Cu toţii suntem născuţi având propriul nostru corp fizic şi propria energie. Organul răspunzător pentru conştientizarea şi uitilizarea acestuia este creierul. Încă de la începutul existenţei noastre învăţăm cum să ne folosim cele cinci simţuri: gustul, văzul, mirosul, auzul, pipăitul. Ne folosim creierul pentru a ne controla corpul.

Cât de bine crezi că ţi-ai folosit mintea pentru a-ţi controla corpul? Avem informaţia conform căreia oamenii folosesc cel mult 10% din capacitatea creierului lor. Cei mai mulţi folosesc 3%-4%-5%. În realitate, capacitatea creierului este incomensurabilă, neavând limite precise. Creierul este un organ ce are caracteristici particulare în funcţie de individ.

Există însa, anumite lucruri bine determinate.

Aşa cum am mai spus în acest articol, cel mai bun prieten al fiecăruia dintre noi este chiar fiecare dintre noi, însă trăim printre oameni, iar socializarea şi comunicarea fac parte din natura noastră.

După cum spunea un prieten, nici măcar sihaştrii, cei ce decid să-şi petreacă zilele izolaţi, departe de civilizaţie, nu sunt singuri. Sunt înconjuraţi de alte fiinţe cu care comunică într-un fel sau altul.

Din fericire, aceste cazuri sunt destul de rare şi marea majoritate a oamenilor preferă să se înconjoare de alţi oameni. Aceasta este de fapt esenţa structurii societăţii. Indiferent cât de modernă sau primitivă este ea.

Unii oameni sunt veseli, zâmbesc tot timpul, sunt amabili, au ceva frumos şi bun de spus, comunică cu oricine, oricând. Sunt pozititvi, deschişi, dornici de comunicare.

Alţii au probleme în a relaţiona. Sunt cei pe care îi vedem mai tot timpul singuri şi care nu intervin aproape niciodată în discuţii, iar când se află în compania altor persoane, în cadrul unor întâlniri organizate, se izolează într-un loc şi nu participă activ la evenimentul respectiv. O fac mai mult dintr-un fel de obligaţie.

Pe aceşti oameni îi compătimim şi îi numim generic “introvertiţi”, deşi noţiunea este greşit asociată cu ei. Ei sunt, de fapt, în incapacitatea de a relaţiona, din diverse motive.

Recent am fost supusă provocării de a purta o discuţie prin care urma să aflu, punând o serie de întrebări interlocutorului meu, cum i-aş putea atrage atenţia şi cum l-aş putea face să devină interesat de mine şi de ceea ce fac eu. Am aflat că sfaturile din scriiturile mele îi sunt deja cunoscute, că ştie cum să-şi stabilească precis obiectivele, că ştie cum să le atingă, dar că l-ar interesa o metodă prin care să scurteze drumul către atingerea acestui obiectiv.

Buuuun. M-am hotărât  să mă pun pe treabă şi să-i ofer  prin acest articol atât lui, cât şi tuturor celor interesaţi, o metoda practică  pe care am aflat-o recent de la unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din MLM, ce a avut bunăvoinţa să îşi împartaşească experienţa într-una din săptămânile trecute la Braşov.

Încă de la o vârstă foarte fragedă am fost îndoctrinaţi cu restricţii: “Nu ai voie..”, “Nu trebuie…”, “Nu faci…” etc.

Am observat o regulă general valabilă şi anume că atunci când faci afirmaţii negative oamenii le acceptă imediat, iar când spui ceva pozitiv oamenii sunt foarte restrictivi şi suspicioşi. Dacă informezi o persoană despre efectele negative ale unu produs, de exemplu, imediat îşi însuşeşte acest lucru, pe când dacă îi explici caracteristicile pozitive aduce imediat în discuţie problema: „Dar de unde să ştiu eu că este adevărat?”

Cum ţi s-ar părea dacă ai putea învăţa să accepţi, să fii deschis noului, să poţi face diferenţa corectă dintre a încerca şi a eşua. Mai bine spus: să fii capabil să îţi asumi riscul de a greşi.

În ultimul timp m-a interesat foarte mult să studiez comportamentul oamenilor în anumite situaţii. Recent am citit o carte numită „Întrebarile sunt de fapt răspunsuri”, scrisă de Allan Pease. Această carte este un ghid cu indicaţii sumare pentru „citirea” comportamentului, precum şi de instruire în vederea comunicarii şi inducerea unei anumite direcţii a discuţiei către un subiect anume. Deşi această carte a fost scrisă special pentru instructajul celor care doresc să devină agenţi de vânzări sau consilieri pentru anumite produse şi servicii promovate de societăţi M.L.M., este o carte pe care o recomand tuturor, întrucât în ea sunt adunate o serie de elemente comportamentale necesare tuturor în stabilirea relaţiilor interumane.

Pornind de la informaţiile care mi-au parvenit prin citirea acestei cărti voi dezbate acest subiect şi anume: limbajul.

Fiecare dintre noi avem limite pe care ni le impunem în anumite situaţii. Pentru unii  aceste limite sunt extrem de largi, lucru ce îi afectează negativ pe cei din jurul lor, întrucât aceştia din urmă se simt agresaţi sau ofensaţi în mod direct şi personal. Să vă dau un exemplu cu ceea ce mi s-a întâmplat mie cândva.

Merg în vizită. Gazda este extrem de amabilă. Nu ştie ce să mai facă pentru a mă face să mă simt cât mai bine. Acest lucru are un oarecare efect advers. Nu pentru că nu apreciez amabilitatea şi eforturile ei. Nici vorbă! Sunt foarte încântată de atenţia ce mi-o acordă, dar efortul pe care văd că îl depune devine exagerat şi mă copleşeşte. Lucru care mă determină să îmi doresc să înceteze, pentru că încep să mă simt inconfortabil.

În articolul de azi vom face o mica lecţie de vocabular. Şi pentru că mie imi plac foarte mult lucrurile probate, voi folosi un instrument acceptat: Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.  Voi începe prin a vă oferi prima definiţie: cea a Adevărului.

În DEX scrie aşa:

Concordanță între cunoștinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.

Se spune că adevarul doare şi după cum spunea un medic: “Orice durere reprezintă o inflamaţie.” În cazul nostru, este o inflamaţie a personalităţii sau a acţiunilor noastre. Desigur, nu toate adevărurile dor. Cele care dor sunt semnale de alarmă că ceva nu este în regulă.