Suntem şi pe Twitter

Organizează-te cu tăbliţa (task board)

27 Ianuarie 2010 | Ariel | Articole | 489 vizualizări

Tăbliţa task boardDespre timpul pe care ne plângem că nu-l avem am vorbit deja. Acum, dacă tot ne-am “regăsit” timpul pierdut, cum putem să ne organizăm?

Întrebarea asta mi-am pus-o şi eu. Am atât de multe lucruri de făcut într-o zi încât am ajuns să uit în cursul zilei foarte multe din ele. În plus am şi foarte multe “idei” spontane pe care dacă nu mi le notez rapid undeva la uit.

Aşa am ajuns să-mi cumpăr o tăbliţă. O tăbliţă din aceea pe care poţi scrie cu markere, şterge cu buretele, printe foi cu magnetul etc. Tăbliţa aceasta este task board-ul meu. De când îmi notez toate lucrurile pe care trebuie să le fac pe ea îmi “administrez” timpul mult mai bine. Dacă e ceva scris pe tăbliţă înseamnă că nu pot să fac nimic altceva în afara acelui task notat acolo.

Fac scheme, scriu în culori, în mărimi (după importanţă) – e chiar distractiv. Iar satisfacţia de a şterge la sfârşitul zilei tăbliţa de task-uri îndeplinite nu poate fi explicată în cuvinte.

Task board-ul mă ţine organizat, distrat şi motivat. Merită investiţia!

Dar ăsta-i doar exemplul meu. Tu cum reuşeşti să-ţi organizezi timpul?


Share




S-ar putea să te intereseze şi:


Trickuri cu To-Do lists


Funny TShirts Workshop – 8 mai


Time management şi organizare


Ziua doi de planificare



6 comentarii la Organizează-te cu tăbliţa (task board)

Avatar

mihai

27 Ianuarie 2010 la 4:59 pm

De unde ţi-ai luat-o? ;P

Avatar

Ariel

27 Ianuarie 2010 la 5:02 pm

Metro. 160 RON (cu dibluri, magneti, markere si cu un fel de “ghiozdan” in care pot s-o car oriunde, oricand).

Exista si mai mari … si mai mici. A mea este de 90 x 60 cm si e numa’ buna.

Avatar

Adrian

28 Ianuarie 2010 la 7:23 pm

Tabla e ok la pret insa un suport trepied e 660 lei, asa ca.. doar in perete daca o prinzi

Avatar

Ariel

28 Ianuarie 2010 la 11:34 pm

Pai eu mi-am cumparat tabla cu dibluri si tot. Si am pus-o pe un perete langa birou. Nu s-a stricat sufrageria, sa stii… e ok. :)

Avatar

Irinel

10 Februarie 2010 la 7:15 pm

Ce chestia. Si eu cautam acum ceva timp sa imi iau o astfel de tabla sa imi notez ideile si taskurile. Am inceput cu o tabla de pluta 90×60 si asta mi s-a parut pasul urmator.
Nu mi-am luat pana la urma fiindca mi se pare important sa ai si un istoric al taskurilor. Tu cum reusesti sa faci asta?

Legat de sistemul meu, am folosit o vreme Google Docs apoi RememberTheMilk, apoi o agenda fizica pe care am pierdut-o :) Sper ca acum e in nori undeva, daca nu am reusit sa o tin eu acolo (in the clowd) cu RTM.

Imi place Motivonti, acum l-am descoperit! Keep it up

Avatar

Ariel

10 Februarie 2010 la 9:45 pm

Ma bucur ca-ti place de asta micul. :)

Pai… eu nu am nevoie de arhiva taskurilor, eu am nevoie doar de un loc cu task-uri pe care sa-l vad MEREU. Sa am culori, marimi… si tablita asta e perfecta. Imi mai notez pe ea si obiective, cifre, orice.

Nu am mai folosit agenda de buzunar decat cand sunt “pe teren”… ca sa zic asa. Iar calendarele si reminderele de pe calculator le mai folosesc destul de rar.

Cand am nevoie sa tin un istoric o fac intr-un caietel foarte mic – dar istoric pe bune – bani, chestii din astea. :)

Comentează