Ghici ghicitoarea mea:
Sunt niște persoane cu nume sonore și imagini strălucitoare. Le vezi pe toate zidurile și ecranele, emanând cuvinte pline de curaj și dezinhibare.
Îți promit raiul pe pământ: împlinire personală sau profesională, sănătate, frumusețe și cam orice altceva ți-ai putea dori.
Le pui numele pe cartea de vizită sau îmbrăcăminte. Petreci fiecare zi cu ele, mult mai mult timp decât cu familia și prietenii. Le aduci de la muncă la tine în casă, la masă și chiar în pat.
Nu te-ai prins?
Îți mai dau câteva indicii: au zero empatie fiindcă nu pot nutri sentimente, și tot ceea ce le interesează e propriul profit.
Au o morală parcă zămislită în latrinele lui Vespasian, pragmaticul împărat roman pentru care banii nu aveau miros și care își propusese să valorifice până și cele mai umile reziduuri umane. Acum, ghici, cine sunt aceste persoane cu trăsături standard de psihopat?
Sunt persoanele… juridice. Firmele.
O notă pentru puriști: știu că nu e riguros științific să aplic termenul de „psihopatie” unei entități imateriale, deci lipsite de psihic, așa cum e o persoană juridică. La fel cum nu e corect să vorbim de „psihologia” unui popor. Cu toate astea, metafora mi s-a părut a fi cea mai eficientă cale, poate singura, prin care să pot ilustra atributele unei astfel de ficțiuni inter-subiective, precum firma.
Îți poți imagina o companie investind într-o activitate de care e sigură că nu-i poate aduce nici un profit? Nu cred.
De ce? Ce s-ar întâmpla dacă ar face-o?
Dacă nu are alte surse de venit, firma ar da faliment. Atunci tu, tu de ce ai implica emoțional într-o firmă care este doar o convenție incapabilă să-ți întoarcă cea mai mică emoție? Nu cumva asta e calea spre falimentul tău, emoțional de data asta?
Și totuși, vrând-nevrând, măcar ca angajați, o facem mai toți. Altfel, cică nu avem „spirit de echipă”, nu suntem „team player”, nu ne „integrăm”. Și așa începi să irosești zilnic din capitalul tău afectiv pe tot felul de ficțiuni gen proiecte sau valori ale firmei, care bineînțeles că nu-ți întorc nimic care să te hrănească sufletește.
Primești bani și tot felul de vorbe meșteșugite, de obicei în relație de inversă proporționalitate: cu cât vorbele sunt mai frumoase cu atât banii sunt mai puțini. Dar aceste vorbe frumoase acționează asupra ego-ului tău ca niște calorii „goale”, fără minerale sau vitamine: te satură și te îngrașă, fără să te hrănească. Până când, mai devreme sau mai târziu, mai vizibil sau nu, declari falimentul emoțional. Burn-out.
„Păi, și firma nu e formată din oameni?” o să mă întrebi tu.
Nu, îți răspund. Nu confunda firma cu angajații săi. Ei nu sunt decât niște oameni la fel ca și tine, cu emoții și gânduri, nu niște psihopați. Niște oameni la fel de afectați ca și tine de relațiile lor cu o entitățile astea psihopate numite firme. Pe când firma este doar o ficțiune inter-personală, dar nu mai puțin influentă, expresie a intereselor financiare ale unor indivizi anonimi sau chiar alte firme.
Ce e de făcut?
Te rog, ia o mică pauză de reflecție, mai gândește-te odată înainte de a-ți blama șeful fiindcă nu te înțelege.
Înainte de a te supăra pe coleg fiindcă nu te ajută.
Înainte de a dispera fiindcă clientul tău cere marea și sarea.
Înainte de a te supăra pe vânzătoare fiindcă nu se mișcă prea repede.
Înainte de a te certa cu soțul că muncește peste program.
Și pot continua așa la nesfârșit cu profesorul, cu medicul și cu toți ceilalți cu care intri în contact zi de zi. Poți avea încredere în oameni ca indivizi autonomi, dar nu ca membri ai unei companii, deoarece atunci ei nu mai acționează în numele lor, ci al grupului. Vezi cazul naziștilor, probabil oameni de treabă în marea lor majoritate, și în același timp părtași la niște fapte odioase.
Comportă-te față de firmă așa cum ar trebui să faci cu orice psihopat pe care nu-l poți evita.
Nu divulga despre tine mai mult decât e necesar, deoarece va folosi toate informațiile împotriva ta, manipulându-ți ideile și emoțiile spre propriul ei profit.
Cunoaște-ți propriile slăbiciuni și calități, fiindcă firma le va exploata: de exemplu, dacă ești o persoană săritoare, vei primi din munca colegilor mai puțin performanți.
Ascultă-ți instinctele: ele sunt vocea experienței tale de viață, chiar dacă se exprimă mai degrabă ca emoții decât ca idei.
Nu încerca să schimbi cultura firmei sau să îi mai dai o șansă: firma este o ficțiune și va rămâne o ficțiune. O entitate insensibilă rămâne insensibilă.
Realizează că nu e vina ta: te afli sub influența unei entități psihopate, și acțiunile tale au fost manipulate de aceasta în propriul ei interes. Asta face firma, asta e natura ei. Dacă e nevoie, iartă-te. Și fii convins că nu trebuie să te scuzi față de alți oameni, cu excepția situațiilor în care chiar simți că e necesar.
Celor care mă vor acuza că generalizez, că în firma lor nu e așa etc, le spun de pe acum: da, așa e, recunosc. Atunci când încerci să sintetizezi manifestările oamenilor, unici ca biologie și experiență de viață, e imposibil să nu atingi un oarecare nivel de generalizare. Altfel aș scrie doar despre atomi și molecule, nu? Că numai acolo există uniformitate. Teoretic. Și dac-ar fi să iau în considerare și incertitudinea de la nivel cuantic… n-aș mai scrie despre nimic. Așadar, faptul că am generalizat nu înseamnă nimic altceva decât că aspectele despre care scriu se regăsesc într-o măsură mai mică sau mai mare, în fiecare companie.
La final, o povestioară:
O femeie a găsit pe marginea drumului un șarpe rănit. L-a luat acasă, l-a vindecat și l-a dus înapoi în sălbăticie. Acolo, șarpele a mușcat-o de moarte. Îndurerată, femeia l-a întrebat: De ce ai făcut asta, după ce te-am salvat? Fiindcă ăsta e natura mea, a răspuns șarpele.
Cam tot așa și firma…
