• Ce NU spunem când ne vorbim

    IMG_0741 copy

    Să ne imaginăm că stăm amândoi la o cafea ( de preferat a mea să fie cu puțin lapte de soia și un drop de miere), și în timp ce eu mă uit prin tine când tu vorbești, mă opresc și zic: Doamne,  ce dinți galbeni ai.

    Vorbesc serios. Imagineaza-ți scena asta și gândește-te cum ai reacționa.




  • Găsește-ți o pereche și fă exercițiul ăsta simplu

    Găsește-ți o pereche și fă exercițiul ăsta simplu

    Secrete – sursă

    Mai mult dintr-o joacă am descoperit un mic exercițiu de schimbare a atitudinii. Vorbeam acum o săptămână cu o prietenă pe internet și am realizat că mi se plângea că avea o zi groaznică. E ok, și eu am momente când mă plâng. Uneori e bine să te descarci sau să rogi pe cineva să te asculte puțin și să-ti ofere un sfat.

    Chiar dacă nu ajută cu adevărat, îți dă o senzație bună…

    Atunci i-am zis tipei: Totuși, zi-mi despre ceva ce ți-a plăcut la ziua asta groaznică a ta.

    Și tipa s-a blocat oleacă, nu prea știa ce să-mi zică. De fapt mi-a spus că nu crede că s-a întâmplat nimic bun …

    I-am povestit apoi cum, dacă vrem, putem găsi ceva bun în absolut orice întâmplare rea.




  • Lecția de marketing de la tataia Gică

    Lecția de marketing de la tataia Gică

    M-a oprit odată un puștiulică pe stradă, nu de mult, acum vreo doi ani. Și avea puștiulică de vânzare trandafiri “La 5 lei, șefule!”, zicea.

    Instinctiv am vrut să-l ignor, deși eram cu prietena mea de mână. Nu-i cumpăr niciodată flori așa, pe stradă, de la puștiulici ciudați.

    Dar tipul ăsta, puștiulică ăsta, a reușit, din două propoziții, să mă facă să mă simt ca ultimul om față de prietena mea dacă nu-i ofeream o floare de-a lui pe loc. Am apreciat pe loc aptitudinea lui de vânzător. 11 anișori avea. În ultimii doi ani l-am tot văzut și l-am tot salutat. M-a mai prins de câteva ori cu prietena.

    Fără să-și dea seama anumiți oameni au cunoștințe foarte bune și naturale în marketing. Iată lecția de marketing de un minut de la tataia Gică oferită de Alex Gavriliu.




  • Tu crezi în ceea ce faci?

    Tu crezi în ceea ce faci?

    Vânzător (sursă)

    Nu am avut niciodată parte – și sper să nici n-am – până acum de un interviu de angajare. Când m-am dus să mă angajez, m-am angajat fără interviu. Angajatori m-au luat și gata, fără să mă întrebe prea multe întrebări “pe lângă subiect”.

    M-au întrebat: “Știi să-mi faci un magazin online și îl faci în 6 luni să aducă bani dacă noi avem produsele astea?”

    Și eu am răspuns: Da.

    Și cam atât.

    Nu am primit întrebarea “Unde te vezi peste cinci ani?” sau “Care-i rutina ta zilnică în perioada asta?” sau “Cu ce se ocupă soția ta?” – nu că aș avea soție, dar aud că și asta-i o întrebare care se poartă, mai nou.




  • Viața de după eșec

    Viața de după eșec

    Să ne imaginăm un șcenariu.

    Din păcate nu te afli printre cei care s-au născut cu o pasiune înrăită pentru nimic și când ai intrat la facultate nu te-ai numărat printre ciudații ăia care ridicau instant mâna cu “eu asta am visat dintotdeauna”, “este un domeniu foarte promițător”, “nici nu ma născusem și știam că vreau să devin avocat”.

    Bla. Bla. Bla.

    Niciodată nu ai știut să răspunzi la întrebarea unde te vezi peste cinci ani și, după ce ai terminat facultatea, ai stat ca fraierul cu diploma și cafeaua de la dozator în mână, și te gândeai tu, încotro. Cine plătește chiria, metroul și mofturile din weekend. Ai aplicat la multe joburi, dar parcă nu te potriveai nicăieri. Parcă nu era să fie.

    Băi, și ce crezi. Într-o zi, te trezești singur în avion, de nebun, cu câteva haine în geamantan și  Dumnezeu înainte.




  • Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte

    Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte

    Mâna întinsă – București 2014 – Dragoș Asaftei (sursă)

    Ieri spuneam că acum aproximativ opt ani am descoperit o pasiune pentru litere, pentru cuvinte, pentru a scrie. Acum opt ani nu știam să pun virgulele corect, nu știam să pun cratimele corect – acum însă trăiesc din ceea ce scriu. Adică scrisul este sursa mea principală de venit.

    Dar în cei opt ani, printre multe alte lecții interesante de viață, am înțeles că oamenii se hrănesc nu doar cu mâncare, dar și cu energie. Bun, poate vorbesc puțin prea metaforic acum. Oamenii se hrănesc cu tot felul de energii – un exemplu ar fi credința. Cunosc oameni care fără credința într-un Dumnezeu (indiferent de religie) ar fi complet diferiți. Cunosc oameni care fără entuziasm ar fi nimic. Oameni care se hrănesc cu entuziasmul celor din jur și devin entuziasmați la rândul lor. Churchill parcă spunea că entuziasmul este contagios.



Mai sunt multe pagini motivaţionale: