Motivația intrinsecă vs motivația extrinsecă

În ultima perioadă, citesc cărți care mă schimbă puțin câte puțin. Acum câteva săptămâni v-am povestit despre Give and Take de Adam Grant, iar articolul îl puteți găsi aici.

Azi vreau să vă povesc despre Drive, o carte scrisă de Daniel Pink, care a reușit să contureze într-o teorie foarte interesantă studii pe care psihologii le-au făcut în ultimii 30 de ani.

În primul rând, vă spun câteva lucruri despre autor: Daniel Pink este editorialist la NY Times, Harvard Business Review și Wired. El este autor altor 2 bestsell-uri și, de când a publicat Drive, este speaker în diferite companii din întreaga lume.

Revenind la Drive, Pink explică faptul că oamenii sunt ghidați după două tipuri de motivații: intrinsecă și extrinsecă. 

Motivația extrinsecă, folosită de umanitate în mare parte în educația copiilor în școli și acasă, a mai fost folosită extins în companii. Ea merge pe principiul „îți dau ca să îmi dai”, adică recompense sau pedepse. Ideea ei principală este că oamenii au nevoie de acest tip de stimulent pentru a fi motivați să lucreze sau să performeze in diferite domenii.

Studiile însă au arătat că, de la copilași si până la adulți, motivația extrinsecă are viață scurtă. Deși oamenii sunt determinați la început, ei sunt în scurt timp plictisiți, demotivați, defocusați. Companiile care lucrează cu angajați folosind doar aceste tipuri de recompense, trebuie să își înlocuiască oamenii des. Oamenii care sunt educați să caute mereu forme de motivare în exteriorul lor sunt predispuși la depresie, anxietate, depedendențe. 

Pe de altă parte, Pink argumentează că există și un alt tip de motivație numită intrinsecă.

Din studiile analizate, acest tip de motivație se găsește în interiorul individului și este legată de valorile acestuia. Ea are 3 elemente componente:

Autonomie – fiecare om are nevoie de spațiul propriu pentru a înțelege care îi sunt punctele forte și care sunt cele slabe, care este procesul lui mental, ritmul de învățare, obiectivele, plăcerile și ambițiile.

Perfecționare – odată ce aptitudinele sunt clare, fiecare om are nevoie de timp pentru a și le perfecționa. Nimeni nu s-a născut învățat, iar procesul de învățare are la rândul lui provocări și sincope.

Scop – înainte de a seta autonomia si perfecționare, oamenii trebuie să afle care este scopul (al companiei sau chiar al lor – în cazul educației copiilor).

Deci, care este scopul fiecăruia dintre noi? Și ce anume vrem să obținem din această existență a noastră? 

Pink sugerează un exercițiu simplu și eficient: puteți-vă această întrebare – Care este propoziția care vreți să definească întreaga voastră viață?

Răspunsul meu a venit în engleză: She inspired the world to consciously put happiness first.

Răspunsul vostru care este?