Acasa » Cărţi » „Pe spatele şerveţelului” – Dan Roam

„Pe spatele şerveţelului” – Dan Roam

Mergând prin librării, am descoperit o carte diferită de toate celelalte. Este deosebită, atât ca nume – „Pe spatele şerveţelului”, ca design – are forma şi coperţile ca ale unui şerveţel, cât şi ca abordare şi conţinut.

Atunci am ştiut că vreau să o citesc. Am reuşit să pun mâna pe ea şi într-un timp relativ scurt, am şi terminat-o.

Autorul, Dan Roam, reuşeşte să te introducă în modul gândirii vizuale, folosind un limbaj uzual pentru a putea fi înţeleasă de oricine.

Avantajul cel mai mare pe care îl ai, dacă vrei să îţi faci o idee despre ce înseamnă să îţi foloseşti gândirea vizuală, este acela că, în carte, întâlneşti foarte multe desene. Dan Roam îşi exemplifică fiecare teorie printr-un desen, pentru a te ajuta să înţelegi conceptul şi pentru a avea un punct de pornire în exlorarea rezolvării problemelor cu ajutorul desenelor.

De-a lungul capitolelor, autorul îşi prezintă succint ideile, pentru ca apoi să urmărească, pe tot parcursul cărţii, rezolvarea unei probleme de afaceri a unei mari companii.

Încă din primele pagini, Dan Roam, precizează faptul că oricine poate aplica tehnica gândirii vizuale şi că oricine care ia un creion în mână poate desena, trebuie doar să ştie cum.

Poţi afla că orice problemă, oricât ar fi ea de complexă, poate fi desenată şi se poate găsi o soluţie atâta timp cât vei ştii cum să o abordezi. În carte, găseşti o serie de întrebări pe care trebuie să ţi le pui atunci când începi să schiţezi datele unei probleme, afli că nu sunt necesare decât informaţii generale, iar surplusul acestora pot îngreuna găsirea unei rezolvări.

Chiar dacă este mai mult o carte de afaceri, eu sugerez oricărei persoane ce va lucra în domeniul vizual, sau care vrea să găsească o rezolvare alternativă a problemelor de zi cu zi, să o citească şi apoi să aplice cele învăţate.

Şi să nu uităm de cea mai interesantă parte a cărţii: „Testul creioanelor”. Autorul îţi pune la dispoziţie un test, cu ajutorul căruia poţi afla cât de deschis eşti atunci când vine vorba de rezolvat problemele cu ajutorul desenelor.

Aşadar, află şi tu ce fel de creion eşti. Un creion roşu (nu eşti o persoană vizuală), un creion galben (nu ştii să desenezi, dar vei face o încercare), sau unul negru (abia aştepţi să iei un creion şi să începi să faci schiţe)?

Cartea este de la editura Publica şi poate fi cumpărată de aici.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!