Provocare de 30 zile – Înscrieri

35
425

Această provocare constă în realizarea unor exerciţii simple care să îţi facă viaţa mai faină, timp de 30 de zile – şi, sperăm noi, pe o durată mai lungă de timp dacă decizi că merită să faci exerciţii şi după finalul acestei provocări. Exerciţii precum abdomene, flotări sau alergare. Nu pretindem că suntem traineri sau ceva de genul, scopul nostru e să îţi oferim un imbold care să te scoată din zona de confort.

Am ales exerciţii precum abdomene sau flotări pentru că sunt uşor de făcut în casă şi nu necesită echipament special. Alergarea am inclus-o pentru că este foarte benefică moralului, dar şi pentru că ajută la eliminarea stratului adipos (“burtică”). E greu să te motivezi să ieşi din casă şi să alergi, ştim, dar tocmai de aceea este o provocare!

Poate că te vei folosi de eterna scuză: timpul. Şi eu m-am scuzat aşa şi poate încă o mai fac în diferite aspecte ale vieţii, dar trebuie să încetezi să te mai lamentezi. Să nu mai cauţi motive şi pur şi simplu să-ţi faci timp, pentru că el există. Doar eficienţă în utilizarea lui nu există. Ceea ce îţi propunem noi te va costa ~2h/săptămână. Poate chiar 3. Astea 3 ore înseamnă 4 episoade de Gossip Girl sau 3 de Bordwalk Empire. Presupun că pentru ele îţi faci timp.

Uite aici 33 de motive pentru care merită să faci mişcare zilnic. Un articol de calitate din partea lui Florin Rosoga.

Beneficiile sunt nemăsurate:

  • o stare de spirit mai bună
  • o condiţie fizică mai bună
  • reducerea stresului
  • vă veţi simţi mai energici şi nu letargici
  • reglarea metabolismului
  • creşterea încrederii în sine
  • un somn mai bun
  • … şi multe altele! pe care sperăm că le vei descoperi singur după cele 30 de zile.

Unde vrem să ajungem?

Această provocare este de fapt formată din trei mici provocări: la finalul celor 30 de zile să reuşeşti să alergi 5km într-o singură sesiune, să faci peste 200 abdomene în 5 serii şi 150 de flotări de asemenea în 5 serii. Bineînţeles, acestea se pot adapta în funcţie de fiecare persoană. Fetele în mod cert vor face mai puţine flotări. Noi punem accentul pe depăşirea limitei. Limită care nu este determinată în mod obligatoriu.

Cine mai este în provocare?

Alături de noi, în această provocare se află 4 bloggeri şi o bloggeriţă care vor veni periodic cu update-uri pe blogurile lor. Vă vor spune cum le merge, dacă au febră musculară, pe unde aleargă, ce au învăţat, dacă dorm mai bine sau nu etc. Totodată, sperăm să-i convingem să ne vedem într-un weekend la o alergare în grup:

Valentin, Sergiu, Cristian şi Bogdan - bloggerii care au avut curajul să accepte provocarea Motivonti!
Valentin, Sergiu, Cristian şi Bogdan - bloggerii care au avut curajul să accepte provocarea Motivonti!

Valentin Bosioc (blog), omul cu abdomen! Un om 100% pasionat de sport. Recent şi-a scos prima carte.

Sergiu Floroaia (blog), stand-up-ist de meserie, aşteptăm de la el să facă dume despre flotări şi abdomene la finalul celor 30 de zile.

Cristian Florea (blog), tânăr blogger din Focşani, deşi ocupat în această perioadă cu învăţatul pentru BAC, dispus să încerce provocarea noastră.

Bogdan Dăscălescu (blog), social media superstar, mutat la Bucureşti ca să-şi facă de cap, recent plecat cu pluta (fără nicio glumă, pe bune! – uite dovada aici!).

Corina Anghel - bloggeriţa care o să ne spună cum este să faci doar 2 flotări la început, şi după o lună să faci mult mai multe.
Corina Anghel - bloggeriţa care o să ne spună cum este să faci doar 2 flotări la început, şi după o lună să faci mult mai multe.

Corina Anghel (blog), viitor antreprenor de succes în resurse umane şi educaţie, prezent om fericit, consultant în HR şi trainer pe improvizaţie.

Înscrie-te!

Înscrie-te până luni, 30 aprilie, iar marţi, pe 1 mai vom veni cu un e-mail şi un articol cu mai multe detalii. Oficial, pe data de 2 mai vom începe sesiunea de mişcare, considerând că 1 mai este zi “sfântă” de distracţiem sau odihnă.

Îţi cerem adresa de mail în formularul de mai jos pentru a te ţine la curent cu evoluţia programului doar pe durata acestor 30 de zile. După aceste 30 de zile nu vei mai primi niciun mail de la noi. :)

Totodată te rugăm să ne spui oraşul din care eşti căci ar fi interesant să ieşim la alergat în parcuri, pe grupuri. E mai motivant aşa. Cel puţin în Bucureşti vom ieşi de câteva ori în grup…

35 COMENTARII

  1. Count me in! Chiar îmi doream să încep să fac puţină mişcare dar aşa singur parcă nu mă trăgea deloc inima. Datorită vouă voi fi mai motivat să fac acest program şi sunt sigur că îl voi duce la bun sfârşit! :)

  2. Dupa o pauza de un an(am avut probleme medicale) m-am apucat de sport sa nu o mai `ard` pe la pc cu hal-bere( :) ) in maina si sticla de suc acidulat. M-am apucat de sala de forta din ianuarie 5zile/sapt. De alergat m-am apucat de vre-o saptamana ,dupa ce am citit pe net un articol despre `half-maraton de la bucuresti de pe 27 mai a.c.,entuziasmandu-ma pe moment ca vreau sa particip la el. Dam… Mi-as fi dorit sa particip la el dar timpul de antrenament este f. scurt, pentu o asemenea competitie. Oricum acesta este unul din visele mele, si de ce nu iron-man competition! I`m in! Abia astept provocarile!

  3. Ma alatur provocarii…imi plac competitiile cu mine insumi!Timp este intradevar pentru toti trebuie doar sa inlocuim niste obiceiuri. Deci…sa-i dam drumul!

  4. Salut!

    In primul rand vreau sa va urez multa bafta in cea ce vreti sa faceti, este o initiativa foarte bine venita!
    Legat de
    Dupa ce am citit si articolul legat de alergare, as vrea sa fac cateva observatii / sugestii, fara nici un interes, doar ca un simplu cititor al motivonti.ro, obisnuit cu articole interesante si care vrea sa contribuie si el un pic la dezvoltarea personala a celorlalti.
    Legat de cele 3 sub-provocari: poate ar fi mai bine niste valori relative decat absolute – gen in prima instanta fiecare participant sa-si masoare unde se afla la inceput de drum (ex. maxim 1 Km alergare, 50 de abdomene, 5 flotari) si sa-si propuna sa dubleze sau tripleze valoarea asta in 30 de zile. Pentru unii 5 Km de alergat inseamna poate un pic de sudoare, pentru altii va fi foarte greu s-o faca in perioada asta. Ca si valoarea, 150 de flotari, executate corect, e mare, chiar si daca ai un pic antrenament – as zice echivalentul ar fi 400-500 de abdomene.
    In al doilea rand, incercati sa va informati bine si articolele sa reflecte informatiile dobandite. Dureaza mult, eu personal am investit undeva 100-150 de ore as zice, dar dupa ce am citit “The ultimate diet 2” mi-am dat seama cat de putin stiu legat de organismul meu propriu. As recomanda articolele si sfaturile lui Cristi Margerit – mi se par foarte bine scrise, cu multe informatii utile – o adevarata mina de cunostinte.
    Felicit inca o data initiativa, pentru ca oamenii au nevoie cateodata de un impuls, care sa le faca mai usor iesirea din zona de comfort!

  5. Eu am deja 2 saptamani de cand m-am reapucat de sport. Merg la sala in fiecare zi si antrenamentul dureaza cam 1h jumate. Momentan am febra la abdomen, spate si picioare. Va urez spor la alergat si multa sudoare!

LĂSAȚI UN MESAJ