Scânteia motivaţională

1
149

Piedicile pe care le întâmpinăm în atingerea unui scop nu sunt altceva decât încercări la care suntem supuşi pentru a ne determina valoarea motivaţiei scopului. În funcţie de cât de puternică este motivaţia, aceste încercări ni se par mai dificile sau mai uşoare. Daca încercările la care suntem supuşi în parcurgerea drumului pentru atingerea scopului ne fac să renunţăm, înseamnă că motivaţia nu este suficient de puternică, că nu este motivaţia corectă, ori că nu ne dorim cu adevărat atingerea acelui scop.

Am constatat că există o „scânteie”. Un ceva care provoacă mecanismul motivaţional. De multe ori nu conştientizăm ce anume a aprins scânteia şi ne întrebăm: ”Oare ce m-a determinat să mă motivez?”

Secretul motivaţiei constă în găsirea şi „izolarea” scânteii! Dacă o găseşti, indiferent ce se poate întâmpla pe parcursul drumului respectiv, te foloseşti de ea pentru a îţi reînprospăta motivarea, în momentele de cumpănă. De aceea este extrem de importanta determinarea corectă şi precisă a motivaţiei.

Un alt aspect important, reacţie firească a motivaţiei şi în strânsă legatură cu aceasta, este Atitudinea! Ca să citez: „Atitudinea determină altitudinea”. Este exprimarea perfectă pentru o motivare corectă.

Atitudinea implică starea ta psihică, care trebuie să fie pozitivă. Măreaţă. Trebuie să te simţi „mare”, ca să fii”mare”.

Fiecare dintre noi are un ritm interior anume. Propriu şi personal, acest ritm reprezintă individul.  O încercare de mărire sau de diminuare a acestui ritm poate determina un dezechilibru.

După cum sigur aţi constatat, există oameni care fac lucrurile mai încet şi oameni care le fac mai repede. Dacă îi ceri unui „încet” să se grăbească, e posibil ca şi lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine să il greşească şi să îi iasă rău. Acelaşi efect poate avea asupra unui „grăbit” o solicitare de încetinire. E adevarat că o „scânteie” poate face un „încet” să prindă avânt şi să îi dea aripi, dar la fel îl poate determina să şi le frângă.

Ideea este că fiecare trebuie să îşi respecte ritmul pe care îl are. Oricum va ajunge la acelaşi rezultat. Motivaţia şi atitudinea sunt factori mai importanţi decât ritmul. Este cam ca graba la volan: tai calea altui automobil pentru a câştiga câteva minute, cu riscul producerii unui accident.

În orice moment al vieţii te aflii, etapă pe care o parcurgi, oricare ar fi vârsta ta, caută scânteia şi îmbunătaţeşte-ţi atitudinea. Conform ritmului tău.Doar aşa vei înainta. Poate încet, dar sigur!

Mult succes!

1 COMENTARIU

  1. Da, de fiecare data mai asezam cite ceva.
    Credeam ca am scopul (asta este mai clar), aveam motivatia, … dupa articolul asta am mai ,,cernut” ,,scinteile”.
    … mai lucram putin! (ritmul este definit se vede si din neclaritati)

LĂSAȚI UN MESAJ