reciprocă, fără a se impune niciuna dintre abordări.

De asemenea, există nişte tips & tricks şi pentru pregătirea mâncării: putem prepara o bază comună până la un moment dat, pe care să o împărţim în două şi să o finalizăm diferit (legumele şi pastele pot fi fierte împreună, de exemplu, pentru diferite tipuri de mâncare; salatele pot fi asezonate diferit şi nu trebuie să aibă in totalitate aceleaşi ingredientele).

Nerăbdarea în obţinerea rezultatelor este un alt element care ne face să ne abatem de la schimbarea pe care am decis să o facem, mai ales când noi considerăm că facem eforturi importante – şi acest aspect se aplică oricărei schimbări pe care o iniţiem în viaţa noastră.

Noi ne dorim să avem rezultate imediate – vrem să avem instant energie, vrem să slăbim într-o lună ce am acumulat în 10 ani, vrem să ni se cureţe pielea de îndată ce am renunţat la diverşi alergeni etc – şi acest lucru nu are cum să se întâmple. Organismul are nevoie de timp să îşi revină şi să “schimbe combustibilul în sistem”.

Soluţia este una singură: să avem răbdare cu noi, pentru că merită din plin!

Alături de nerăbdare aş menţiona şi informarea incorectă sau prea optimistă cu care am intrat în contact.

Dragii mei, chestionaţi tot ce vi se spune, indiferent de la cine vine, şi nu vă încredeţi în schimbări miracol care au loc peste noapte, pentru că ele nu prea există :).

O altă dificultate de care ne lovim atunci când vrem să trecem la un regim de viaţă mai sănătos poste fi programul nostru de lucru – unii călătoresc foarte mult sau lucrează în ture, inclusiv de noapte.

Sigur, aici există câteva soluţii pe termen scurt: o planificare serioasă pentru a lua mesele în acelaşi interval orar, respectarea orelor de somn, includerea mişcării în programul nostru, oriunde am fi; pentru cei care lucrează în ture – şi mă refer în principal la cele de noapte – soluţiile sunt foarte limitate, pentru că nu se respectă bioritmul corpului şi acest fapt da tot organismul peste cap (digestia, detoxifierea etc).

Pe termen mediu, recomandarea mea este să se renunţe la acest tip de program, care poate fi o mare piedică în calea unei vieţi armonioase cu corpul şi mintea noastre şi chiar şi cu partenerul de viaţă.

Am lăsat la final bariera numită buget, care din punctul meu de vedere nu este o barieră, ci este un mit. Să mănânci sănătos sau să faci sport este scump doar dacă nu te planifici.

O să le iau pe rând:

– a mânca sănătos nu înseamnă neapărat a mânca bio – pentru că acest aspect poate fi mai costisitor (pe termen scurt, cel puţin!), ci, în primul rând, înseamnă a mânca cât mai puţin procesat, cât mai local şi de sezon – adică exact acele produse care sunt mai convenabil de achiziţionat.

În plus, dacă ne referim la seminţe şi nuci, putem face alegeri înţelepte cumpărând de pe internet la nişte preţuri foarte bune.

Şi, de fiecare dată când ni se pare că a mânca sănătos este scump, trebuie să ne gândim cât de scump ar fi să ne tratăm de anumite boli. Ar trebui să vedem acest demers că pe o investiţie în noi, nu, nu pentru a trăi 100 de ani, ci pentru a trăi cât mai mulţi din anii pe care îi avem frumos şi integru.

În legătură cu sportul, nu trebuie să mergem la o sală fancy pentru a ne mişca: sunt destule parcuri în care putem să alergăm sau să facem orice tip de mişcare, iar internetul ne oferă o multitudine de filmuleţe accesibile gratuit pe care le putem face acasă. Dacă ne trezim cu jumătate de oră mai devreme o să avem timp să ne integrăm în programul zilei pilates sau yoga, sau, de ce nu, un pic de cardio, în funcţie de ce simţim că avem nevoie. Şi ziua va arăta altfel, pe incercatelea :)!

Toate aceste obstacole identificate de mine au un mare răspuns: propria voinţă şi motivarea.

Dacă acestea nu există, niciuna dintre soluţiile propuse nu sunt implementabile.

p.s. J Aş vrea să vă mai spun că un stil de viaţă sănătos presupune nu numai să avem grijă de ceea ce mâncăm, ci presupune un somn de calitate (organismul se reface dacă dormim între 22 – 6 sau 7 dimineaţa),

mişcare, pacea sufletului şi hidratare. Noi nu putem să le facem pe toate perfect, cu siguranţă, şi nici nu trebuie ca dorinţa noastră de a avea o viaţă mai sănătoasă să devină marele nostru stres.

Dacă în cea mai mare parte respectăm ceea ce este bine pentru noi şi avem doar câteva derapaje (care şi acestea fac bine pentru că vedem cum ne simţim atunci când ne facem de cap), atunci ecuaţia este una cu rezultat pozitiv. După derapaje ne luăm revanşa faţă de noi şi câteva zile ne ajutăm organismul să îşi revină.

Un text de Claudia Buneci
Consultant pe probleme de nutriție

Facebook / Site

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ