Pantofii Monk Strap, alegerea bărbaților eleganți

Monk Strap – un tip de pantofi care, în ultima vreme, se face remarcat atât în ținutele doamnelor, cât mai ales în outfiturile domnilor. Am putea spune chiar că Monk Strap reprezintă un must-have al momentului, având în vedere că acest model de încălțăminte este abordat inclusiv în vestimentația cotidiană. De fapt, indiferent de stilul ținutei, Monk Strap sunt accesoriile care aduc acea notă de bun gust, ce scoate din mulțime pe oricine alege să îi poarte.

Prin ce se disting pantofii Monk Strap?

Pantofii Monk Strap sunt un model de încălțăminte foarte elegant, care prezintă sistem de închidere fără șiret. În schimb, închiderea se face printr-o baretă mai lată, care pornește dinspre interior și ajunge către exterior și care se finalizează, de cele mai multe ori, cu două curelușe accesorizate cu câte o cataramă metalică. În funcție de model, acest tip de pantofi pot avea o singură curelușă, în loc de două. 

Care este istoria pantofilor Monk?

Pantofii Monk au o istorie foarte interesantă, iar denumirea lor oferă un prim indiciu despre originea acestora. În Europa secolului XV, viața unui călugăr era dedicată rugăciunii și muncii manuale. De la răsărit și până la apus, călugării traversau dealurile și secerau, semănau, arau și se îngrijau de culturile lor. În timpul acestor activități, ei purtau sandale cu curele dublate, însă acestea nu le ofereau suficientă protecție. Așadar, aveau nevoie un un pantof care să le acopere piciorul, care era durabil și stabil. Așa au apărut pantofii Monk, sau, altfel spus, versiuni rudimentare ale acestora. 

Cum se poartă astăzi acest tip de încălțăminte?

Încălțămintea care, altădată, era purtată doar de călugări, este adordată astăzi atât în ținutele formale cât și în cele informale. Adesea, caracteristicile lor îi încadrează drept un model intermediar între pantofii Oxford și cei Derby. Ei sunt disponibili în diverse modele, de la cele simple, potrivite pentru outfiturile casual, până la cele sofisticate, ideale pentru ținutele de gală. 

Există chiar și variante de ghete Monk, perfecte pentru sezonul rece. Asortează un astfel de model cu o pereche de jeanși al cărui croi urmărește linia piciorului și adaugă în partea superioară a corpului un sacou de lână sau un blazer. 

Monk Shoes sunt un element vestimentar care denotă eleganță și care conferă o prestanță aparte oricărui bărbat care îi alege. Ei reprezintă o opțiune clasică, cu care nu vei da greș la nicio ocazie specială, dar nici la recepții, sau evenimente office. 

Dacă te-am convins să porți o pereche, află mai multe despre acești pantofi care au făcut istorie și alege-ți perechea potrivită de pe epantofi.ro

Monk strap: atât de stilați, încât au revoluționat și moda feminină 

Eleganța pantofilor Monk Strap a fost remarcată rapid de designerii care crează piese vestimentare dedicate reprezentantelor sexului frumos. Astfel, această încălțăminte se află în centrul modei feminine, adaptându-se perfect ținutelor smart casual, business, precum și celor de ocazie. 

Deși pantofii Monk Strap dedicați femeilor respectă fidel designul celor bărbătești, aceștia se conturează în linii mai curbate. De asemenea, talpa este mai subțire și, de obicei, sunt realizați din materiale lăcuite. 

O pereche de pantofi Monk pentru femei se poate purta atât cu pantaloni (jeanși simpli, conici, pantaloni chino sau pantaloni office), cât și cu fuste sau rochii în formă de A. 

Indiferent de modelul pentru care optezi, e indicat să mizezi pe o pereche de pantofi de calitate. Încălțămintea Monk Strap are un farmec aparte și datorită atenției la detalii, așadar nu omite acest aspect. 

Anna
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE