Oricine poate face bani

2
840

Nu cred în ruptul capului că oricine poate face bani, la fel de mult cum cred că toți suntem înzestrați cu tot ceea ce ne trebuie pentru a supraviețui.

Înainte vreme lucrurile erau simple, dacă eu aveam un măr și tu vroiai să faci plăcintă, îmi cereai câteva mere și apoi îmi aduceai un pic de plăcintă.
Cândva, după un timp, cineva a complicat lucrurile și a inventat banii, ca și intermediar între ce pot eu să-ți ofer și ce-ți dorești tu să ai.

Adică eu îți dau niște mere dar tu nu îmi mai dai plăcintă ci îmi dai bani cu care eu îmi cumpăr plăcintă, eventual de la tine.


Exagerez, desigur! Știu și eu că banii sunt un rău necesar, că fără ei schimburile dintre oameni nu ar mai exista și asta din cauză că ne-au fost inventate, pe lângă bani și niște nevoi pe care nu mai suntem capabili să ni le satisfacem decât plătind produse și servicii. Adică tu nu mai ai nevoie doar de mere, iar eu nu mă mai satur doar cu plăcintă, acum amândoi avem nevoie de ultimul tip de iPhone și pentru asta tu produci mai multe mere decât îmi trebuie mie pentru plăcintă și mănânci mai puțină plăcintă decât pot eu face, așa că amândoi avem nevoie de un intermediar care să vândă și să cumpere mere și plăcintă. Halucinant!
Cert este că doar o parte dintre oameni fac bani, ceilalți fie au mere, fie fac plăcintă. Iar dacă tu citești articolul acesta pentru că după titlu sperai să afli cum se fac banii în 5 pași simpli, înseamnă că, fie ai mere, fie ai o rețetă bună de plăcintă. Ceea ce este excelent! Și dacă nu ai, nu dispera, oricând poți planta un măr sau poți afla o rețetă bună.

Acum, lăsând metaforele la o parte, să vorbim despre bani!
Banii servesc la satisfacerea nevoilor, asta e clar, o știe toată lumea. Abia de la nevoi pornește adevărata discuție. Nevoile au ajuns să ne fie atât de mari încât nu mai avem cum să ni le satisfacem prin proxime schimburi între oameni. Schimburile se fac acum la distanță (mare) deci e nevoie de bani și, mai mult, de transferuri bancare rapide, deci de tehnologie, care implică alți bani, așadar muncă, și dacă e muncă multă este timp puțin, așa că iar avem nevoie de bani, ca să cumpărăm timp, devenim obosiți și stresați, apare nevoia de relaxare, alți bani și uite așa, nu numai că trăim într-un cerc vicios, ci trăim în mai multe cercuri vicioase, concentrice.

Cel mai simplu și util sfat pe care ți l-aș putea da ar fi să-ți reconsideri nevoile, dar o să spui că sunt retrogradă. Te-aș putea contrazice, spunându-ți că se simte deja o tendință la nivel mondial de întoarcere la lucrurile simple, dar atunci o să mă acuzi că sunt prea avangardistă!
Așa că îți dau un alt sfat, de fapt îți dau câțiva pași de urmat:

– Ia-ți timp și analizează-te! Dacă nu știi cum se face asta, caută un specialist care să te ajute;
– Află despre tine dacă ai mere sau dacă știi să faci plăcinte, unde merele sunt produse iar plăcinta servicii. Adică clarifică-ți dacă poți să oferi un produs sau un serviciu;
– Îmbunătățește-ți produsul/serviciul;
Pasul cel mai important: vinde produsul/serviciul tău către alți oameni. Aici e musai să

-identifici oamenii care au nevoie de merele, pardon produsul/serviciul tău. Poți începe prin a spune celor din jur ce ai tu de oferit, mai mult ca sigur se vor găsi printre cunoștințele tale oameni care să aibă nevoie de ceea ce ai tu.
– să le faci cunoscut că tu ai ceva ce le poate satisface o anumită nevoie;
– să ceri prețul corect;
– să oferi ceea ce ai promis.

La pasul cel mai important ne împotmolim majoritatea dintre noi, dintr-un motiv simplu ca bună ziua: noi fie avem mere, fie facem plăcintă, remeber? În afară de noi, mai sunt și ceilalți oameni, cei care fac bani, care intermediază. Deci pasul cel mai important îl putem modifica în găsește omul cel mai potrivit care să vândă produsul/serviciul tău!
Sau, în spiritul dezvoltării personale, ți-aș spune să înveți să vinzi chiar tu, ceea ce nu este total greșit, însă într-o primă fază poate să fie prea mult. Dacă tu reușești să urmezi toți ceilalți pași e minunat. Dacă nu reușești și te împotmolești la oricare dintre ei, înseamnă că undeva este de lucrat și o poți face acompaniat de un specialist.

Să ne înțelegem! Mărul tău poate să fie chiar faptul că ești bun, așa cum plăcinta poate să fie că scrii poezii frumoase. Cine are nevoie de oameni buni? Cine cumpără poezii? Crede-mă pe cuvânt, sunt oameni pe lumea asta care ar plăti prețul corect pentru bunătate sau pentru poezie, nu trebuie decât să-i găsești și dacă tu nu-i vezi, cu siguranță îi vede omul care face bani.

Marea provocare: Află care este lucrul pe care tu îl poți oferi cu generozitate lumii și pune-i un preț, apoi întreabă-ți cunoscuții, prietenii, familia dacă au nevoie de acel lucru și cât ar fi dispuși să plătească pentru el! Dacă nu știi ce să faci cu răspunsul primit, spune-mi și te ajut eu!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCând eu nu voi mai fi
Articolul următorBanii și ce îți aduc ei
De când am aflat că primul pas pentru a-mi fi bine este să fac ceea ce-mi place, cu entuziasm și pasiune, călătoresc, fac lucrurile de care mi-a fost teamă până acum, depășindu-mi constant limitele, cunosc oameni noi, le ascult poveștile de viață și scriu pentru Motivonti și pentru www.studio-olandezulzburator.ro. În timpul liber sunt psiholog.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ