Timpul și cei 30

0
801

Cred cu tărie că universul este guvernat de o lege a compensaţiei. Ea ne permite să avem un echilibru pe parcursul poposirii noastre pe pământ. Nu putem avea tot ce ne dorim dar nici nu vom avea parte de toate nenorocirile posibile la un loc.

Până la vârsta de 30 de ani am întâmpinat multe variabile care mi-au schimbat percepţia asupra vieţii, încercări prin care am trecut datorită alegerilor pe care eu le-am făcut pentru mine. DA ! mulţi oameni spun ca aşa ţi-e scris de SUS, eu însă sunt sigură că alegerile pe care le facem ne influenţează cursul vieţii. Cu toate astea, norocul nu m-a părăsit niciodată.

Şi iată că: viaţa la 30 de ani văzută prin ochii mei, simţită cu fiecare bătaie a inimii, clipe de fericire, incertitudine şi regrete trăite şi retrăite până acum…… viata la 30 de ani este mai frumoasă decât viaţa la 20. Dacă ar fi posibil, m-aş mai întoarce doar în anii copilăriei, ai inocenţei. Să mai inspir o dată fericirea şi siguranţa de care am avut parte.  Nu îmi lipsesc perioadele de adolescenţă şi de răzvrătire emoţională. Dragilor ! aş renunţa fără să-mi pese la dragostea puerilă din adolescenţă, la timpul preţios pe care l-am dăruit iubirilor platonice din acea vreme şi mai târziu a iubirilor care credeam că vor duce la un rezultat fericit. Alegerile mele le-au permis unor persoane să facă parte din viaţa mea în pofida faptului că nu meritau atenţia, timpul şi dragostea mea, chiar dacă şi aceste momente siropoase au ajutat la maturizarea personalităţii mele.

Aşa cum spune o vorbă din popor : ” dă-mi Doamne mintea de pe urmă ! ” Dacă aş putea schimba ceva, ei bine, aş petrece mai mult timp în preajma cărţilor, acum nu mai am timp să citesc. Aş investi în relaţia cu fratele meu, în prezent îl văd rar şi atunci puţin, fără confidenţele de altă dată, fără glumele noastre şi veşnic înconjuraţi de alte terţe persoane. Aş investi în libertatea mea, să îmi fi permis eu însămi libertatea si curajul de a pleca în tabere cu alţi copii pentru că oricât m-ar fi încurajat părinţii, eu am considerat că nu pot şi am renunţat uşor la plăcerile copilăriei ulterior ale adolescenţei. Mi-a fost teamă să mă bucur de viaţă, să experimentez şi să cunosc oameni noi. Am vrut sa nu supăr, să nu deranjez. Am fost copilul cuminte, prea cuminte şi şters.

Acum când ma uit în urmă, îmi dau seama ca reacţiile mele au fost bune la momentul potrivit, la acea vârstă fragedă, dar nu pentru maturitatea cu care privesc în acest moment. Experienţele ne modelează !

Din toată viaţa mea le simt lipsa părinţilor mei care locuiesc departe şi a oraşului natal în care mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă, şi nimic nu îmi poate alina dorul. Poate că nimeni nu mă înţelege cu adevărat. Sufletul meu tânjeşte după ei ! Să-i văd, să îi sufoc cu dragoste şi atenţii cât să-mi ajungă pentru toată viaţa.

Zarurile au fost aruncate cu fiecare decizie luată. Istoria vieţii mele a fost deja aşternută pe paginile trecutului. Îmi permit să-i povăţuiesc pe cititorii care parcurg acum aceste rânduri să nu se limiteze, să nu le fie frică de viitor. Să dea frâu liber sentimentelor si să traiască aşa cum îşi doresc, pentru ca timpul trece şi nu ne întreabă dacă ne mai poate păsui. Trăiţi ca şi cum abia descoperiţi lumea şi ca să aveţi ce le povesti prietenilor şi nepoţilor. Când vă veţi uita în urmă să nu stiţi ce este regretul, când veţi arunca ochii peste fereastra trecutului, să simtiţi cum vă inundă starea de bine, fericirea şi sentimentul că aţi luat decizii bune.

Timpul ……… căci de la el am învăţat că nu trebuie pierdută clipa, că oamenii vin şi pleacă, rămân doar cei dragi dar şi aceia ne părăsec într-un final. Timpul m-a adus aici, mai puternică, conştientă de feminitatea mea, înţeleaptă şi dornică să îmi trăiesc viaţa mai intens ca niciodată.  Frumoşii ani de până la 30 sunt ani de teste, de încercări menite să facă din noi, de la copilul răsfăţat la adolescentul idealist şi mai apoi la adultul încercat de viaţă, un om pregătit să primească tot ce este mai bun, rezultatul muncii şi al aşteptărilor sale, căci după 30 de ani, urmează cireaşa de pe tort: eşti un om împlinit !

Da, acum am înţelepciune necesară pentru a-mi trăi viaţa fără să mai sufăr că poate alţii nu au această sansă, fără să mă simt vinovată ca eu mă pot bucura de ea, de oamenii din jurul meu şi de fiecare răsărit şi apus.

Şi dacă studiile, cariera, familia şi prietenii au fost fiecare la timpul lor pe primul loc, ei bine….. copii sunt cel mai frumos dar de la viaţă, cel mai gingaş gând cu care te trezeşti dimineaţa, cel mai important motiv pentru care merită să lupţi.  Am un copil minunat, doar este al meu. Nu contează prin ce trec, el este acolo sa imi dea putere, îl văd şi îmi amintesc: totul va trece, merită orice sacrificiu !

Aşadar, îmi deschid sufletul şi braţele, căci timpul nu mă aşteaptă şi 30 de ani este cea mai frumoasă vârstă !

Un text de Isabela Manea

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ