În perioada 6-19 octombrie 2014 am fost în Spania într-o mobilitate profesională din cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană – Leonardo da Vinci. Proiectul era destinat mediatorilor sociali, acelor persoane care în viața de zi cu zi lucrează în mod direct, pe teren, cu persoane din grupuri defavorizate. Organizația de primire din Spania a fost Asociacion Diversidades a cărei echipă lucrează de ani buni pentru integrarea socio-economică a imigranților și a persoanelor din grupuri minoritare, inclusiv cei de etnie romă, și inclusiv cei din România. Mai multe despre proiect, participanți și organizațiile vizitate în articolul de pe site-ul Rețelei CAN Brașov – aici.
Timp de două săptămâni am fost ancorată în tot ceea ce înseamna viața în Spania, de la cum comunicăm, ce mâncăm, unde lucrăm, cu ce probleme avem de-aface și mai ales ce fel de soluții există pentru acestea.
Din punct de vedere profesional, am avut ocazia de a identifica modele de bună practică în domeniul integrării sociale și am experimentat diferite metode de lucru pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială. Mi-am dezvoltat astfel o serie de competențe, am învățat despre metode de lucru utilizate de Asociația Diversidades pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile. Mă bucur că am avut ocazia să văd cum se lucrează într-o altă tară, mult mai dezvoltată, în domeniul serviciilor sociale. Am putut să observ astfel cum viziunea noastră și a multor ONG-uri din România, este deja pusă în practică de ani buni în Spania. Mi-a plăcut foarte mult că am putut discuta cu profesioniști, de a le adresa întrebări pentru a înțelege mai bine mediul lor de lucru, dificultățile cu care se confruntă și drumul către modele de succes. Nu în ultimul rând, mi-am dezvoltat abiltiățile de comunicare în limba spaniolă și asta mă bucura tare. Prin efortul dar și cu entuziasmul de a încerca să comunici în spaniolă, am învățat o gramăda de expresii și cuvinte noi!
Inevitabil, comparam tot timpul cu situația din România și cu metodele de lucru de acolo, ceea ce uneori a dus la frustrare, alteori la o admirație pentru ceea ce fac spaniolii. M-a lăsat cu gura căscată efortul pe care ONG-urilor împreună cu autoritățile locale în depun pentru fiecare copil, fiecare tânăr aflat la nevoie. La fiecare pas regăseam atitudinea și comportamentul conform devizei “fiecare persoană este importantă și merită toată osteneala nu doar pentru respectarea drepturilor, cât și pentru dezvoltarea potențialului individual”. Mi-a rămas întipărit în minte încă din primele zile că “fiecare suflet, fiecare lucru, fiecare rezultat cât de mărunt contează și merită să lupți neîncetat!”. Menționez doar pe scurt faptul că orice nevoie de-a cetățeanului (de la parcare până la unde să-ți lași umbrela în magazin când plouă) sunt anticipate și soluționate de cele mai multe ori cu succes!
În plus, sistemul de acolo mi-a confirmat faptul că munca de caritate duce doar la dependență, doar că noi încă acționăm “în scop caritabil” și uităm sau nu știm că tot timpul trebuie cerut ceva în schimb de la beneficiari, chiar și un efort mărunt. În Spania, integrarea romilor și a imigranților este un model de succes chiar și în rândul altor țări occidentale precum Franța sau Italia. Aici mi-a trecut deodată prin cap întrebare – Cu ce să mai ajut eu? Ce să fac eu aici în Spania?
Și ca să nu credeți că am văzut doar “câini cu covrigi în coadă”, am aflat și despre problemele cu care se confruntă nu doar asistenții sociali sau lucrători din ONG-uri, ci întreaga populație. De exemplu, politica e politică peste tot, chiar și în Spania, finanțările se mai oferă în funcție de apartenența la un anumit partid. Iar guvernul/primăria/administrația provinciei sunt de multe ori conduse de tolomaci și angajații pot fi uneori mai troglodiți ca beneficiarii. Șomajul e mare, oamenii încă protestează pentru servicii de sănătate adecvate, pentru locuri de muncă sau pentru respectarea drepturilor civice.
Acum la nivel personal. Am realizat nevoia de a lucra în România, de a face tot posibilul pentru a ridica țara noastră măcar câteva trepte mai sus către ceea ce există deja în Occident. Fiind tot timpul încărcați, frustrați, agitați, ocupați în viața de zi cu zi, am uitat de acea motivație care ne-a urnit din loc inițial. Am uitat că bătălia pe care cu toții o ducem este de fapt acasă, în România, acolo unde am început-o fiecare. În loc să-l luăm în brațe pe NU POT sau pe LA NOI NU MERGE, trebuie să ne aducem aminte că SCHIMBAREA VINE TOT TIMPUL DE JOS, de altfel, tot timpul s-a întâmplat așa! Nici președintele României, nici primarul orașului, nici șefa de la servicii sociale, nici vreun alt funcționar public, nu o să se sinchisească să miște vreun deget pentru a rezolva problema care te afectează pe tine și pe alți zeci, sute, milioane de oameni!
Impresionată zilnic de tot felul de lucru din Spania, mi-am adus aminte de lupta mea de acasă, cea care include și lucrul cu copiii și tinerii romi din cartierul Gârcini – Săcele. Încărcată de energie și motivație, am decis că sunt mai utilă în țară, cu toate că, tot timpul am fost mereu pe picior de plecare, de emigrare în țări „mai calde”. Însă acest proces de realizare, acestă epifanie, nu s-a lăsat cu entuziasm, cu descărcare emoțională, eliberare și nici măcar cu relaxare. Nu, nu! A fost o împotriveală! A fost un gust amar, gustul amar de a-ți da seama că rolul tău este de fapt mult mai important în România și experiența ta e mult mai relevantă în România și nu într-o țară occidentală.
Niciodată nu am fost de acord cu expresia „Mai bine cocoș la sat, decât găină la oraș”, dar faptul că am văzut cum România este atât de în urmă (lucru pe care pretindeam că-l știu!), îmi stârnește o motivație puternică de a lupta pentru “servicii sociale ca afară”. Și totuși te opui, te împotrivești. Cum adică să mă întorc tot în România? La problemele zilnice? Da, pentru că este foarte ușor să “sari din barcă” atunci când ea se scufundă. Însă eroii adevărați sunt cei care nu renunță. Tana-nana-nana!
Articol scris de Ruxandra Oprică.
Coordonator proiecte – Rețeaua CAN Brașov
(www.canbv.ro – www.multimedia.canbv.ro)
Mentor școlar – Roma Education Fund
2 răspunsuri
Nu noi am „scufundat barca”..noi care am muncit pe rupte 12 ore in fabrici pt un salar de mizerie, ci „Sa traiti bine” care si-au luat zeci de milioane de euro din spagi si smecherii!! Sa puna ei umarul la „redresarea barcii”, eu sigur nu o sa mai pun!!!
Tocmai despre o atitudine de proactivism este vorba în articol. Dacă tu nu contribui pentru ceva care te afectează direct și tot aștepți să o facă alții, unde ajungem?