Valorile care creează o echipă extraordinară

0
314

Într-un interviu recent, Mark Zuckerberg a spus că el angajează după un singur criteriu: dacă și-ar dori să lucreze el pentru persoana pe care o angajează.

Ideea lui mi se pare una dintre cele mai bune inspirații pe care am găsit-o când vine vorba despre cum să alegem echipa cu care să lucrăm.

Eu sunt antreprenor de start up social. Asta înseamnă că o bună parte din drumul pe care îl parcurg zilnic îmi este necunoscut. Supraviețuirea inițiativei mele ține de o echipă unită, flexibilă, dedicată misiunii noastre.

Mai mult decât atât, eu cred în echipa perfectă. Cred că oamenii potriviți fac minuni, iar cei nepotriviți pot strica ceva, oricât de bun este lucrul respectiv.

Deci, iată care sunt valorile care mă ghidează atunci când construiesc o echipă cu care să lucrez de drag:

  1. Într-o echipă echilibrată există transparență, iubire, înțelegere, egalitate și respect reciproc. Nu uitați că dragoste cu sila nu se poate, iar banii sunt cea mai proastă motivație pentru un angajat. Ei nu vor sta niciodată prea mult într-o echipă, iar omul respectiv nu va avea niciodată eficiența unuia îndrăgostit de ceea ce face.
  2. Și apropo de bani, eu nu angajez niciodată un om care vine la birou pentru salariu. Eu nu lucrez cu mercenari, ci cu pasionați. Excelența vine din iubirea pentru un domeniu anume.
  3. Dacă vrei să lucrezi cu mine, suprinde-mă. Îmi place să lucrez cu intraprenori, sunt cei mai faini oameni. Nu mă las până nu găsesc acest tip de om pentru fiecare poziție. Deci, când îmi trimiți cv-ul, te rog să fie autentic, creativ, să înțeleg că ți-a păsat cât să te străduiești. Și zi-mi ceva personal. Să înțeleg că ne-ai urmărit și până acum.
  4. Tu ești expertul, nu eu. Deși nu am nicio problemă cu a angaja oameni fără experiență, îmi place să văd un om care se informează și știe care sunt următorii pași. Nu te uita la mine ca la o Mecca de soluții că nu-s oracol. Regula pe care o avem în birou este: vii cu o problemă, vreau să vii și cu minim 2 soluții.
  5. Atitudinea este totul, restul e fum. Am angajat oameni bine pregătiți, despre care eram sigură că vor avea rezultate fantastice. Nu au performat mai deloc. Obiectivul lor era să vină de la 9 și să plece la 6, să nu fie deranjați în weekend și în general să lucreze cât le este pătrățică.
  6. Iubește misiunea, nu antreprenorul. Nu am nevoie de fani sau aprobatori în echipă. Am nevoie de oameni care să adere și să adopte misiunea noastră cu tot sufletul. Asta însemnând chiar să mă contrazică pe subiecte legate de ceea ce facem.
  7. Tu cum privești eșecul? Mai ales într-un start up, este important să lucrezi cu oameni pozitivi și puternici emoțional. Primim multe refuzuri, uneori nici nu primim răspuns. De multe ori nu știm nici noi cum să procedăm cel mai bine. Testăm și învățăm. Nu este deloc ușor, deci este important să lucrez cu oameni care au încredere în ceea ce fac și perseverență continuă.
  8. Tu cum te înțelegi cu ceilalți? Am învățat că, înainte de toate, relațiile cu ceilalți sunt esențiale pentru a trasa granița dintre succes și eșec. Așa că oamenii din jurul meu trebuie să aibă – sau să fie dispuși să învețe – care sunt premisele relațiilor de succes.
  9. Suntem în asta împreună. Suntem la început cu toții, mai greșim, învățăm, ne enervăm, punem suflet, continuăm. Uneori suntem obosiți și mergem acasă sau ieșim câteva ore la o plimbare. Dar înainte de orice, eu renunț cu greu la colaborarea cu un membru al echipei. Asta a avut și dezavantaje, bineînțeles. Însă pe măsură ce rafinez procesul de selecție, gândirea asta ajută mult în a crea o echipă empatică, unită, iubitoare.
  10. Te angajez dacă aș lucra pentru tine. Da, Mark are o idee excelentă pe care am început să o urmăresc de curând. Revin cu detalii când prind experiență cu ea.

Însă criteriile astea sunt complet personale. Și cred că fiecare echipă se creează în jurul persoanei care inițiaza start up-ul. Dar mai cred că în orice domeniu este loc de oameni pasionați, de o misiune bine conturată și de respect. Este doar o chestiune de explorare, testare și perseverență.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ