Timpul e preţios şi de aceea trebuie să-l folosim cu cap

10
5849

Oamenii, în general, au un talent incredibil de a pierde timpul – mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă. Totuşi, se spune că avem doar o viaţă… deci fiecare secundă din viaţa nostră trebuie valorificată – nu? Cel puţin eu aşa gândesc. Fiecare lucru cu care-mi „consum” timp trebuie să merite.

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii.

Hector Berlioz

Ăsta-i adevărul. Timpul clar nu-i un prieten prea bun – ba trece prea repede, ba trece prea încet… şi la urmă oricum ne omoară. În situaţia asta întrebarea este: Cum să valorificăm timpul cât mai bine?

Nu mai pierde vremea cu nimicuri

Chiar eu am prostul obicei de a pierde vremea cu lucruri care nu-s de fapt importante, şi anume cu nervi. Mă enervez foarte uşor când nu reuşesc să-mi ating unul din cele câteva zeci de targeturi ce mi le propun… Dar oare e atât de important UN SINGUR target din moment ce mi-am atins alte câteva zeci? Mă enervez când anumiţi oameni nu-şi fac treaba cum trebuie, dar mă calmez amintindu-mi că dacă vreau ca ceva să fie făcut bine, trebuie să-l fac cu mâna mea.

Ştiu oameni care nu se enervează dar pierd vremea fiind aerieni. Ei uită că au ceva de făcut sau pur şi simplu rămân cu gândul în altă parte.

Genul de oameni pe care eu nu-i suport sunt aceia care pierd vremea plângându-se! Oamenii care stau ore în şir la telefon plângându-se la toate rudele posibile.

Absoarbe ce e folositor, elimină ce nu este şi adauga ceea ce ţi-este unic.

Bruce Lee

Sunt multe „nimicuri” care ne omoară vremea şi care ne fac rău. Ar trebui să ne punem mereu întrebarea: „Oare ce fac eu acuma e chiar constructiv? Mă ajută? Îmi face plăcere?”. Unora le face plăcere să se plângă … dar cu siguranţă nu-i constructiv deloc – ba dimpotrivă, este DISTRUCTIV!

Concentrează-te

Când faci ceva, pentru binele tău, fă-o cum trebuie, concentrează-te. Eu unul sunt un om împlinit când fac ceva aşa cum trebuie – nu în sictir. Poate-s eu perfecţionist în anumite momente, dar faptul că ceva arată la finalul muncii mele bine, mă face fericit, mă face să fiu sigur pe abilităţile mele.

Eu când am de lucru la calculator îmi închid Twitterul, mailurile şi adesea chiar şi messenger-urile – toate astea îmi distrag atenţia. Când citesc pun mobilele pe silent, aprind lumina – chiar dacă-i destulă lumină cât să văd, închid uşa de la cameră şi mă poziţionez cât mai bine.

Fă repede ce nu-ti face plăcere să faci

Am mai zis asta şi într-un alt articol – când avem de făcut ceva ce nu ne face plăcere avem tendinţa de a pierde vremea, de a trage de timp. Când eram prin clasele mici nu voiam să-mi fac temele şi trăgeam de vreme stând cu caietul în faţă şi gândindu-mă la cum mă voi juca mai târziu. Nu era oare mai bine să termin temele repede ca să am timp mai apoi să mă joc cu adevărat – nu doar să-mi imaginez? Ba da, era! :)

Brian Tracy a scris o carte scurtă, dar care te va face să acționezi ori de câte ori îți vine să tragi de timp doar ca să nu începi treaba.

Ea se numește „Începe cu ce nu-ți place„. Vei găsi informații care te vor face să acționezi imediat și care te vor duce la succes.

… şi apoi fă ce-ţi face plăcere să faci, ce te pasionează

Scapă repede de ce nu-ţi place să faci (precum temele) şi apoi fă ce-ţi place cu adevărat să faci. Aici concentrarea vine de la sine, timpul este folosit cu un scop pe care tu-l alegi. În cazurile astea valorificarea timpului e maximă pentru că este vorba de ceva ce te pasionează.

Pe foarte scurt…

1. Nu pierde vremea cu nimicuri şi nu trage de timp când faci ceva ce nu-ţi face plăcere să faci.

2. Concentrează-te şi astfel vei da randament mare.

3. Când ai timp foloseşte-l pentru pasiunile tale – atunci timpul este valorificat la maxim.

10 COMENTARII

  1. ironia sorţii: trebuie să fac o temă stupidă şi inutilă la română şi am intrat pe site să văd dacă s-a mai postat ceva (cu alte cuvinte, îmi găsesc de lucru şi pierd timpul)
    ai dreptate, ar trebui să fac rapid ce nu îmi place şi să folosesc constructiv timpul. uşor de spus, greu de făcut, dar cert este că acum îmi închid pc-ul şi mă concentrez la tema.
    cel puţin pe termen scurt, articolul asta o să îmi fie de mare ajutor. poate îmi va intra şi în obişnuinţă să nu mai pierd timpul :)

  2. Foarte adevarat. Cred ca ar fi foarte bine sa spui intr-un alt articol despre un To do list… in care oamenii sa treaca tot ce cred ca este bine sa fac in aceea zi… Banuiesc ca folosesti metoda nu?

    • E simplu să fii aerian. E uşor şi plăcut. :)

      Nu-ţi mai permite să fii prea des aeriană, ca să simţi ce mişto poate să fie sentimentul ăla de super-productivitate.

      Sfat practic: apucă-te de blogul ăla de pe site-ul tau. :)

  3. Este adevarat ca degeaba te gandesti ca trebuie sa faci un lucru care nu iti place. Aceasta stare nu face decat sa iti consume inutil energia si sa ingreuneze ducerea la bun sfarsit a acestui lucru. Decat sa stai sa te stresezi, mai bine incerci sa te concentrezi asupra lucrului care trebuie facut.

LĂSAȚI UN MESAJ