Provocarea de vineri: Îmbrăţisează pe cineva pe care n-ai mai îmbrăţişat

1
349

Vineri de vineri noi venim cu idei de mici “provocări” care să te scoată din zona de confort şi să-ţi schimbe ziua puţin… într-un mod cât mai pozitiv, desigur.

Îmbrăţişarea este un act ciudat pentru că poate fi extrem de intim, dar totodată relativ formal. De multe ori vedem politicieni care se îmbrăţisează… deşi cu siguranţă nu-s prieteni, în adevăratul sens al cuvântului. Fac asta dintr-un respect reciproc.

În 2009 ziarele din Statele Unite spuneau că “îmbrăţişarea” a devenit un soi de “mişcare socială” dacă ne uităm la elevi şi liceeni. Carevasăzică, în loc ca aceşti elevi să se pupe pe obraz de două ori când se vedeau, dimineaţa, cum facem noi în Romănia (cel puţin eu când ajungeam în clasă trebuia să pup 20 şi ceva de fete şi să dau noroc cu vreo 7 masculi…), ei se îmbrăţisează.

Rezultatul? Multe şcoli şi licee au interzis îmbrăţişatul. De frica uneor “eşecuri emoţionale”, cică.

Din punctul meu de vedere, proastă decizie. Îmbrăţişarea este un act fizic internaţional înţeles, precum zâmbetul… şi poate avea un efect extrem de puternic asupra oamenilor ce-l primesc sau îl oferă.

De aceea provocarea de azi: Îmbrăţisează pe cineva pe care n-ai mai îmbrăţişat niciodată până acum.

Ar putea fi greu… Şi ciudat. Sau ar putea fi foarte uşor, pentru că te cunoşti de mult cu persoana respectivă, dar pur şi simplu n-a fost cazul să vă îmbrăţişaţi.

Aşteptăm păreri în comentarii despre cum a fost. Despre ce aţi simţit ulterior.

Îmbrăţiseală plăcută!

1 COMENTARIU

  1. Bună seara,zis și făcut.Având în spate o afacere toți clienții cu care am intrat în contact i-am primit zâmbind și cu brațele deschise.Am primit numai vorbe bune,vânzări ‘BULUC PE CAPUL NOSTRU DE PARCĂ ERAM UNȘI CU MIERE’cu femeile numai zâmbete și urări de bine și de barbați nu mai scăpam.Obositor,dar cu buzunarele pline și nu-mi vine a crede cât de puțin am OFERIT și cât de mult am PRIMIT. ÎMI PLACE !

LĂSAȚI UN MESAJ