Provocarea de vineri: Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se întâmple…

4
657

Adevărul e că lucrurile au mers destul de rău pentru mine în ultima perioadă. Mi-am pierdut iubitul, jobul și pofta de viață. Poate sună a clișeu, a scenariu (prost) de film, dar am învățat pe propria piele că atunci când e să-ți meargă prost, îți merge din plin.

Am noroc că sunt o persoană optimistă, care merge pe principiul ”mâine e o nouă zi” (recunosc, uneori, ajută și ciocolata).

Așa că am hotărât să ”storc” tot optimismul din mine, să mă concentrez pe ceea ce îmi doresc, să fiu puțin egoistă și să mă pun pe mine pe primul plan.

Și îți propun și ție același lucru.

Notează pe o bucată de hârtie, un post-it sau ce ai la îndemână trei lucruri pe care vrei să le faci pentru tine. Lucruri mărunte, pe care ți le dorești de mult timp, dar din diferite motive nu le-ai făcut până acum, chestii care, pur și simplu, te fac fericit. Trei lucruri pe care să le realizezi săptămâna asta, luna asta, timpul pe care ți-l aloci rămâne la alegerea ta. Important e să fixezi de la început perioada.

Ok, acum pui notița la vedere, pe frigider, pe laptop, în portofel, undeva unde mereu o să te lovești de ea.

La începutul lunii, am început și eu ”antrenamentul”.

Așadar, iată dorințele lunii noiembrie :

1. Job nou

2. Să-mi fac un tatuaj (îmi doream un tatuaj de aproape șase ani, dar mi-a lipsit mereu curajul)

3. Perechea absolut minunată de cizme pe care am pus ochii de câteva saptămâni.

Tatuajul l-am făcut săptămâna trecută, cizmele le-am achiziționat acum două zile, iar luni merg la primul interviu.

Și știu că post-it-ul meu motivațional poartă toată vina!

Aștept să-mi spuneți cum funcționează la voi. So, la cât mai multe dorințe împlinite!

Acest post a fost scris de Alexandra Blaga

4 COMENTARII

  1. 1 – Vreau sa mananc cu Cami in oras (sora mea)
    2 – Vreau sa imi platesc amenda
    3 – Vreau sa termin de citit Anna Karenina
    … asta inseamna mai mult timp pentru mine :)

  2. Dorințele care ies din adâncul inimii acelea sunt cel mai probabil să se întâmple mai devreme sau mai târziu sau te vei intoarce la ele după o perioadă de timp, cele care ți-le pui cu itelectul, cu mintea au o forță de rezistență mai mare de a se realiza :).

LĂSAȚI UN MESAJ