Interviu cu Dorin Chivu

Pe Dorin l-am cunoscut total întâmplător, așa cum mi se întâmplă adesea să cunosc oameni faini. Este genul de om cu care stai la masă și discuți de toate, dar argumentat, nu oricum!
E un perfecționist nevindecat, care pare că mereu știe foarte clar ce vrea. Este omul căruia e cel mai bine să-i ceri feedback – căci e dur, sincer și constructiv – așa cum trebuie. :)
Azi i-am pus câteva întrebări pentru că el n-are șef, ci are o afacere doar a lui – AirHost – prin care oferă găzduire web. Și cum trendul general din ultima perioadă este cel de a demisiona și a-ți face o afacere proprie, sper că interviul acesta să vină pentru mulți la momentul potrivit.
1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…
Am 29 de ani, sunt ușor perfectionist și lucrez în domeniul IT pentru mine și pentru alții – dar mai ales pentru alții. Mă dau cu bicla, îmi place să înot, să citesc și să gătesc. Și în tot acest timp mă bucur de ADD – attention deficit disorder, adică deficit de atenție.
2. De cât timp ești propriul tău șef?
La 14 ani am început să lucrez într-un internet cafe în cadrul căruia, ulterior, în 2003, am devenit patron. La acel internet cafe am învățat bazele lucrurilor pe care le știu acum despre IT – am fost autodidact. Am avut ulterior diverse proiecte online eșuate – precum magazine online – și apoi m-am axat pe servicii web. Pe scurt: din 2003 sunt propriul meu șef.
3. Concurența de pe piață este imensă – cum faci față și de unde găsești clienți?
Fac față pentru că nu mă bat parte în parte cu restul concurenților. Nu mă lupt cu ei pentru un număr cât mai mare de clienți – ci prefer să ofer servicii de calitate. Cei mai mulți clienți îmi vin din recomandări. N-am avut clienți nemulțumiți, ci cu pretenții. Cred că dacă îți faci treaba bine, munca ți-este răsplătită – și o bună răsplată este o recomandare dintr-o vorbă bună.
4. Cum decurge o zi normală de om care n-are șef, ci are propria sa afacere?
Mă trezesc la cât am chef – în general între 7:30 și 8:30. Îmi fac un ceai negru, mica rutină de bloguri și site-uri de știri și apoi încep să muncesc. Îmi aloc aproximativ o oră de navigat pe internet la ceai. Apoi îmi fac taskurile din agendă. Ele se rezolvă doar când le tai din lista de taskuri. Mailuri, telefoane – în funcție de ce-mi oferă ziua respectivă. Uneori n-apuc să mănânc, alteori frec menta. Sunt zile și zile.
5. Te pasionează ceea ce faci? Putem spune că ești pasionat de internet?
Sunt pasionat de IT. Îmi place să lucrez pentru proiectele mele sau pentru clienți care-mi dau o oarecare libertate, care mă pun să gândesc – un client care să nu vrea chestii banale. Uneori, într-adevăr, sunt nevoit să fac și lucruri banale – și în aceste lucruri banale nu pot pune pasiune, dar trebuie să mă asigur rezultatul final este de calitate.
Un exemplu de pasiune și entuziasm a fost cu AirHost, când m-am bucurcat de 1% inspirație și 99% transpirație.
6. Ce sfaturi ai pentru un om care vrea să-și facă o afacere de unul singur?
În primul rând trebuie să facă ceea ce-i place – căci dacă nu-i place, o face doar pentru bani. Înțeleg lucrul acesta, dar treaba făcută fără plăcere și pasiune nu este de calitate. Am avut, chiar și eu, proiecte care au eșuat lamentabil, sau pe care le-am abandonat – și nu mi-e rușine să recunosc.
Motivează-te sau găsește acel lucru care te face să te auto-motivezi și să-ți depășești temerile. Gândește și răzgândește – întoarce un lucru pe toate părțile posibile și imposibile. Încearcă să vezi un lucru din toate unghiurile posibile. După ce termini trebuie să fii mereu pregătit pentru neprevăzut.
7. Ai un mesaj pentru cei care au un șef și nu sunt mulțumiți de el?
Să-și facă treaba bine ca să n-aibă nimeni ce să le reproșeze. Iar dacă șeful e cretin – fie suporți, fie schimbi jobul, variantă de mijloc nu există.
8. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?
„Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc.” – Octavian Paler