Start viitor

1
92

Știu despre așteptare, o cunosc, este unul din mecanismele de adaptare dobândite în copilărie. Am învățat să îndur greutăți știind că vor trece, am numărat minute, zile …și chiar ani la rând; am învățat să supraviețuiesc fără a avea capacitatea de a schimba circumstanțele și undeva în procesul ăsta mi-am pierdut oarecum simțul puterii de a creea schimbare.

Continui să aștept și în ziua de azi -deși din ce în ce mai puțin, în toate aspectele vieții mele – o perioadă mai puțin agitată în care să pot schimba în cele din urmă un model interior sau persoanele compatibile cu care acesta se poate conecta sau circumstanțe care vor aduce mai puține probleme sau oportunitatea perfectă pentru a face o diferență.

Ce ar însemna să schimb acest obicei definitiv și să aduc viitorul în prezent?

Uneori experimentez un tip de bucurie ca a unui copil ce a descoperit o modalitate să escaladeze tejgheaua înaltă pentru a obține bunătățile ce erau anterior prea sus.
Acesta este un act subversiv, înseamnă că îmi îmbrățișez puterea, eliberarea din cătușele neajutorării, devenind un agent activ în viața mea și dincolo.

E o cale de a trece la episodul următor, trăind ca și cum viitorul (un vis prealabil) e aici, acum.
Sunt momente personale, private, în această alegere, în această nouă posibilitate; câteodată ia forma practicii radicale învățată de curând, practica pierderii timpului pentru X minute / zi.

Trăind cum vreau ca viitorul să fie, înseamnă riscuri enorme în relațiile cu cei din jur, cum ar fi expunerea directă față de oameni ce nu vor aprecia cine sunt, ce fac, cum gândesc, ce simt.
Uneori poate însemna și riscuri materiale, am fost angajat pe salariul minim pe economie în ideea de a-mi asigura continuitatea proiectelor de care sunt pasionat.
Nu am acumulat economii în ciuda veniturilor (!?) încredințându-mă în schimb în ideea radicală că securitatea se află în comunitate și relații și nu în bani , conștientizând riscul de a ajunge într-o zi singur și fără resursele necesare de a-mi asigura existența.

Câteodată înseamnă refuzul de a accepta multe așa zise opțiuni fără câștig, care îmi sunt servite ca tot ce există, concentrându-mă la căi și modalități noi;

Sunt conducerea directă și non-conducerea singurele opțiuni, așa cum suntem ghidați să credem?
Voi continua să depun efortul în a-mi consolida puterea de conducere în același timp invitând și așteptând ca alții să facă același lucru;
Mă pot juca, experimenta, uza orice grup mai mic sau mai mare în a examina cum putem funcționa împreună fără nicio urmă de “ar trebui” sau “trebuie”.

Știu ce aș putea aștepta și ce nu.

A funcționa într-un grup, orice grup, cu sau fără conducere poate foarte ușor rezulta în pierderea abilităților și derapajul către izolare, lipsa de încredere și judecarea celor din jur.

Să trăiești viitorul acum, înseamnă să recunoști că cei ce au avut acces la transformare, prin comunicare (Consiliere) sau utilizând altă metodă, sunt privilegiați.

Alegerea de a nu aștepta înseamnă a mă implica cu responsabilitate în nevoile celor din cercul de interacțiune; înseamnă depășirea oricărei noțiuni de corectitudine în a accepta și recunoaște că pregătirea și experiența îmi oferă un avantaj unic în fața situațiilor delicate, a oricărui declanșator, iar asta îmi crează oportunitatea de a identifica soluții ce servesc nevoile tuturor.

În final, pot înceta în a aștepta persoana potrivită cu relațiile potrivite .pentru ca alții să fie deschiși și receptivi la sugestiile mele, viitorul nu va fi foarte diferit de prezent dacă ne comportăm ca și cum schimbarea e imposibilă sau este posibilă doar după ce s-a întâmplat.

Pot începe să consider că tot ce fac este o posibilă sămânță de schimbare, dincolo de cele mai frumoase vise și să folosesc toate ustensilele accesibile din actuala sferă de influență.

Crearea de relații cu cei cu care interacționez m-a învățat că sfera de influență e întotdeauna mai mare decât realizez și mai mică decât îmi doresc. Dacă voi realiza cu suportul celor din jur să pun în aplicare viziunea mea asupra unei situații specific, atunci voi continua să fac pași în acea direcție.

Un alt viitor poate lua naștere, din nou și din nou în fiecare din actele mele.

Mihai Cristian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ