Săptămâna trecută facultatea m-a purtat în Spania, unde am făcut parte dintr-un grup internațional de studenți cu ceva experiență și interes în „era digitală”. Acolo am văzut cât de practic abordează alți studenți europeni anumite probleme. Cât timp și energie salvează datorită experienței pe care o adună prin zeci de proiecte la care iau parte.
Sistemul nostru educativ nu ne permite să fim la același nivel. La noi se încurajează teoriile și se ignoră în mare măsură abordările practice. Dar asta nu trebuie să ne sperie. Pentru că avem un potențial imens. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem e să muncim. Iată câteva recomandări care ar putea să ne aducă la un standard european fără sprijinul educației formale din institutele publice.
Fă voluntariat!
A fi voluntar nu înseamnă a fi fraier, ci e o oportunitate imensă de a cunoaște oameni și de a învăța lucruri noi în orice clipă. Câștigurile materiale sunt nesemnificative pe lângă ocaziile pe care le ai ca voluntar.
Implică-te în proiecte extracuriculare!
Dacă ești student sau elev nu te limita la a merge la școală, a-ți da examenele și a-ți lua diploma. Implică-te în dezvoltarea personală, găsește un proiect care să-ți placă și treci la muncă. Nu numai că vei acumula experiență în domeniul care-ți place, dar vei simți ce înseamnă să fii activ și implicat.
Mergi la traininguri!
Nu te baza pe cunoștințele de la școală. Toate domeniile se schimbă cu o viteză destul de mare. Crează-ți un proces continuu de învățare și mergi la trainingurile care te pot ajuta. Trainerii sunt oameni care știu ce s-a schimbat într-un anumit domeniu și pot să-ți ofere informație la prima mână într-un mod direct și ușor de înțeles.
Sunt doar trei sfaturi pe care te îndemn să le iei în considerare. În final, am o întrebare:
Crezi că te poți adapta într-un mediu social în care soluțiile multor probleme sunt preponderent practice?
3 răspunsuri
Personal, pe lângă facultate, mai am AIESEC, OSB (ambele ONG-uri apolitice), încă 2 proiecte, și încă în 2 tre să mă bag. Sunt bravo, nu? ))))))
Dacă poți să le oferi atenția necesară, e foarte bine. Nici multe proiecte în care doar dai cu subsemnatul nu-s bune. 🙂 baftă
bun articolul. intr-adevar voluntariatul chiar ajuta sa dobandesti noi abilitati ( pe langa faptul ca iti faci multi prieteni si te distrezi).
si eu m-am inscris intr-un ong de prin noiembrie, si pot sa spun ca mi-a parut bine ca am facut asta.
un ex. la ce m-a ajutat foarte mult a fost sa trec peste teama de vorbit in public.