Poți să repeți, te rog?

0
412

Pentru că am participat în weekend la un curs cu memorabilul Dr. Jack Pransky, am proaspăt în minte subiectul ”ascultării”, un subiect prăfuit și uitat de lume. Acum totul se învârte în jurul comunicării:

Cum să comunicăm mai bine în cuplu?

Cum să comunicăm cu copiii?

Comunicarea în afaceri

Comunicare eficientă

Așa că ce se gândește Jack să facă? Să ne aducă o listă de mituri valabile în cadrul unei relații. Și unul din aceste mituri este:

Comunicarea este mai importantă decât ascultarea.

De ce este această afirmație un mit, vă întrebați? Când toate cursurile ne bombardează cu diferite tehnici și metode de comunicare menite să ne îmbunătățească rezultatele. Și culmea, nimeni nu vorbește despre ascultare. Ce înseamnă să asculți și ce rol are în viața noastră?

Primul pas cred că e să ne ascultăm pe noi și înțelepciunea noastră interioară. De exemplu:

După ce am mâncat o porție de paste la prânz, tot corpul îmi spune să mă opresc și să nu mai mănânc nimic. Îl ascult sau nu?

Sunt nervoasă pe soțul meu și știu cu toată ființa mea că voi regreta dacă spun ce îmi vine acuma în minte, ascult?

Copilul îmi spune că nu vrea să mănânce. Cum ascult? Ce se întâmplă în mintea mea? La suprafață pare că ascult dar de obicei mă lovesc de următoarele bariere care mă împiedică să aud*:

schita

“Iar stăm aici până mâine, dacă nu mănânci” (intră în categoria ce știu deja)

”Mă păcălești” (intră în categoria ego; când zic ego mă refer la noi ca și persoană, cum vedem noi lucrurile, ce am trăit noi etc)

”Nu ai mâncat cât trebuie” (intră în categoria prejudecată)

”Îți fac altceva de mâncare” (intră în categoria soluțiilor)

Dacă în timp ce copilul, partenerul, colegul, mama, prietena etc. vorbește cu noi, noi reținem astfel de gânduri în minte, nu ascultăm. Ascultarea are loc când mintea noastră este goală și ne aflăm într-o stare de curiozitate: ”Oare de ce nu vrea Vlad să mai mănânce?” Ascultarea se termină când pot să spun ”Da, înțeleg punctul tău de vedere!”. Asta nu însemnă că dau și dreptate sau că sunt de acord, doar că am înțeles. Am ascultat până mi-a fost clar cum vede cealaltă persoană lucrurile.

Cum putem să avem o minte goală? Nu prea putem. Gândurile vin fără să le putem controla. Ce putem face însă, este să le lăsăm să treacă. Imediat ce observăm că ne-a venit o soluție o lăsăm să treacă și ascultăm mai departe. Imediat ce ne-a venit gândul ”aaaa, am pățit și eu o dată”, îl lăsăm să tracă. Și tot așa…

Vă întrebați desigur de ce să pierdem vremea în felul acesta? Ce mă interesează pe mine cum gândește celălalt, eu doar vreau să-mi spun punctul de vedere. Un prieten mă întreabă: ”Când stai de vorbă cu Delia (mama mea), ai senzația că te ascultă? Că mie mi se pare că e cu gândul în altă parte când vorbesc cu ea”. Eu zic că da, mă ascultă, că mă sună mai târziu și îmi spune la ce a reflectat după discuția pe care am avut-o. Mai zic: ”Însă eu o ascult înainte. Sunt dăți când vorbește doar ea câte un sfert de oră și încheiem discuția.” La care prietenul meu îmi zice: ”Da, ai dreptate. Mie îmi place să vorbesc și nu prea stau să ascult.”

Asta e! Dacă nu ascultăm, nu suntem ascultați.  Și iată de ce toate tehnicile de comunicare pe care le învățăm și încercăm să le aplicăm nu aduc rezultatele promise. Fie că vorbim cu un adult sau un copil, cu partenerul sau cu un coleg, este același lucru. Chiar și atunci când ne adresăm unui public. Dacă nu ascultăm nu suntem ascultați.

La fostul serviciu convoc o ședință cu colega de la suport și noul manager. Tema ședinței era dorința unui client să modificăm o procedură. Colega spunea că nu se poate. Ne adunăm și eu prezint din nou chestiunea și o întreb ce putem să facem să onorăm rugămintea clientului. Ea îmi spune că nu se poate. Eu întreb de ce, și răspunsul la fel de ferm… ”Pentru că nu se poate.” Simțeam că încep să mă enervez și am început să fiu atentă la ce spun. Până la urmă mă hotărăsc să întreb: ”Am senzația că blochezi tot ce spun eu și că nu mergem nicăieri cu discuția asta, ce se întâmplă?” La care colega îmi spune: ”Pentru că nu asculți. Ți-ai pus în minte să mă convingi să facem cum vrei tu și nu asculți ce zic!” Am reflectat un pic la ce spune, și am admirat-o în gând pentru curajul de a-mi spune așa verde în față ce crede, că doar eu eram șefa cea mare. Avea dreptate. După ce am realizat acest lucru, am început să fiu atentă la ce zice. Și am făcut ca ea până la urmă, pentru că avea dreptate. Dacă nu ascultam, aș fi mers probabil cu alegerea mea într-o direcție greșită și aș fi avut un angajat frustrat că părerile îi sunt ignorate și fără chef să implementeze noua procedură, pentru că nu era de acord cu ea.

Voi cum ascultați? Mai ascultați pe cineva cu mintea goală și cu inima deschisă? Vă propun să încercați, e un sentiment deosebit, mai ales recunoștința celui care se simte cu adevărat ascultat!

*Schița este inspirată din cursurile domnului Jack Pransky și înțelegerea celor trei principii. Mai multe pe această temă pe pagina mea, Oana Vaideanu.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ