Acasa » Atitudine » Schimbare » Schimbarea stilului de a mânca

Schimbarea stilului de a mânca

Schimbarea stilului de a mânca poate fi o decizie pe care să o luăm într-o perioadă destul de scurtă (mai ales când avem motive serioase să facem acest lucru), însă, cu siguranţă, nu se poate întâmpla efectiv într-un termen foarte scurt.

Schimbarea la care mă refer aici nu include adoptarea vreunei diete drastice în scopul de a pierde kilograme, ci la adoptarea unui stil de alimentaţie care să ne aducă mai aproape de starea noastră optimă de sănătate (care aduce după sine şi pierderea în greutate).
De ce nu se poate întâmpla într-un termen scurt?
Studiile au arătat că pentru a se crea un obicei este nevoie de 30 de zile. Ai nevoie de timp să te obişnuieşti cu noi produse la tine în bucătărie, care să le înlocuiască treptat pe cele deja existente. Trebuie să afli cum să le combini ca să îţi rezulte nişte produse finale gustoase (asta presupune inclusiv să te obişnuieşti cu nişte gusturi noi), fără să petreci mult timp preparându-le şi care să îţi dea nutrienţii de care ai nevoie. Aici apare nevoia de a apela la un specialist, care poate să îţi facă aceasta tranziţie mult mai uşoară şi care să te ajute să identifici ce este mai bine pentru tine.

Atunci când vorbim despre o astfel de schimbare menţinerea motivaţiei va fi mai uşoară. Cu siguranţă nu va fi simplu nici dacă alegem această cale, dar făcând paşi corecţi ne vom apropia mai mult de noi şi ne vom putea bucura mai mult de viaţă. Schimbarea stilului alimentar va atrage după sine schimbarea stilului de viaţă per total, pentru că vom înţelege că nu putem fi în echilibru cu noi dacă nu dormim suficient, dacă nu facem mişcare sau dacă nu ne hrănim, înainte de orice, cu dragoste şi voie bună.

Am făcut această lungă introducere pentru a-ţi spune că motivaţia pentru menţinerea acestui stil de viaţă va veni, în primul rând, din starea de bine pe care o vei avea – asta dacă tu eşti pe calea cea mai bună pentru organismul tău. Din nou, timp de măcar o lună susţinerea unui specialist îţi va fi de foarte mare ajutor. Acesta ar trebui să îţi dea atât informaţii practice legate de nutriţia ta, cât şi susţinere pe partea emoţională.

De asemenea, motivaţia îţi mai poate fi întreţinută de persoanele din jurul tău care te inspiră şi care îţi pot da un sfat sau pur şi simplu să te asculte atunci când eşti într-un moment mai dificil.

Informarea constantă şi mai în profunzime despre acest subiect – atât din cărţi, cât şi din bloguri de profil alese cu grija– te va ajuta să îţi găseşti constant argumente raţionale şi emoţionale pentru noul stil de viaţă.
În această perioadă de tranziţie este important să nu te gândeşti la privaţiuni („nu am voie chips-uri, nu am voie cozonac”, de exemplu), ci să te gândeşti mai degrabă la lucrurile bune care ţi se întâmplă („am energie până seara să fac ce îmi doresc”, de exemplu). De asemenea, nu te frustra, dacă ai poftă de ceva mai puţin sănătos acorda-ţi una-două mese pe săptămână în care să incluzi acele produse în alimentaţie şi mai ales, observă cum te simţi după ce le-ai consumat. De cele mai multe ori dacă te obişnuieşti să mănânci sănătos, corpul tău îţi va comunica că nu se mai simte bine după aceste mese.

Un alt trick este să îţi propui ca mâncărurile mai puţin sănătoase să le mănânci în prima parte a zilei – pentru ca se se ardă până seara – şi eventual să faci şi sport în acea zi.

Mănâncă mese îndestulătoare şi corect balansate pentru că astfel poţi face faţă poftelor. Şi înainte de orice păstrează o atitudine pozitivă şi priveşte către obiectivul tău final – o stare de sănătate mai bună.

Claudia Buneci – consilier şi pasionat de nutriţie

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!