Provocare: Ce înseamnă să fii tu însuţi?

21
2443

De foarte multe ori am auzit expresia şi chiar mi-am şi repetat-o în gând şi oglindă, cum că trebuie să fiu eu însămi. Fie că mergeam la o prezentare sau interviu, veşnicul fii tu însuţi mă bântuia mereu. Îl auzeam continuu şi din partea celorlalţi, s-au scris şi cărţi despre fii tu însuţi, ba chiar le-am şi făcut recenzii.

Cu toate astea, nimeni nu mi-a spus ce înseamnă cu adevărat “să fiu eu însumi”. Aşa că m-am documentat mai bine, m-am ascultat şi i-am ascultat şi pe ceilalţi.

Aşadar, ce înseamnă să fii tu însuţi, ce este acel eu al nostru despre care tot vorbim şi cum ni-l creăm? Pentru o primă definiţie am să folosesc celebrul copy paste:

sa fii constient de tine insuti, de faptul ca existi, de lucrurile pe care le faci si motivele pentru care le faci in acel mod ; inseamna sa intelegi cine esti si de ce ai ajuns sa fii in acel mod ; inseamna sa intelegi cine poti deveni si sa mergi pe calea catre potentialul tau; inseamna sa traiesti in lumea reala si sa-ti creezi fiinta conform celor mai inalte idei si principii despre fiinta umana, viata, univers ; inseamna sa fii, sa devii Cine Esti Tu Cu Adevarat. sursă

Şi mergem mai departe: Cine sunt eu cu adevărat? Cine defineşte ceea ce sunt eu? O fiinţă apărută la data pe care o sărbătorim în fiecare an, creată sau un mamifer evoluat cu raţiune? (ha?!)

Suntem un produs al trecutului nostru, spunea cineva. Suntem ceea ce am vrut noi să devenim, sau suntem ceea ce a trebuit să devenim? Înţelegeţi diferenţa? De multe ori spunem că suntem ceea ce alegem să fim, iar alteori ne gândim că lucrurile trebuie să se întâmple într-un anumit fel. Dar dacă ele sunt meant to be, atunci cum mai avem noi puterea să alegem? Asta ar însemna să fie cum vrem noi, nu?

De cele mai multe ori ne uităm la noi din perspectiva a ceea ce cred ceilalţi despre noi. A ceea ce spun prietenii sau părinţii, a ceea ce îşi amintesc alţii. Uneori suntem exact ce spun faptele pe care le facem, criminali, nesimţiti, cuminţi, educaţi. Alteori suntem afoni, deşi critici muzicali de excepţie când vine vorba să ne dăm cu părerea.

Fii tu însuţi! Care eu? Cine mă defineşte pe mine pentru ceea ce sunt? Eu, alţii?

Vă provoc!

Vă provoc să vă gândiţi la cine sunteţi voi cu adevărat şi ce vă defineşte. La ce vă gândiţi când spuneţi “fii tu însuţi”. Adaugaţi la comentarii, vreau să vă cunosc. Cel mai bun comentariu primeşte o carte frumoasă.

21 COMENTARII

  1. Prin a fi tu insuti, eu inteleg sa nu joci teatru, sa nu incerci sa imiti pe cineva, sa fii natural mai pe scurt. Cred ca in cazul unui interviu, cel care pune intrebari isi poate da seama de multe ori daca suntem naturali sau nu. In alta ordine de idei, cred ca acest “fii tu insuti” este un ideal. Noi suntem ceea ce suntem printr-un proces complex de modelare. Dupa ce cunoastem oameni noi, tindem sa ii copiem cumva, si aici depinde ce copiem; daca imprumutam lucrurile bune, tindem spre perfectionare, daca in schimb le luam pe cele negative, cumva ne distrugem. Sau cel putin asa consider eu…

  2. Cum nu exista raspuns rau sau bun, sunt de acord cu ideile mentionate mai sus . Acum nu mai ramane decat sa-mi spun si eu parerea …si incep cu inceputul : s-au cunoscut 2 oameni, s-au casatorit si dupa ceva timp, din rodul iubirii lor am rezultat eu. Pentru ei sunt fiica pe care si-au dorit-o, pentru fratele meu sora mai mica de care trebuie sa aiba grija, pentru prieteni sunt acea persoana pe care se pot baza mereu, iar cand vine vorba de mine, sunt ceea ce beau, ceea ce mananc, ceea ce vorbesc, ceea ce fac. Asadar, a fi eu insami are o legatura destul de stransa cu societatea in care m-am nascut si in care traiesc. Pentru ca daca m-as fi nascut undeva in pustietate, departe de lumea exterioara acum nu as fi putut sa scriu aceste randuri. Creierul meu n-ar fi fost suficient de dezvoltat cerintelor societatii, iar eu ca persoana m-as fi dezvoltat strict pe baza instinctelor de supravietuire. Cum totul trebuie sa aiba si un sfarsit, incerc sa inchei prin a spune ca eu insami sunt legata de voi toti prin drepturile dobandite la nastere dar diferita prin modul in care aleg sa traiesc, sa gandesc si sa ma comport.

  3. Hm, cred că întrebarea pe care ai pus-o poate naște adevărate polemici. E greu să definești ce înseamnă să fii tu însuți, pentru că un om nu este un singur „tu”. Este o sumă de „tu”, care se comportă diferit în situații diferite. Și nu mă refer aici la personalitate multiplă.
    Să încerc să explic:
    În primul rând, omul este prin excelență o ființă culturală. Nu o spun eu, au spus-o alții mai deștepți, de la Edgar Morin până la Blaga al nostru. Așadar, viziunea omului despre lume și, implicit, comportamentul său, sunt determinate de cultura căreia îi aparține. Este, deci, prin definiție, neoriginal. Nici ideile, nici concepțiile, nici măcar cuvintele pe care le folosește nu sunt exclusiv ale lui, ci și ale generațiilor care l-au precedat și care îl vor urma. Ce înseamnă să fii tu însuți când nici măcar vorbele pe care le rostești nu îți aparțin?
    Apoi, omul este modelat de societatea în care trăiește. Medii sociale diferite presupun norme diferite, iar oamenii se învârt, în general, în mai multe astfel de medii. Sunt oarecum obligați, deci, să se comporte diferit în fiecare dintre ele. Astfel, putem spune că există un „tu” – despre care ziceam la început – pentru fiecare cerc social. Asta nu înseamnă că nu ești constant, egal cu tine sau fals. Înseamnă că ești construit din zeci, sute de reacții, de răspunsuri, de atitudini diferite. Înseamnă că ești om, deci adaptabil social.
    Totuși, nu suntem cu toții la fel. Ceea ce ne deosebește e tocmai această adaptabilitate. Suntem ca niște bucăți de cauciuc, unele mai rigide, altele mai maleabile. Unele se rup dacă tragi prea mult de ele, altele pot fi întinse oricât.
    Aș zice, deci, că să fii tu însuți înseamnă să-ți recunoști gradul de adaptabilitate, de maleabilitate. Să te modelezi atât cât îți permite elasticitatea, fără să exagerezi, pentru că, altfel, poți deveni casant. Poți să fii mai mulți „tu”, poți să fii tu însuți și atunci când ești cinic, și atunci când ești amabil, și atunci când ești depresiv. Important e să știi până unde te întinzi. Până unde e confortabil. Când depășești zona de confort, abia atunci devii un „tu” diferit de tine însuți.

  4. Este imposibil sa fi tu insuti, caci “tu” esti produsul/rezultatul familiei in care te-ai nascut si ai crescut, tuturor evenimentelor intamplate, ceea ce ai vazut si auzit de-a lungul timpului. Orice lucru te influenteaza, chit ca vrei sa recunosti asta sau nu. Pe unii mai mult, pe altii mai putin, dar te influenteaza. Contextul social in care traiesti, jobul pe care-l ai, facultatea pe care ai facut-o, muzica pe care o asculti, absolut orice! Nu poti fi acelasi “tu” cu o persoana pe care o respecti si o admiri, fata de o persoana pentru care nu ai aceleasi sentimente.

  5. Peste tot in jur aud si vad oameni care intr-un anumit mediu, inconjurati de anumite persoane se comporta in moduri diferite, doar pentru a se plia pe asteptari sau pentru a obtine un anumit lucru. Acel “a fi tu insuti” inseamna pentru mine sa nu-mi ascund adevarata personalitate, placerile, fricile, gandurile si dorintele in functie de ce/cine sunt inconjurata. Inseamna sa simt ca vorbele, miscarile curg de la sine, nu trebuie sa incerc sa le controlez, abea le constientizez, pentru ca in fond, totul vine de la felul cum sunt, cum gandesc, cum m-am format si de valorile dupa care ma ghidez in viata. Pentru mine, sa fiu eu insumi, are foarte mult de-a face cu momentele acelea in care simt ca in anumite circumstante este mult mai potrivit sa ma comport intr-un anume fel, sa urasc, sa simt ca trebuie sa fiu indiferenta doar pentru ca acestea sunt asteptarile si parerile celorlalti, dar si stiu si se va intampla ca eu sa fiu aceeasi persoana binevoitoare, iertatoare si plina de suflet si asa voi fi pana la final, pentru ca asa sunt eu si vreau sa fiu apreciata pentru adevarata mea personalitate, nu pentru cum reusesc sa ma pliez mai bine pe situatie.

  6. poate ca intr-o astfel de lume, cel mai mult ne framanta sa aflam cine suntem , ce ne defineste si ce sunt cei din jur . si incep a va raspunde la intrebare prin a spune ca sunt un copil de 21 de ani , dar un copil plin de speranta.desi printre atatia oameni falsi,ipocriti ,mai sunt si oameni care stiu cine sunt . pe langa copilul de care va vorbeam , sunt un om ce paseste in lumea jurnalismului de azi .dar nu asta ma defineste! sufletul visator ce se adaposteste in mine e definitoriu pentru copilul de 21 de ani .imi place mult sa pictez ,dar nu am avut sprijinul necesar sa urmez aceasta cale .pacat de cei fara nesansa! eu nu am avut curajul sa-i infrunt pe ceilalti si sa-mi urmez doriintele. traind intr-o lume a manipularii , mi-am lasat optiunile pe locul doi . dar asta nu m-a determinat sa uit cine sunt cu adevarat : aceeasi eu , un simplu suflet !

  7. Calm
    Inima batand dar nu alergand
    Mintea si corpul in relax, dar nu in adormire
    Tremur, dar nu tremurat
    Putere
    Energie
    Optimism
    si un strop de culoare
    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_a_IwJBz-hs

    asta sunt eu cand devin Eu!

    pana atunci, de multe ori suntem ce vor ceilalti de la noi,
    suntem ceea ce vrem noi sa fim, oare?
    suntem, ceea ce suntem prinsi in mreaja acestei vieti si alergarii zi de zi
    iar pana atunci suntem noi, voi, eu, tu, ei, fiecare unic in felul lui, chiar daca ne asemanam, chiar daca muncim si mancam impreuna, chiar daca ne ghidam unii din noi dupa aceleasi principii, chiar sau nu…..

    Catalin

  8. Ieri vulnerabila, astazi simtindu-ma mai puternica ca niciodata, ieri speriata de oameni, astazi lasandu-i sa se confrunte cu propriile lor temeri, ieri plangeam dupa relatia terminata, astazi iertandu-mi fostul iubit, ieri furioasa, astazi dansez prin casa. Mandra, naiva, curajoasa. Si totusi, tipa din oglinda imi transmite ca sunt a dracului de grozava. Si cine sunt eu sa o contrazic? Zau ca imi vine sa cred ca, in infinitatea fiintei mele, sunt perfecta. Poate slaba si naiva, dar perfecta…

  9. Tot timpul mi-a plăcut să privesc cerul și să mă întreb cine am fost, cine sunt și cine voi fi. Cerul mă face fericită. Mă umple de libertate, frumusețe, speranță, ambiție și îmi răsuflă acel sentiment de nesfârșit, făcându-mă totodată să mă simt atât de mică.
    Uneori, asurziți de zgomotul gândurilor noastre, rătăcind prin furtuna de sentimente, umblăm cu privirea blazată fără ca măcar să ne-o ridicăm și să zâmbim. Eu, de fiecare dată după ce îmbrățișez cerul, reușesc să scutur de pe mine gândurile cu mirosurile lor pestilențiale ce-mi amorțesc simțurile și să mă reîntorc Acasă, către centrul propriei Ființe, reamintindu-mi Cine sunt și Unde vreau să ajung.
    Noi Înșine suntem Deosebit de frumoși atunci când realizăm că Viața este spectaculoasă. Prin fiecare respirație, fiecare zâmbet furat de la un străin, fiecare atingere a ierbii nou crescute, fiecare moment învăluit în mister, fiecare miracol, fiecare colind ascultat, fiecare dans în ploaie, fiecare răsărit de soare absorbit din brațele celui drag, fiecare prim pas al unui copil, Ea continuă să ne uimească. Și toate aceste mici minuni capătă o adevărată valoare atunci când le împarți cu orice suflet cald, pentru că indubitabil 1+1 este mult mai mare decât 2. Unii dintre noi au învățat și ce înseamnă moartea; atunci când 1-1 dă cu adevărat 0, iar “depozitarea tezaurului” te lasă gol și îți șterge ușor orice formă de zâmbet asemeni unei lebede ce după ce a traversat lacul, mai lasă în urmă o dungă fină, tot mai fină, apoi își ia zborul. Moartea nu este nimic. Îți sfâșie aripile fără ca măcar să mai crezi că poți visa vreodată la cerul cel senin și la vântul ce-ți mângâie fața. Însă Ea m-a condus la relevarea multor înțelesuri, pe care viața în sine m-ar fi lăsat în continuare să le caut orbește prin labirintul de întrebări. Astfel, am descoperit marele adevăr: acela că Puteri nemărginite sălășluiesc în noi, așteptând doar să fie activate, iar misiunea mea în viață a prins contur prin citatul: “Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar!”(Peter O’Toole). Magnific citat, nu-i așa? La fel ca simplul fapt că trăim… Da! Trăim! Trăim ca să fim excepționali în felul nostru. Doar astfel reușim să fim noi înșine!
    Adesea, în călătoria mea, am întâlnit oameni ce își doreau cu fervoare să schimbe lumea înainte să investească în ei înșiși. După lungi introspecții, am decis să propun să vedem lumea dintr-o perspectivă nouă, proprie, pozitivă, înainte de orice încercare de a o schimba. În loc să ne irosim jumătate din viață „schimbând lumea” și luptând cu vântul pentru ca eșafodajul nostru să nu se prabușească asemeni unui castel de cărți, oare nu ar fi mai bine doar să fim dispuși să privim dintr-un unghi diferit, încercând în schimb să ne concentrăm asupra noastră? O să-ți împărtășesc chiar și o povestioară încântătoare și înțeleaptă:

    „Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întreabă:
    – Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
    Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
    – Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
    – Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
    – Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
    Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
    – Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
    Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
    – Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
    – Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
    – Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
    Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărtă, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
    – Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
    – Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei. ”

    Așadar, ce este dezirabil pentru noi să găsim în lume? Dar în noi înșine? Haide să ne uităm cu mai mare atenție prin fereastra sufletului nostru și destul de probabil, vom găsi ceea ce căutăm și ne vom regăsi.
    Iar acum, suflet cald, privește cerul nemărginit și amintește-ți că „Fiind tu însuți, ești frumos”, iar „Sufletul nostru este cerul pe care se perindă norii, dar indiferent de anotimp, esența ființei noastre trebuie să fie senină pentru ca viitorul să nu fie îngrădit.”

    Îți mulțumesc,
    Andrada

  10. consider ca doar in momentele in care esti impulsiv si faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai putea face din cauza atator n impedimente (oameni, reguli, obiceiuri\traditii\mentalitati tampite) esti cu adevarat tu insuti. de ce? pentru ca in acele momente nu constientizezi in totalitate ce faci, nu trec lucrurile cum trebuie prin filtrul gandirii, o gandire divizata intre bine si rau. impulsivitatea e gri. atunci esti tu insuti, sincer si naiv. pentru ca faci lucruri pe care poate mai tarziu le vei regreta, sau nu, sau tocmai acele lucruri pe care nefacute ti-ar fi adus regrete te fac cu adevarat implinit. esti nepasator si de un egoist bun pentru tine in final. esti ceea ce faci, ce gandesti si ce simti

  11. Mă simt de multe ori doar un punct insignifiant, rătăcind pe pielea Gaiei, pierdut printre fibrele hazardului, nimic față de mărimea străzilor siderale și un infinit microcosmos în raport cu neantul, „ o trestie cugetătoare” rătăcită printre spiralele împletite de lumină și întuneric ale vieții la umbra eternului fugit irreparabile tempus .
    Ființa umană se prezintă ca un caleidoscop cu mii de fațete strălucitoare și întunecate, de aceea trebuie să parcurgi cel mai sinuos drum pentru a-i descoperi esența. Dacă specificul omului este prestabilit sau dacă ființa umană are posibilitatea de a se modela și de a fi modelată, rămâne o întrebare de profunditate hamletiană. Eu consider că amândouă. Socrate spunea „ Cunoaște-te pe tine însuți!”. Această cariatidă puternica a templului filosofiei afirma așadar că esența omului îi anticipează intrarea în timpul istoric. De aceea, trebuie să ne întoarcem spre noi, să coborâm și să sondăm prin introspecție. Nu este ușor să-ți regăsești centrul, când firul Ariadnei pare să-ți scape de fiecare dată printre degete în labirintul interior, când parcă te transpui în Ulise ce încearcă din răsputeri să se întoarcă acasă într-o luptă continuă, presărată cu impedimente, în vederea îmbrățișării sinelui. Dar experiența joacă de asemenea un rol de o importanță covârșitoare, întrucât ea ne-mbogățește cu noi laturi care se cuibăresc în noi și de multe ori ajung să ne definească.
    Așadar îmi definesc eul ca find suma experiențelor trăite și a ceea ce aveam deja gravat când soarele conștiinței mele dilua zorii lăptoși.
    Cu această sumă trebuie să-mi căptușesc sufletul și să mă perind prin lume, afișand comportamentul pe care ea mi-l dictează. Altfel, acțiunile vor fi străine de mine și-mi vor deteriora eul. Numai așa voi putea cânta la corzile lumii, împrăștiind în jur parfum de lumină.

  12. cine sunt eu insumi poate fi raspunsul la intrebarea: who are you when nobody s watching?
    tu esti tu doar atunci cand nu e nimeni in jur, pentru ca ceilalti iti influenteaza existenta
    eu insumi sunt doar in putinele dati cand sunt singura..in rest..sunt eu insumi al celorlalti
    cred

  13. Indiferent de mediul cultural(prin tot ceea ce inseamna si cuprinde el) omul are o structura interioara personalizata, un miez, care este o amprenta unica in univers.Transferul informational reciproc dintre miez si exterior este foarte strans dand nastere la personalitatea umana in toata complexitatea ei, in continua modificare, pe masura ce persoana constientizeaza si intelege ansamblul de actiuni cu care se confrunta. In alte cuvinte omul este influentat de cultura si, prin cultura, gaseste mijlocul de a-si exprima interiorul si de a modifica cultura. A fi tu insuti inseamna a fi constient. Cat te descoperi si te intelegi, si intelegi, atat poti spune ca esti tu insuti si te manifesti ca fiind tu insuti. Actiunea agresiva a omului inconstient in mediul cultural manifestata prin impunerea ca norme a unor secvente personale luate ca si cunoastere absoluta duce la o reactie in lant de anomalii, si creeaza intuneric in jurul a ceea ce inseamna adevar personal si universal. A fi sau a nu fi tu insuti? oricum ai incerca sa fii si chiar daca copii fidel un character anume nu poti sa nu observi ca ai tendinta, si chiar se intampla, sa-ti pui amprenta in tot ceea ce faci. Trebuie sa fim noi insine in modul constructiv in care ne ajuta sa ne unim cu ceilati oameni pentru a intelege ansambul in particular, iar nu sa fim noi insine creand un zid care ne izoleaza stiut fiind faptul ca singuratatea este cel mai cumplit iad. Ca sa te cunosti trebuie sa te cauti tu insuti, trebuie sa obosesti si chiar sa disperi cautandu-te, sa vrei cu sinceritate si cel mai important lucru este sa te cauti in celalat , pentru ca celalat este reperul( nu modelul) ca sa nu deviezi de pe acest drum ingust si anevoios dar plin de bucurii intense. Sa aveti putere toti care porniti pe drumul cautarii!

LĂSAȚI UN MESAJ