Cum să fii bolnăvicios, sărac și prost – sau ești deja?
Salut, mă numesc Ariel și am 21 de ani. Am fost angajat de două ori în viața mea – o dată pe vremea când eram în liceu și a doua oară după ce am terminat cu succes liceul.
În total am fost angajat sub 8 luni de zile.
La prima slujbă îmi convinsesem șeful că eu nu trebuie să vin la birou căci pot face totul din vârful patului sau din China dacă-mi doresc. El era mulțumit de ce făceam, eu eram mulțumit de plată. Proiectul mi-era pe plac și eram mai motivat decât colegii mei care veneau zi de zi la birou. N-are sens să adaug că eram și mai eficient ca ei, nu?
Proiectul s-a încheiat și m-am angajat apoi într-un birou, de la 9 la 18. Și la început am dat randament, căci ceea ce făceam mă pasiona, dar apoi s-a întâmplat ceea ce se numește „moartea pasiunii” – combinația timp + salariu + lipsă de flexibilitate = stres și automat moartea chefului de muncă, moartea pasiunii.
Nu-mi făcea plăcere să iau autobuzul dimineața la muncă, să stau până târziu la birou sau să nu-mi permit o plecare spontană în vacanță. Eram prost și, inexplicabil, bolnăvicios. Sărac financiar nu eram, dar eram sărac din toate celelate puncte de vedere. Da, din păcate, banii n-aduc fericirea și nici nu o pot cumpăra.
Și nu slujba sau firma la care lucram era vinovată pentru ceea ce se întâmpla cu mine, ci eu eram vinovat în totalitate. Eu și acest sistem inventat acum nu foarte mult timp – programul neflexibil, de 8 ore.
Am demisionat și mi-am urmat pasiunea pe care mi-o urmez, de fapt, chiar și în clipa în care scriu acest text dintr-o cafenea din centrul vechi al Bucureștiului. În tot acest timp cea mai mare parte a populației „muncitoare” este la birouri pentru prima dată pe anul acesta – căci e luni. Ah, ce bine mă simt! Ce liber mă simt! Ce bogat mă simt! 🙂
Azi cred cu tărie că nu mă voi întoarce niciodată la un birou. Voi lucra, dacă este cazul, pentru alții, dar voi avea grijă să nu fiu prost.
Acestea fiind zise, vreau să vă las cu un pasaj dintr-o carte ce mi-am cumpărat-o recent, „Ghidul leneșului” – pasaj cu care nu vreau să atac pe nimeni, dar oricine se simte ofensat ar trebui să știe că se simte cum se simte pentru că se regăsește și ar trebui să facă o schimbare. 🙂
„Nu, cei ce se scoală devreme nu sunt sănătoși, bogați și deștepți. Ei sunt deseori bolnăvicioși, săraci și proști. Ei îi slujesc pe cei care se scoală târziu. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la fețele trase, disperate, ale celor care călătoresc cu metroul în metropolele marilor națiuni industraizate – Londra, Tokyo, New York – între orele 8 si 9. Sunt sănătoși? Bineînțeles că nu. Bogați? Nici vorbă, altfel nu s-ar afla în metrou la o asemenea oră. în realitate, lucrătorii cel mai prost plătiți manifestă tendința de a fi cei care călătoresc cel mai devreme. Deștepți? Cum să fie, dacă preferă să facă naveta în felul acela? Dacă vreți sănătate, bogăție și fericire, primul pas este să aruncați pe fereastră ceasul deșteptător!”
Nu spun că demisia este soluția, ci că ar trebui să fim atenția la ce compromisuri facem.
Vă recomand cartea (care e la 40% reducere) și vă salut de aici, din „biroul” meu din centrul vechi. 🙂
