Toate drumurile duc la acceptare

0
737

Mi-am dat seama recent că toată viața mea am încercat să fiu altceva decât sunt. Încercam să fiu după cum mi se părea că aș primi mai multă iubire.

Nu am făcut lucrul acesta intenționat și nici pentru că aveam vreun obiectiv ascuns de a fi cea mai populară din “parcare”. Am făcut lucrul ăsta pentru că îmi era teamă să fiu eu.

“Eu” nu eram destul de inteligentă sau interesantă sau informată. “Eu” eram stângace – la propriu și la figurat, eram ciudată și colerică. Eu nu eram ok.

Așa că eu trebuia să mă străduiesc să fiu altcineva. Să zambesc la glume pe care nu le ințelegeam – că doar nu eram proastă să spun asta, să mă imbrac așa cum nu eram, să mă sperii de mine și să ii privesc ca pe niște ciudați pe cei care mă apreciau și mă iubeau.

Eu nu mă iubeam pe mine. Eu nu mă înțelegeam pe mine. Eu trăiam un efort continuu de a mă croi după chipul si asemănarea oricărui era interlocutorul meu. Doar așa eram în singuranță. Atunci când zâmbeam și aprobam. Un fel de “da, domnule” într-o formă mai voalată. Atât de voalată încât nici eu nu îmi dădeam seama.

Până într-o zi. Când am intrat adânc în mintea și inima mea, am tras puternic aer în piept și m-am uitat în spatele zidului de teamă. Și uite așa, ușor, l-am surpat. Cărămidă cu cărămidă, el a început să se dărâme. Procesul ăsta încă nu s-a incheiat. Dar e ok, a fost construit în ani de zile.

Poate vă întrebați de unde a venit el. Sau poate vă întrebați dacă cumva, incognito, el este și în voi.

Să vă spun cum aflați: v-au bătut cumva părinții? v-au promis lucruri pe care apoi nu le-au făcut? v-au pedepsit? v-au spus că nu ați fost copii buni? că i-ați dezamăgit? că nu sunt mândri? v-au micșorat reușitele pentru că “un șut în fund e un pas înainte”? s-au uitat la voi ca la niște mici ciudați când făceați vreun tantrum? sau poate v-au spus să nu îi faceți de râs?

Dacă marcați măcar câteva întrebări de acest gen, aveți și voi zidul. El nu este altceva decât neacceptare, neiubire, neînțelegere de sine pe care părinții v-au transmis-o cu fiecare “nu ești”, “nu faci”, etc.

Dar e ok, să știți. Eu am marcat cam toate întrebările de mai sus și tot am reușit să îl zgâlțâi. Sper să vă dărâmați zidurile, cât mai mulți. În spatele lor suntem de fapt noi. Iar zidurile ăstea de care vorbesc, mai au un nume. Li se spune “ego”.

Pentru cei care vă doriți să și lucrați la “zid”, noi organizăm un Bootcamp despre care puteți afla aici. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ