“Priveşte spre cer!”

6
209

Dragă societate,

Nu te las să mă tragi în jos, nu îţi permit să îţi baţi joc de mine aşa cum văd că, din păcate, reuşeşti cu foarte mulţi oameni, cu mulţi dintre cunoscuţii mei. Am prea mult respect de sine, prea mult bun simţ şi îndeajuns de multă inteligenţă încât să nu îţi permit să mă controlezi tu!

Cu drag,

Orice OM!

Văd pe stradă atât de multă tristeţe… atât de mult negru şi atât de mult gri! În sus, în jos, la stânga, la dreapta, în spate, în sufletele oamenilor dar mă lupt şi mă chinui să nu văd negru şi înainte. Văd în fiecare zi oameni grăbiţi, poate mult prea grăbiţi să mai admire ceea ce contează cu adevărat, oameni supăraţi, oameni aduşi de greutăţile vieţii, oameni care nu mai ştiu să zâmbească, care au renunţat să zâmbească. Poate mulţi consideră că asta e o luptă pierdută, un timp irosit în zadar, dar eu nu! Eu plec de acasă cu speranţa de mai bine, cu forţă şi tărie pentru a le zâmbi oamenilor, pentru a-mi zâmbi mie ca să mă ridic dacă pic, pentru a trece cu fruntea sus peste orice.

Mulţi dintre voi renunţaţi. Unii după multe încercări nereuşite, alţii poate chiar fără să încerce. Nu critic şi nu condamn pe nimeni, dar oamenii care renunţă la orice fără luptă, care renunţă mai ales la visele proprii fără luptă sunt oameni slabi. Sunt oameni pe care aş vrea să îi pot ajuta, să îi pot convinge să nu renunţe pentru că lucrul ăsta e cel mai important! De foarte multe ori renunţi exact în clipa în care lucrurile încep să decurgă cum trebuie, pe motiv că nu mai rezişti, că nu mai ai forţă. Greşit! Omul este construit, biologic şi psihic, în aşa fel încât să reziste cu mult peste ceea ce el crede că sunt limitele lui. Trebuie doar să vrem cu adevărat! Puterea oricărui lucru stă în noi, stă în tăria, în încrederea, în optimismul şi în dorinţa noastră de viaţă.

Charlie Chaplin spunea odată „Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut.”  Din păcate trebuie să recunosc  faptul că ceea ce a spus el se cam adevereşte. Devenim mult prea mecanici, mult prea răi şi prea trişti… devenim oameni fără sentimente. Stai! Asta e o prostie! Oamenii sunt definiţi prin sentimente…

Uităm să iubim, uităm să admirăm, uităm să apreciem. Uităm să dăm o mână de ajutor şi preferăm să întoarcem capul în partea opusă şi să fim indiferenţi. Dar gata! Hai să ne aducem aminte de ce avem două mâini, două picioare, doi ochi şi mai ales să ne aducem aminte de ce avem un suflet mare şi frumos!

Eu aleg să ridic gunoiul de pe jos şi să-l arunc la coş atunci când cel inconştient din faţa mea îşi aruncă ambalajele pe jos, aleg să dau o mână de ajutor bătrânei care traveresează strada sau cară plasele de la piaţă, eu aleg să răspund frumos unei întrebări cu privire la o locaţie, oră sau orice altceva (în termeni politicoşi) adresată de un necunoscut. Aleg să nu mă îngrămădesc nici pe scările rulante şi nici la intrarea/ieşirea din metrou, autobuz, tramvai. Aleg să nu merg cu capul în pământ, ci cu fruntea sus şi să admir oamenii, să observ viaţa. Aleg să mă las cât mai puţin atinsă de societatea asta macabră. Aleg să fiu eu!

În numele vieţii ăsteia pe care ai primit-o şi tu, şi tu, şi oricine a trăit şi va trăi vreodată pe acest pământ hai să încercăm măcar să nu mai lăsăm ca tot ce e rău să ne atingă atât de repede. Hai să fim umani!

„Oriunde ai fi priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea. Priveşte spre cer, priveşte cum sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer! Priveşte spre cer!

6 COMENTARII

  1. Este foarte simplu de fapt,dupa ploaie intotdeauna iese soarele !!
    In tot raul trebuie sa gasesti intotdeauna si ceva bun !!
    Orice om are si calitati nu numai defecte !!
    Asta cred ca este modul corect de a gandi sau ma rog de a vedea lucrurile !

LĂSAȚI UN MESAJ