Vrei o casă cu adevărat inteligentă? Verifică mai precis cât consumă!

certificat energetic

În ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe așa zise case inteligente. Tehnologia a avansat atât de mult, încât ne putem controla casele de la distanță, prin internet și telefon.

Multă lume se arată încântată de perspectiva de a-și aprinde sau stinge lumina, centrala, mașina de spălat sau televizorul cu o simplă aplicație de pe telefon.

Ideea eficientizării energetice a caselor n-a făcut, din păcate, atâta vâlvă, deși Uniunea Europeană a impus țării noastre o reducere cu minim 27% a consumului de energie până în 2030.

Casă modernă, casă eficientă energetic

Ideea casei inteligente și eficientizarea energetică nu se exclud. Tehnologia a fost creată atât pentru confortul personal, cât și pentru a preveni pierderile de energie electrică, gaz sau apă. Problema este că, de multe ori, pierdem din vedere sau neglijăm renovarea și eficientizarea energetică a caselor, apartamentelor, spațiilor comerciale sau birourilor pe care le deținem, în favoarea dotării lor cu ultimele gadgeturi, ultimele tipuri de senzori, tehnologie cool și la modă și uităm să facem o verificare anuală sau măcar bianuală a țevilor de apă caldă, a mijloacelor de încălzire, a becurilor folosite, a izolațiilor etc.

Ce înseamnă eficiență energetică?

Eficiența energetică înseamnă în realitate un consum cât mai mic de carburanți pentru încălzire, un consum cât mai redus de energie electrică, sisteme de ventilație eficiente, izolații intacte, clădiri amplasate eficient, ferestre etanșe, pereți cu grosime adecvată și tot așa. Într-un cuvânt, pierderi minime și eficiență maximă.

Casele confortabile, economice, ecologice, care nu risipesc resurse prețioase și care nu ruinează financiar proprietarii sau chiriașii sunt casele viitorului.

Conștientizare, renovare și economie de resurse

Obligativitatea obținerii unui certificat de performanță energetică pentru a putea vinde sau da în chirie o casă sau un apartament și impunerea prin lege a afișării certificatului energetic în clădirile vizitate în mod frecvent de public, indiferent de natura proprietătii lor (restaurante, birouri, școli, grădinițe, spitale etc) a dus la conștientizarea ceva mai acută a faptului că eficiență energetică înseamnă în realitate facturi reduse și mai mulți bani în portofel.

Astăzi, clădirile noi trebuie construite conform normelor de eficiență energetică pentru a se încadra într-o clasă energetică superioară (aceste clase sunt de la A la G, cu A fiind casele cele mai eficiente energetic, G fiind cele mai ineficiente).

În timp, se va ajunge ca pentru aproape toate imobilele să existe câte un certificat de performanță energetică.

În prezent, anumite categorii de construcții (puține, este adevărat) sunt exceptate de la necesitatea existenței acestui document (lăcașurile de cult, clădirile cu valoare istorică sau arhitecturală deosebită, care pot fi doar restaurate, nu modernizate etc.).

Ai o casă de vânzare? Solicită un certificat energetic!

Să presupunem că vrei să-ți vinzi apartamentul sau casa. Care sunt pașii de urmat în obținerea certificatului energetic? Acest document poate fi eliberat doar de către auditori energetici atestați de gradul I sau II.

Auditorii de gradul I pot elibera certificate de performanță energetică pentru toate tipurile de clădiri – birouri, spații comerciale, școli, spitale etc. și pot realiza audit energetic.

Auditorii energetici atestați de gradul II pot elibera certificatele numai pentru un anumite tipuri de imobile (case, apartamente).

Acest act se emite în baza unei vizite de lucru și a calculelor realizate în baza parametrilor măsurați pe perioada vizitei de lucru și din documentele imobilului.

Prețurile pentru acest document în București pornesc de la circa 130 lei pentru o garsonieră și circa 200 lei pentru un apartament, dar variază de la o firmă la alta.

Documentul se va elibera în 24-48 ore sau mai mult, în funcție de firmă, aglomerare, perioadă din an etc.

Toate detaliile se stabilesc de la caz la caz telefonic sau la o întâlnire față în față cu auditorul.

Actele necesare pentru obținerea certificatului energetic pentru apartamente sunt planul de cadastru cu dimensiunile camerelor și ferestrelor sau releveul apartamentului atunci când planul de cadastru nu există.

Cum ajungi la o casă eficientă energetic

Dacă ai deja o casă sau un apartament și suspectezi sau știi deja că nu este eficientă energetic, poți solicita un audit energetic. Un audit energetic îți va arăta exact cum se utilizează energia în casa ta, care sunt locurile pe unde se pierde și cum poți reduce aceste pierderi și costurile de consum asociate.

Dacă ai în plan o renovare de proporții, auditorul energetic îți poate indica surse și metode noi de eficientizare, metode prin care poți folosi energie regenerabilă, variante și modalități prin care poți scuti bani și poți avea o casă cu adevărat inteligentă, eficientă, curată, sănătoasă și confortabilă pentru generațiile viitoare.

Invitat
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE