Povestea de seară cu membrii Toastmasters Braşov

0
127

Prima ediţie “Povestea de seară” de la Motivonti a ajuns în Braşov pe 17 martie în ceainăria Ceai et caetera cu membrii Toastmasters Braşov. Am pornit curioasă spre seara de poveşti neştiind prea multe despre cei ce aveau să ne prezinte carierele lor, însă nici despre locul întâlnirii noastre. Aşadar, odată ajunsă la destinaţie am fost surprinsă de căldura şi voia bună pe care o ofereau atât ceainăria, prin locaţie, decor, dar şi oamenii prezenţi. Am comandat ceaiuri aromate, ne-am îndulcit cu turtă dulce, am socializat şi apoi s-a dat startul poveştilor.

Pentru început, Anca Gânscă ne-a prezentat experienţa ei ca antreprenor. Ne-a povestit cum a luat viaţă ceainăria în care ne aflam şi cum se poate transforma o pasiune în bussines, ce-i drept, cu multă muncă şi curaj.

A urmat apoi un moment dedicat inginerilor. Sorin Tartan ne-a vorbit despre Şcoală versus Serviciu versus Carieră, iar apoi un inginer neobişnuit, Agota Kun – o femeie căreia îi place mirosul betonului – despre cum este să ai în subordine 300 de bărbaţi pe un şantier.

După ce am aflat ce înseamnă să aplici ceea ce ai învăţat în facultate şi cum e să coordonezi echipe mari de oameni, am avut ocazia să intrăm în domeniul resurselor umane.

Florin David ne-a povestit prin ce alte domenii a trecut înainte să lucreze în HR, despre începuturile sale în carieră, dar şi despre importanţa schimbării. Ne-a încurajat să facem întotdeauna ceea ce ne place, iar dacă jobul nu ne mai aduce satisfacţii, să încercăm cu încredere un alt domeniu.

Spre sfârşit, Angelina Anghelache, wellness coach, a reuşit să anime întregul grup, cu entuziasmul şi personalitatea ei. Mai mult de atât, pentru a ne capta atenţia şi interesul pentru ceea ce avea să urmeze, ne-a împărţit cartonaşe pe care am notat: domeniul/cariera dorită, convingerile noastre în legătură cu aceasta şi asteptările noastre.

Angi, după cum s-a prezentat, ne-a explicat cu ajutorul unui colaj făcut de ea care este Algoritmul alegerii în viaţă:

Dorinţa – Cine sunt eu? (valori, pasiuni, abilităţi, talente, interese) ne conduce la

Convingeri (angajat, freelancer, antreprenor) iar aceastea la

Aşteptări (o să fie…, perspective, mediul) însă noi trebuie să

Experimentăm (implicare 110% pentru că tot ceea ce ştim ne aparţine) şi să ne

Schimbăm (să fim nelimitaţi, să reţinem experienţa, să mergem mai departe)

şi cel mai important să

Ne bucurăm!

Atât pe parcursul prezentărilor, cât şi la sfârşitul acestora s-au dezbătut subiecte de interes pentru studenţii aflaţi la seara de poveşti, de la necesitatea voluntariatului, la ce înseamnă de fapt o companie multinaţională.

Aşadar, Povestea de seară cu membrii Toastmasters Braşov a fost un eveniment inedit, am avut ocazia să aflu lucruri interesante despre diverse cariere şi să învăţ să am încredere în alegerile făcute, fiindcă opţiunile sunt infinite. Însă cel mai important, Maeştrii devenim doar prin practică!

Pentru mai multe poze, click pe poză:

Povestea de seară cu membrii Toastmasters Braşov

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ