Provocarea de vineri: Zâmbeşte unui străin şi vezi cum îţi răspunde

1
314

Vineri de vineri noi venim cu idei de mici “provocări” care să te scoată din zona de confort şi să-ţi schimbe ziua puţin… într-un mod cât mai pozitiv, desigur.

Când se întâmplă să-mi zâmbească un străin sau o străină pe stradă, uit cu greu. De obicei sunt “şocat” într-un mod foarte pozitiv pentru câteva zile.

Îmi amintesc şi acum ultima persoană care mi-a zâmbit. Aşa ne-am înţeles noi, acolo, pe stradă, ca doi străini. Zâmbindu-ne reciproc. De parcă ne cunoşteam de o viaţă.

Zâmbetul este universal cunoscut ca expresia ce exprimă fericire în majoritatea culturilor lumii. Chiar şi în triburi rupte de societăţile moderne, zâmbetul este foarte clar înţeles.

Provocarea de azi este să încerci să zâmbeşti unor străini, pur şi simplu… Acest zâmbet ar putea fi un “Salut!” sau un “Ce mai faci?” sau un “Să ai o zi minunată!”…

Dacă răspunsul este un zâmbet, atunci acel om probabil este un om cu care merită să faci cunoştinţă.

Putem spune că acesta este “salutul secret al oamenilor fericiţi” – sau, ca să nu exagerăm, al oamenilor deschişi, cu capul pe umeri, care nu se sperie când un străin îi urează o zi minunată, aşa, pur şi simplu.

Nu ezita să ne spui în comentarii cum a mers provocarea pentru tine!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ