Tu crezi în coincidenţe ciudate? În hazard? În destin?

10
276

Acesta nu e un articol clasic, nu este un articol plin de cuvinte care să te motiveze pe tine, cititorule, sau de mici povestioare în care să te regăseşti. Nu vreau să fie nici măcar un monolog. E de fapt o întrebare la care aştept cu nerăbdare răspunsul tău, şi al tău… da, şi al tău.

Înainte să-ţi adresez întrebarea asta, citeşte-mi mica povestioară care m-a pus pe gânduri:


“5 zile de august la Paris în compania cele mai bune prietene, mama. Ce poate fi mai frumos decât oraşul iubirii, oraşul luminilor, oraşul romantismului? Hotelul nostru se afla nu departe de frumosul centru al Parisului. Toata ziua cu harta în mână, am descifrat oraşul numaidecât.

Mama s-a lăsat pe mâna mea şi bine a făcut: în cele 5 zile am reuşit să vedem enorm de multe lucruri. Dimineaţa 1 obiectiv turistic, la prânz pauza de masă, de preferat în Place de la Concorde sau la vreo cafenea mai mult decât drăguţă, după amiază alt obiectiv turistic, seara străbăteam bulevarde, străduţe, alei.

Drumul de la hotel la staţia de metrou era de doar 5 minute, însă mă purta mereu prin faţa unei frizerii micuţe, clasice, tipic pariziană. În prima zi nu am observat nimic, apoi însă, l-am zărit pe frizer. Un tip până în 30 de ani, cu parul negru, scurt, el brunet, maxim 1.85. Mi-a plăcut, m-am uitat lung la el… el nu m-a văzut.

Abia aşteptam să vină seara, să mă întorc la hotel să îl văd. Surpriză! La drumul de întoarcere m-a observat şi el, uitându-se lung la mine. Aşa au decurs şi următoarele 2 zile, când în cea de-a 4-a zi ne-am zâmbit reciproc, a dat să vină spre mine, dar am întors spatele şi am plecat.

În ultima zi m-am trezit decisă să îi vorbesc. M-am dus la frizerie şi… era închis. Seara plecam… Am plecat fără să îl mai văd. Îmi părea rău. Uneori mă mai gândeam cu jiind la franţuzul meu drăguţ şi misterios.

La 4 luni după m-a găsit pe Facebook. Cum? Nu am nici cea mai mică idee… Apoi a dispărut.. iar. Ca după alte 5-6 luni să dau nas în nas cu el în Bucureşti, total întâmplător…”


Tu crezi în coincidenţe ciudate? În hazard? În destin?

10 COMENTARII

  1. În coincidenţe da, în destin nu prea. Acum câţiva ani am fost 3 zile la Berlin. În prima zi m-am plimbat prin centrul oraşului şi când am intrat într-o librărie… văd acolo pe cineva cunoscut. L-am studiat mult, pentru că pur şi simplu nu înţelegeam coincidenţa, şi mi-am dat seama că întâlnisem acea persoană în Turcia. What are the odds? :-)

  2. As zice ca ar fi mult mai frumos daca poveste ar lua o alta intorsatura, si fiind cu gindul unul la altul o perioada lunga in cele din urma sa iasa ceva mai concret, mai durabil, mai sigur. Dar asa e o poveste obisnuita, care se intimpla cu multi… De aceea incearca sa o faci diferita, daca nu te-ai casatorit intre timp :)!

  3. Asta, draga mea, se numeste legea atractiei.In momentul in care ne dorim ceva cu adevarat tot Universul lucreaza pt a ne indeplini dorinta. Asa spune aceasta lege care ,crede-ma, este adevarata! Si apropo: ai zis ca ai Facebook-ul lui deci nu vad ce te tine sa nu il contactezi! Nu lasa lucrurile sa treaca pe langa tine. Aceasta lege functoneaza fie ca suntem fie ca nu suntem constienti de ea, dar eu cred ca in momentul in care suntem constienti efectul ei este maxim!

    • Aveam contul lui de Facebook. Dar a disparut, l-a sters, nu stiu ce s-a intamplat pentru ca nu am mai dat ulterior de el:(…Mi-am propus ca vara viitoare sa ajung iar la Paris si sa ma duc la frizeria respectiva…macar sa il salut daca il mai gasesc pe acolo…

  4. Coincidentele nu sunt intamplatoare , iar intamplarea nu este tocmai intamplatoare in viata noastra …..
    ” În lume nu se petrece nimic întâmplator, totul se face în baza necesitatii” – Baruch Spinoza

LĂSAȚI UN MESAJ