Un loc în care există oameni fără probleme

7
1956

– Am o problemă.

Tânărul tocmai venise la doctorul Norman Vincent Peale de pe Fifth Avenue din New York, îl apucase pe aceasta de revere şi îi spusese:

– Domnule doctor, vă rog să mă ajutaţi. Nu pot face faţă problemelor. Sunt prea mari!

– Uite, zise doctorul, trebuie să ţin un discurs. Dacă îmi dai drumul la revere, îţi voi arăta un loc în care există oameni fără probleme.

– Dacă puteţi face asta, spuse tânărul bărbat, aş da orice să merg acolo!

– S-ar putea să nu vrei să ajungi acolo, zise doctorul, după ce vei vedea locul. Este doar la două străzi departare.

Merseră la cimitirul Forest Lawn şi doctorul Peale spuse:

– Uite, sunt 150.000 de oameni aici. Întâmplător, ştiu că nici unul dintre ei nu are nicio problemă.

7 COMENTARII

  1. toti avem probleme. intradevar numai in acel loc sunt oameni care nu mai au probleme. cineva mi-a zis odata ca daca spui ca ai o “problema”, atunci sigur ai. important este sa nu folosesti cuvantul problema. mai bine spui “situatie” sau orice alt cuvant, si deja ai sa vezi solutiile.

  2. Mă mir cum de nu ai pus un indicator cu ieşirea din România însă destul de inspirată şi această idee, îmi place acest post, sper că vei veni mai des cu astfel de posturi.

  3. Acesta este primul articol care mi-a displacut . Poate e vina mea si nu vad legatura dar , nu mi se pare adecvata asociera cimitirului cu oamenii lipsiti de probleme deci fericiti. In primul rand nu asociezi oamenii , viata cu cimitirul …

    • E o poveste găsită într-o carte veche am impresia. (am copiat-o acum mai mult timp).

      Mi s-a părut foarte dur, într-adevăr, dar totodată real. Oamenii, deși morți, există… în cimitir, ca morminte, sau poate chiar în sufletul nostru. Iar ei, cel puțin din punctul nostru de vedere, cu siguranță nu au probleme.

      Mie, repet, mi se pare o asociere dură, dar necesară și reală.

LĂSAȚI UN MESAJ